Feministele le considera pe nevestele tradiționale ca fiind spalate pe creieri si radicalizate la fel ca „miresele ISIS”

Feministele care pretind că „nevestele tradiționale” sunt radicalizate la fel ca „miresele ISIS” au aceeași atitudine patriarhală precum cea împotriva căreia au luptat

Femeile care își privesc suratele lor adepte al virtuților căsătoriei tradiționale și ale rolului de mamă drept victime ale spălării pe creier extreme, nu fac decât să înlocuiască adevăratele țeluri ale feminismului cu un paternalism sinistru.

În ultimele luni a explodat îngrijorarea privind accentuarea așa-numitei mișcări „tradwife” [„tradwife”, prescurtare a expresiei „traditional wife” – soție, nevastă tradițională, pe model vechi; casnică – n.tr.] – tinere femei care adoptă rolul pe care soția îl avea în perioada pre-feministă și în care aceasta trebuia să aibă în permanență grijă de soțul ei și de copii, în loc să aibă un loc de muncă în afara căminului – aducând cu sine toată pleiada de „perle” de gândire și opinii semidocte posibile.

În timp ce mainstream media descoperă această comunitate cândva obscură, auto-proclamatele feministe s-au arătat în mod public îngrozite de gândul că ar putea exista pe undeva femei care să aleagă să fie supuse bărbaților, uitând că a da șansa unei femei să aleagă ce viață își dorește a fost cândva esența feminismului.

Doar aceste reacții, dintre care multe leagă comunitatea tradiționalistă de orientările de dreapta, sunt suficient de umilitoare prin ele însele. Dar a sugera că aceste femei cu orientare tradiționalistă – care, în cele din urmă, nu-și presează suratele cu modul lor de a vedea lucrurile, abia menținând câteva comunități deschise pe mediile de socializare – sunt radicalizate și spălate pe creier la fel ca soțiile membrilor Statului Islamic (IS, fost ISIS), așa cum a făcut-o auto-intitulata „expertă în extremism” Julia Ebner, arată de fapt paternalismul grosier pe care feminismul îl ascunde.

Feminismul, până la urmă, a promis femeilor emancipare, faptul că vor avea șanse egale în toate aspectele vieții prin îndepărtarea barierelor sociale legate de gen. A le spune femeilor că pot fi orice-și doresc – iar apoi să te arăți îngrozit când ele își aleg să fie soții casnice – dovedește groaznica momeală ce li s-a servit și desconsiderarea totală a ceea ce feminismul ar fi trebuit să reprezinte.

A-i spune unei femei că nu-și dorește cu adevărat să stea acasă cu copiii și să spele ciorapii soțului și că ceea ce ea își dorește de fapt este să muncească 40 de ore pe săptămână (probabil mai mult, gândindu-ne la efortul zilnic al îngrijirii copiilor) pentru a-și face o carieră într-o slujbă stresantă, nu este decât expresia modernă, de secol XXI, a aceleiași temute opresiuni patriarhale care altădată le obliga să rămână acasă. A da vina pe „radicalizare” și „extremism” pentru dorințele incorecte politic ale acestor femei e ca și cum le-ai spune că tu știi mai bine ce își doresc decât știu chiar ele însele.

Iar atunci când, refuzând să vadă că soțiile care aleg să fie casnice au înțeles ce le oferă joburile din lumea de afară și au spus „mulțumim, nu”, feministele establishmentului încep să le zgârie pentru că au cedat „spălării pe creier” sau „extremismului”, ele nu fac decât să dăuneze – nu să ajute – cauzei feministe.

Tradwives sunt parte unei mișcări anti-feministe în creștere, alimentată de aversiunea față de aerul de „luptător pentru dreptate socială” pe care și-l arogă feminismul si care confundă cumva emanciparea femeilor cu închisul gurii celor care i se opun. Încercarea cam isterică de a explica dezgustul tradwives față de feminism prin radicalizare nu va face decât să îndepărteze de cauza feministă și mai multe femei.

Feministele de la începuturile mișcării au trebuit să lupte cu forțe puternice pentru a obține drepturi pe care femeile de azi le au prin definiție: dreptul la vot, dreptul de a deține proprietăți în nume propriu, dreptul de a avea un cont bancar și așa mai departe. În cele mai multe țări din Occident, femeile depășesc acum bărbații în privința studiilor superioare. Foarte multe domenii fac eforturi pentru a atrage mai multe femei. Feministele moderne ar trebuie să se oprească puțin și să se bucure că pot – cel puțin ipotetic – să aleagă cea mai potrivită cale în viață pentru ele, fără teama că vreo forță paternalistă se va ivi și le va abate de la drumul ales.

Ironia face ca exact acest lucru să îl facă feministele care le acuză pe casnice în numele feminismului și le abat din drumul lor, insistând că se transformă în servitoare, deși fără îndoială că unele feministe sunt îngrijorate sincer că unele femei se vând ieftin unui bărbat. Dar o aripă aparte a mișcării feministe pare să vadă în orice încercare de a prezenta și alte stiluri de viață ca fiind un atac la propriile lor alegeri – varianta de a fi casnică părând o împăunare cu privilegiile altuia, respectiv cu ale unui soț care câștigă suficienți bani pentru a ține întreaga familie pe linia de plutire cu o singură sursă de venituri.

Problema este că soțiile casnice nu le cer femeilor de carieră să-și agațe servietele în cui și să pună mâna pe biberoane. Chiar dacă unele mai scriu cărți sau administrează pagini pe rețelele de socializare, dedicate promovării avantajelor unui asemenea stil de viață, se limitează la atât și nu merg din ușă în ușă să le certe pe femeile de carieră că nu au grijă de „valoarea lor sexuală de piață”. Există cu siguranță în rândul comunităților de tradwives un puternic curent antifeminist – Ebner și suratele ei l-ar numi misogin – dar este mai degrabă o reacție la presiunea mișcării feministe decât un efort de a readuce în viața reală „Povestea slujitoarei”. Feministele ar fi bine să ia aminte la filozofia predecesoarelor lor și să respecte toate alegerile femeilor, indiferent care ar fi acestea. Sursa: saccsiv