Firea, despuiată public de Orban și Tăriceanu, scoate flăcări pe nas la Antena 3! Bine, n-a uitat să spună că era la slujbă, ca orice creștină cu sârme-n bășină
Firea-Orban
Orban: Cine seamănă vânt, culege furtună. Dacă azvârli sute de milioane în nişte societăţi care nu fac nimic, societăţi ale primăriei, în care nu faci altceva decât să angajezi clientela publică să plăteşti salarii mai mari decât se plătesc în sectorul privat, nu e de mirare că dacă stai şi analizezi rezultatele mandatului sunt aproape egale cu zero pe proiectele de investiţii importante.
Premierul Ludovic Orban a declarat că la Primăria Capitalei, pe perioada mandatului Gabrielei Firea, rezultatele pe proiectele de investiţii importante „sunt aproape egale cu zero”.
Întrebat dacă s-a intersectat pe anumite domenii cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, premierul a spus că „de la distanţă”.
„Cine seamănă vânt, culege furtună. Dacă azvârli sute de milioane în nişte societăţi care nu fac nimic, societăţi ale primăriei, în care nu faci altceva decât să angajezi clientela publică să plăteşti salarii mai mari decât se plătesc în sectorul privat, nu e de mirare că dacă stai şi analizezi rezultatele mandatului sunt aproape egale cu zero pe proiectele de investiţii importante. Dacă tot e să vorbim de corelarea proiectelor de investiţie, Prelungirea Ghencea e un proiect care timp de trei ani şi ceva aproape a bătut pasul pe loc, el trebuie coordonat cu lucrările care se fac la Centură la nodul de intersecţie între Prelungirea Ghencea şi Centură, astfel încât să poată asigura o fluenţă în transportul pe relaţia cu Domneştiul”, a spus premierul, întrebat dacă ştie că la Primăria Capitalei mai e nevoie de bani de la buget.
Orban a menţionat că are o listă cu zeci de proiecte care au bătut pasul pe loc, printre care a amintit podul de la Ciurel, podul de pe Splaiul Independenţei, patinoarul Flamaropol, Sala Polivalentă.
„Situaţia din domeniul furnizării energiei termice este, de asemenea, o situaţie extrem de critică şi, în ceea ce ne priveşte, încercăm să facem tot ce depinde de noi astfel încât să putem asigura furnizarea energiei termice către bucureşteni”, a încheiat el.
Firea: Cu băutură și mandolină nu rezolvă nimic
În replică, Gabriela Firea a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că premierul Ludovic Orban a lansat un adevărat război împotriva ei, acuzându-l că are tot felul de întâlniri ”mai mult sau mai puțin ortodoxe” cu persoane cărora le transmite să atace primarul general al Capitalei, în schimbul unor ”funcții înalte”.
”Eram la slujba de duminică de dimineață când telefonul mi-a explodat, cu mesaje de la jurnaliști care îmi cereau o reacție. În loc, ca un bun creștin, să meargă la biserică, el lansa atacuri. De când era viceprimar stătea în biroul care era ca un bar de negri, numai cu băutură, numai cu țigări, numai cu persoane pestilențiale și văd că domnul Orban nu a făcut niciun efort să depășească acel nivel. Eu sunt dispusă să discut cu el concret, pe legislație, pe proiecte. El nu vine pentru că nu cunoaște, este un neprofesionist și o dovedește zi de zi.
Orban are un singur obiectiv. Nu acela de a face ceva bun pentru țară, pentru romani. Ci de a schimba primarul general al Capitalei. Eu știu aceste lucruri. Imi spun prieteni, cunoscuți că domnul Orban a lansat jihadul împotriva mea și le-a spus absolut tuturor că dacă vor să se remarce, să obțină funcții înalte, trebuie să mă atace pe mine. Se întâlnește cu tot felul de persoane, mai mult sau mai puțin oficiale și ortodoxe aceste întâlniri, spunând că în sondaje arată ca eu nu pot să fiu schimbate decât dacă mi se vor face dosare”, a spus Gabriela Firea, la Antena 3.
”În ceea ce privește administrația, Orban dovedește foarte clar că nu a evoluat absolut deloc de când era viceprimar al Capitalei. Imi spun colegi din Primărie că nu făcea altceva decât să stea în birou, (…) numai cu băutură, numai cu țigări (..) văd că nu a făcut niciun efort să depășească acel nivel”, a mai spus Gabriela Firea.
”A spus că cine seamănă vânt culege furtună. Să înțeleg că atunci când mă certam cu domnul Dragnea pentru că mi-a tăiat din buget era de partea mea? El acum se poartă exact ca Liviu Dragnea. Pentru mine, Orban este egal cu Dragnea. Țeviile RADET nu se repară nici cu whiskey, nici cu cântări la mandolină. Asta a făcut când era viceprimar, asta a făcut și la Guvern, când a ajuns în mandatul lui Isărescu.”, a declarat Gabriela Firea.
”Cu băutură și mandolină nu rezolvă nimic”, i-a transmis Gabriela Firea premierului Ludovic Orban.
Firea-Tăriceanu
Tăriceanu: Nu cred în coincidențe. Nu cred că întâmplător în doar 2 ani două firme turcești au luat cele mai mari contracte de achiziții autobuze și tramvaie pentru București
Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că Gabriela Firea trebuia să se asigure că procedura de licitație în cazul autobuzelor Euro 6 este transparentă și că nu este „dirijată” către compania turcească, care a câștigat licitația. Acesta a mai spus că nu crede că rezultatele licitațiilor sunt coincidențe.
„Nu mă mulțumește răspunsul dnei Primar General! Noi nu i-am cerut să intervină în licitații, ci să se asigure că procedura este transparentă și nu dirijată către compania turcească. Să se asigure că în caietul de sarcini nu sunt incluse prevederi menite din start să elimine sau să defavorizeze compania românească. Cred că nu trebuie să se repeadă să aprobe un raport de licitație validat de doar 6 membri ai comisiei din totalul de 13! Legea îi permite să ceară reanalizarea ofertelor fără să fie acuzată că intervine în licitație!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, duminică, pe Facebook.
Liderul ALDE i-a reamintit Gabrielei Firea că la baza acordului de Guvernare PSD-ALDE stătea angajamentu l de asprijini capitalul românesc și de a crea locuri de muncă
„Îi reamintesc dnei Primar General că tramvaiele fabricate la Arad circulă și în Cluj-Napoca, Arad și Oradea și nu văd de ce ele nu ar fi bune și pentru București. Nu în ultimul rând îi reamintesc dnei Primar General că la baza acordului de guvernare dintre PSD și ALDE a stat angajamentul de a sprijini capitalul românesc, de a crea locuri de muncă în țară și nu în afară, de a încuraja companiile românești. Chiar dacă coaliția nu mai este la guvernare acest angajament față de români rămâne”, a mai scris Tăriceanu.
Tăriceanu a precizat că nu crede că este o întâmplare faptul că două firme turcești au câștigat contractele de achiziții pentru autobuzele și tramvaiele din București.
„Nu cred în coincidențe. Nu cred că întâmplător în doar 2 ani două firme turcești au luat cele mai mari contracte de achiziții autobuze și tramvaie pentru București, în condițiile în care firme românești produc aceleași autovehicule în țară, de aceeași calitate și cu forță de muncă autohtonă. Nu e încă târziu ca o bună parte din cei 176 milioane de euro care vor fi plătiți pentru tramvaie să se întoarcă în economia românească”, a conchis liderul ALDE.
Firea: „Este dezinformat! Să își ia colaboratori mai buni”
Gabriela Firea îi spune lui Tăriceanu că este dezinformat și să își ia colaboratori mai buni.
”Este de neînțeles cum mai mulți politicieni fac declarații pe o licitație aflată în curs. Tot ce s-a întâmplat a fost legal și transparent. Toate aceste lucruri sunt incorecte. Postarea lui Tăriceanu are foarte multe inexactități. Nu știu de unde își ia informațiile, de unde se inspiră, nu știu cine îl consiliază. Nu știu de unde știe că doar 6 membri ai comisiei de validare din totalul de 13 au votat pentru, pentru că nu este adevărat. Companiile despre care vorbește domnul Tăriceanu au câștigat licitații în țări europene.”, a spus Firea la Antena 3.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: