NATIONALSTIRI

FALSUL MEDIC CU 8 CLASE A VRUT SA FUGA DIN TARA! A FOST PRINS DE POLITIE IN ACEASTA DIMINEATA CAND DOREA SA TREACA FRONTIERA!

Falsul medic italian a fost prins de poliţişti într-un tren în Vama Curtici!

Matteo Politi, falsul medic italian cu numai opt clase absolvite, care a operat zeci de oameni în clinici de top din Bucureşti, a fost prins de poliţişti într-un tren, în vama Curtici.

Italianul în vârstă de 38 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră, în această dimineaţă, la ora 06.10, într-un tren ce avea destinaţia Budapesta.

„În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia București – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune.

Cetățeanul italian urmează a fi predat în cursul zilei unei echipe operative din cadrul Poliţiei Române, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.