File de istorie: “Ca o lacrima de sange, a cazut o stea”

Sâmbătă, 30 noiembrie, se împlinesc 75 de la asasinarea mişelească a “Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu,

 

întemeietorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, organizaţie politică controversată, considerată însă de unii ca fiind cea mai puternică mişcare revoluţionară de renaştere naţională şi spirituală care a existat vreodată în România. La 39 de ani, în data de 30 noiembrie 1938, în noaptea Sfântului Andrei, acesta murea sugrumat mişeleşte de jandarmi, din ordinul criminal al regelui dictator Carol al II-lea. Chiar şi după moarte, a continuat să insufle teamă în rândul duşmanilor creştinismului şi naţionalismului, devenind un exemplu pentru noi şi noi generaţii de patrioţi români şi europeni.

Scurte repere biografice

Codreanu s-a născut în 13 septembrie 1899 la Huşi, fiind cel mai mare dintre cei şapte fii ai profesorului Ion Zelea Codreanu (în trei rânduri deputat, provenind dintr-o străveche familie de pădurari). Între 1912-1916 a studiat la Liceul Militar de la Mănăstirea “Dealul”.

 În 1913, la Liceul Militar, împreună cu tatăl său

În acelaşi an 1916, îşi urmează tatăl pe font. Ulterior, între anii 1916-1919, continuă studiile militare la Şcoala Militară de Infanterie Botoşani. Anume în acea perioadă, a învăţat să iubească tranşeea şi să urască salonul, primind o educaţie militară care l-a marcat în mod benefic, întreaga viaţă. Urmează apoi Facultatea de Drept din Iaşi.

În 1919 aderă la Garda Conştiinţei Naţionale, organizaţie anticomunistă militantă, condusă de muncitorul Constantin Pancu şi promotoare a socialismului naţional-creştin. Dejoacă cu mult curaj, în 1920, două acţiuni comuniste la Regia din Iaşi şi la Atelierele CFR Nicolina. Se opune cu succes deschiderii anului universitar fără serviciu religios. Este ales preşedinte al Societăţii Studenţilor la Drept. La 10 mai 1922, înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini.

În toamna lui 1922 pleacă sa studieze la Berlin şi Jena, dar se întoarce în iarnă pentru a participa la marile mişcari studenţeşti din decembrie 1922. Punctul principal al revendicărilor tinerilor români îl reprezenta “numerus clausus”, adică limitarea numărului de locuri alocate evreilor în universităţi la procentul pe care aceştia îl aveau în populaţia românească.

Împreună cu profesorul A.C.Cuza, fondează în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine (LANC) şi alege svastica drept simbol al noi mişcări, cu 10 ani înainte de venirea la putere în Germania a naţional-socialiştilor conduşi de Adolf Hitler.

Organizează în acelaşi an, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Vernichescu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Leonida Bardac şi Tudose Popescu un complot împotriva bancherilor evrei şi a capilor corupţiei din lumea politică românească. Complotul este trădat de clujeanul Vernichescu. Este eliberat şi considerat nevinovat de justiţie.

În 1924 îl împuscă în legitimă apărare pe prefectul de poliţie Manciu din Iaşi, acuzat de abuzuri inimaginabile împotriva elevilor de liceu şi studenţilor naţionalişti. Este achitat un an mai târziu la Turnu Severin.

Întemeiază la 24 iunie 1927, împreuna cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, Legiunea Arhanghelul Mihail.

În mijlocul unui grup de legionari, în costum popular

În 1930 organizează două ample marşuri în Basarabia, cu scopul de a potoli agitaţiile comuniste. Se constituie organizaţia de tineret Garda de Fier, la care aderă nu numai legionari. Este dizolvată de trei ori fără temei între 1931 şi 1933.

În tabăra de muncă Carmen Silva

Este ales deputat de Neamţ în 1931 iar în 1935 organizează Comerţul Legionar, o formă unică de strângere de fonduri pentru Mişcare şi în acelaşi timp o alternativă paralelă la materialismul capitalist burghez.

Întemeiază deasemenea partidul Totul pentru Ţară, ca expresie politică a Mişcării Legionare.

Este arestat în noaptea de 16-17 aprilie 1938 pentru ultragierea într-o scrisoare publică a lui Nicolae Iorga, catalogat drept un “necinstit sufleteşte” deoarece după ce o perioadă a susţinut avântul tinerilor patrioţi români, istoricul le-a întors spatele pentru a intra în graţiile regelui Carol. Este condamnat la şase luni detenţie. În luna mai i se intentează încă un proces şi este condamnat la zece ani de muncă silnică.

În noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 este asasinat de jandarmi împreună cu alţi fruntaşi legionari, Nicadorii şi Decemvirii, în timp de erau transportaţi către Jilava.

Ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar în septembrie 1940, trupul Căpitanului este deshumat şi reîngropat creştineşte la Casa Verde din Bucureşti, sediul central al Mişcării.

Mormântul a fost distrus de regimul comunist şi astăzi nu se cunoaşte care este locul de veci al aceluia care a marcat generaţia interbelică şi nu numai prin exemplul său de sacrificiu, dăruire, trăire ortodoxă, iubire de tot ce e românesc şi dârzenie ieşită din comun.

Declaraţiile plutonierului Sârbu, publicate în ziarul “Buna Vestire”, 9 septembri 1940

“…În zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sarat. Ajunşi la închisoare, am fost băgaţi toţi jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu şi Macoveanu ne-au dat instrucţii asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe şoferul maşinii, i-a aruncat un ştreang după gât pe la spate, arătând cât de uşor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieşit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii şi fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu ca acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu.

I-am dus apoi în masini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din faţa, în aşa fel ca să nu se poată mişca nici într-o parte, nici în alta. Aşa au fost legaţi 10 legionari într-o maşina şi 4 în alta. Eu am fost în prima maşina, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului şi fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredinţat. În mâini aveam ştreangurile. Am pornit. În maşina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi şi nici legionarii între ei.

Ajunşi în dreptul pădurii Tâncăbeşti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuţiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o si aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuţiei, dar nu ştiu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit maşina, s-a dat jos şi s-a dus la maşina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executaţi.

Căpitanul şi-a întors puţin capul către mine şi mi-a şoptit: “Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”.

Dar în aceiaşi clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara maşinii şi păşind înăuntru cu revolverul în mână a rostit printre dinţi: “Executarea!”. La aceasta, jandarmii au aruncat ştreangurile… A fost un muget şi un horcăit, întrerupt din adâncul fiinţei lor, apoi o linişte de mormânt.

Cu perdelele trase, maşinile şi-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineaţa. Aici ne aşteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu şi alţii. Groapa era făcută. Traşi din maşină, legionarii au fost aşezaţi cu faţa în jos şi împuşcaţi în spate, pentru a se simula astfel împuşcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncaţi în groapa comuna…”. Sursa: FrontPress.ro