GENERAL

FARA PRECEDENT. Undă de șoc pentru Ungaria! Germania face mișcarea momentului

Germania trimite o undă de șoc către Ungaria. Situația la nivel european se degradează de la un moment la altul având în vedere atitudinea lui Viktor Orbán în fața deciziilor luate de oficialii europeni.

Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a împărțit lumea în două, iar între Ungaria și Germania apar mari tensiuni. Sunt țări de pe glob care susțin mișcarea făcută de Vladimir Putin, în timp ce altele au impus sancțiuni severe Moscovei pentru masacrul declanșat în urmă cu mai bine de trei luni de zile.

În tot acest timp, Uniunea Europeană a impus și ea un set de sancțiuni severe Rusiei, însă ce de-al șaselea pachet de sancțiuni întâmpină dificultăți din cauza Ungariei. În acest sens, Germania reacționează dur.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a lansat un atac dur la adresa premierului Ungariei, Viktor Orban, care a blocat planul iniţial al Uniunii Europene, forţând un embargou parţial asupra importurilor de petrol din Rusia.

Menționăm faptul că reacția oficialului german vine în condițiile în care deși Comisia Europeană a modificat embargoul inițial care era în plan, tocmai pentru ca Ungaria să fie de acord, liderul de la Budapesta nu s-a lăsat înduplecat.

Germania critică aspru Ungaria
„Premierul Viktor Orban a insistat permanent pentru protejarea propriilor interese, în detrimentul intereselor Uniunii Europene”, a declarat Robert Habeck, citat de publicaţia Der Spiegel.

Totodată, el a subliniat faptul că la momentul actual compromisurile ”nu doar afectează claritatea, ci o și distrug”. „Poate că trăim într-o perioadă în care compromisurile prea multe nu doar că afectează claritatea, ci o şi distrug”, a argumentat Robert Habeck.

În același timp, oficialul german a făcut și un apel la Executivul comunitar pentru modificarea procesului decizional în Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai fie obligatorie unanimitatea.

Ministrul German al Economiei a mai adăugat că Vladimir Putin nu va renunța la războiul din Ucraina decât în momentul în care vor exista presiuni intense, iar Europa poate să facă acest lucru.

Amintim faptul că de la invazia Ucrainei și până în prezent, Ungaria a avut o atitudine diferită față restul statelor membre ale UE. Țara a blocat planul inițial al Uniunii Europene, care prevedea oprirea totală, în mod etapizat, a importurilor de petrol din Rusia.

În acest sens, Uniunea Europeană a fost nevoită să aprobe doar un embargou parţial asupra importurilor de petrol din Rusia, însă Viktor Orbán nu a fost nici de această dată de acord.

Viktor Orban, acuzații dure la adresa Ursulei von der Leyen
În cadrul dezbaterilor tensionate de la summitul Consiliului European, premierul Viktor Orban a criticat-o deschis pe Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

El a acuzat-o pe aceasta că periclitează interesele energetice ale ţărilor europene și a cerut soluții rapide. „Energia este prea importantă. Mai întâi, trebuie găsite soluţii cu statele membre, iar abia ulterior se aplică sancţiuni, nu invers, cum s-a procedat până acum”, a afirmat Viktor Orban.

Totodată, în urma acordului de la summitul UE privind embargoul parţial asupra importurilor de petrol din Rusia, Viktor Orban a declarat într-un interviu acordat publicaţiei Bild că Ungaria a respins această idee ”revoltătoare”.

„Familiile pot dormi liniştite în această noapte, am respins cea mai revoltătoare idee. Am ajuns la un acord prin care ţările care primesc petrol prin oleoducte să poată fi aprovizionate în continuare la fel ca până acum”, declara acesta.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.