Facebook? Simulacrul “prietenilor”, fara prietenie …

Interviu cu Alain de Benoist

Cândva, controversele politice, veneau din programele de televiziune nimicitoare sau din știri. Astăzi există Twitter-ul, sau regele rapidității. Se creează impresia că timpul de reflecție devine tot mai scurt….

Toate dimensiunile constitutive ale temporalității sunt acum fixate pe momentul prezent. Acest “prezentism” face parte din sărăcia spirituală a timpurilor noastre. Twitter-ul este doar un exemplu printre multe altele. Importanța care se acordă astăzi tweet-urilor reprezintă un fel de ipoteză metafizică a unei povești foarte scurte și amuzante, tipice conversaților ce pot fi auzite într-un pub. Acesta demonstrează un declin. Acesta este motivul pentru care niciodată nu am “tweet-uit”. Nu am nici cont de Facebook. Eu nu utilizez nici “smartphone”, nici “Blackberry”, nici touch pad, nici iPad, nici iPod, sau orice alt obiect gadget pentru mici burghezi digitizați și conectați. De fapt, îmi refuz să am chiar și un telefon mobil, pentru că ideea de a putea fi contactat în orice moment mi se pare insuportabilă. Disponibilitatea totală dă dovadă de o “transparență” totalitară. Acesteia ar trebui să i se împotrivească opacități benefice.

Sunteți tehnofob?

Nu sunt un tehnofob, însă sunt profund îngrijorat de acest tehnomorfism care transformă contemporanii noștri în prelungirea telecomandei sau în terminalul calculatorului lor. Eu cred că tehnica nu este deloc neutră și urmărește să ne supună propriei sale logici, așa cum nu noi urmărim televizorul, ci televizorul ne urmărește pe noi, nu noi facem uz de tehnică, ci tehnica este cea care ne folosește. Vom înțelege aceasta și mai bine atunci când vom avea coduri de bare și cipuri RFID introduse sub piele – sau când vom vedea finalizată fuziunea dintre electronică și viață. Nu putem, în lumea în care trăim astăzi, să nu ne gândim la tehnică, a cărei primă lege este că tot ceea ce este posibil punct de vedere tehnic va fi realizat în mod eficient. După cum scrie Heidegger: ” Putem utiliza lucrurile tehnice, folosindu-le în mod normal , dar în același timp eliberându-ne de ele, astfel încât, în orice moment să putem păstra distanța față de acestea. Putem spune “da” utilizării inevitabile a obiectelor tehnice și în același timp, putem spune “nu”, în sensul că le putem împiedica să ne acapareze și, prin urmare, să denaturareze, să tulbure și, în cele din urmă, să golească ființa noastră”. În ceea ce privește tehnica, anume umanitatea omului este în joc.

Ca orice formă de democrație, democrația participativă necesită un spațiu public în care poate fi exercitată calitatea de cetăţean, adică un spațiu absolut diferit de spațiul privat în care se mișcă “societatea civilă”. Internetul oferă surse alternative de informare, dar acesta este în primul rând un instrument de supraveghere totală. Raportat la cerințele democratice, internetul nu este nimic altceva decât un simulacru. Jean Baudrillard a spus-o deja acum douăzeci de ani: trăim în timpurile unor aparențe înșelătoare. Turiștii care vizitează astăzi peștera Lascaux, nu vizitează decât o copie. În momentul de față, un teatru parizian propune o operă “virtuală”, în care cântăreața-vedetă este reprezentată de o simplă imagine de sinteză, o hologramă. Imprimantele tridimensionale pot reproduce deja replici ale operelor de artă, care sunt imposibil de a fi distinse de original. Mâine acestea vor produce și organe umane. Walter Benjamin a scris în 1935 un text meditativ foarte bun despre “Opera de artă în epoca reproductibilității sale tehnice”. Noi am depășit acest moment, pentru că replica a ajuns să fie mult mai mult decât o copie. Aceasta elimină chiar conceptul de copie. Virtualul este acea categorie imaterială în care trăim împreună cu lumea de pe ecrane. Acesta nu ține nici de real, nici de ireal, nici chiar de suprareal. El ține de acest hyperreal care ia treptat locul realității, fără ca noi să ne dăm seama de aceasta. În acest context, puteam vedea profilându-se la orizont universul din filmul Matrix.

În revista Dumneavoastră evocați adesea pierderea legăturilor sociale. Dacă vi s-ar spune că “rețelele sociale”, pot fi o modalitate de a repara pierderea în cauză, aceasta v-ar bucura?

Mai curând m-ar face să zâmbesc. Aceste “rețele sociale” au “social” doar numele. Ele oferă, de asemenea, doar un simulacru al sociabilității. Cu Facebook, stabilim legături cu “prieteni” pe care nu-i vom mai vedea niciodată, vizităm țările pe teritoriul cărora niciodată nu vom pune piciorul. Se discută, se ”dă drumul la abur”, se povestesc tot felul de chestii, se inundă întreaga planetă cu enunțuri nesemnificative, cu alte cuvinte, tehnologia este pusă la dispoziția narcisismului imatur. Dezlipirea socială este fructul singurătății, al anonimatul în masă, dispariției relațiilor sociale organice. Aceasta rezultă din faptul că oamenii se întâlnesc din ce în ce mai rar în lumea reală. Adevărata sociabilitate necesită o experiența directă pe care lumea ecranelor tinde să o elimine. Unica utilitate a Facebook-ului este de a furniza poliției cât mai multe informații despre noi, informații pe care în trecut, niciun regim totalitar nu putea spera să le adune. Naivii contribuie ei înșiși la consolidarea procedurilor de control și tot ei, ajung, de altfel, să se plângă!

Traducere de Veronica Dârzu

Sursa: Mesager.NET