MEDICAL

Farmaciștii, puși să-i vâneze pe bolnavii Covid

Ministerul Sănătății vrea să aibă control absolut și asupra testelor rapide pe care românii și le cumpără singuri din farmacii. Astfel, asistenții și farmaciștii vor trebui să-i testeze pe cetățenii care cumpără testele antigen și să-i înregistreze în sistem pe cei depistați pozitiv.

Ordinul emis de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, prin care impune testarea rapidă în farmacii și transmiterea către DSP-uri a rezultatelor acestora, este incredibil de neclar. Mai întâi ministrul anunța public că testele rapide vor fi puse la dispoziția farmaciilor de către autoritățile centrale, Ministerul Sănătății și DSU.

”Prețul ar putea să difere de la o farmacie la alta. Unele poate vor vrea să ofere testare gratuită, altele să pună o anumită taxă. Evaluăm posibilitatea să transmitem testele gratuit. Avem peste 2 milioane de teste, kituri pentru testare, pe care le putem pune la dispoziție. Avem donații de la Comisia Europeană și luăm în considerare achiziții suplimentare”, declara Vlad Voiculescu la începutul acestei săptămâni. Însă în textul ordinului emis se arată că farmaciile comunitare/oficinele comunitare rurale vor utiliza în vederea comercializării și testării, exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-COV-2, aflate în gestiunea proprie și care fac dovada calității. Adică își vor vinde propriile teste, nicidecum nu vor primi vreo donație. În același ordin se prevede că asistenții și farmaciștii vor trebui, într-un spațiu amenajat special, să și testeze populația, cu raportarea cazurilor Covid depistate către DSP-uri. Și, fiindcă din actul normativ nu se înțelege nimic clar, nu se știe dacă farmaciile vor mai avea dreptul să vândă aceste produse, fără testarea populației. Diferența dintre prețul unui test rapid antigen și testarea propriu-zisă este însă foarte mare. Dacă un test rapid costă între 18 lei și 50 de lei, testarea ajunge la 125-130 de lei, astfel încât românilor nu le rămâne decât să-și achiziționeze produsele on-line, pentru a scăpa de costuri suplimentare.

Monitorizare și control
În motivarea emiterii ordinului ministrului Sănătății este invocată recomandarea Comisiei Europene din 28 octombrie 2020 privind strategiile de testare vizând Covid-19, inclusiv utilizarea testelor rapide de detecție a unui antigen.

”Depistarea timpurie a infecției cu virusul SARS-Cov-2 prin testare, rămâne esențială. Comisia Europeană recomandă ca statele membre să testeze cât mai multe persoane și să acorde prioritate persoanelor simptomatice, persoanelor care au fost în contact cu cazuri confirmate, focarelor locale grave și, în măsura posibilităților, testării persoanelor asimptomatice, în funcție de resursele disponibile, de capacitățile de testare și de depistare a contacților. Pentru aceasta, testele antigenice rapide ar trebui efectuate de către personal medical instruit (operatori instruiți, conform recomandării Comisiei Europene), în conformitate cu instrucțiunile producătorului, sub rezerva controlului calității. Utilizarea în prezent a prelevării probelor în urma testării cu teste rapide antigen SARS-Cov-2 într-un cadru mai puțin controlat, lipsit de monitorizarea rezultatelor (raportare) și fără aplicarea unei strategii care să clarifice situațiile care impun testarea de confirmare cu un test RT-PCR, au un impact negativ asupra sănătăţii şi vieţii pacienţilor. Se impune în aceste condiții, implementarea unui mecanism eficient de monitorizare, supraveghere și control al activităților de testare rapidă antigen Covid-19 prin intermediul unităţilor farmaceutice, într-un cadru riguros reglementat și controlat de către Ministerul Sănătății”, se arată în referatul de aprobare a Ordinului ministrului Sănătății.

Corturi pentru testare
Potrivit proiectului de act normativ al ministrului Sănătății, farmaciile care nu vor putea asigura spații delimitate și aerisite în interior pot amplasa corturi în fața acestora pentru testarea rapidă a cetățenilor. Totodată, farmaciile vor fi obligate să efectueze cursuri de instruire pentru personalul care se va ocupa de testare și să încheie contracte cu firmele specializate în ridicarea deșeurilor biologice. Totodată, farmaciile vor avea obligația de a raporta zilnic către Direcțiile de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în format electronic, rezultatele tuturor testelor efectuate și situația stocurilor de teste rapide antigenice.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.