ANALIZE

Florin Cîțu, SPECTATOR în propriul Guvern?! Trei capcane pentru premier

Liderii coaliției de guvernare au încheiat un nou Acord, pentru a pune capăt războiului politic, dar în document s-au strecurat și serie de prevederi care l-ar putea lăsa spectator pe Florin Cîțu, în propriul Guvern.

O primă ”capcană” este cea legată de adoptarea deciziilor și stabilirea priorităților. Ultimul cuvânt nu-l va mai avea premierul decât în urma consultării cu vicepremierii. Practic, Dan Barna și-a câștigat un ”drept de veto” în Guvern și ar putea exercita presiune asupra lui Florin Cîțu.

”Agenda guvernului și procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, în ședință săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de SGG. Agenda ședinței de guvern va fi agreată la acest nivel și ulterior transmisă ministerelor și în spațiul public.”

Un al doilea punct care ar putea naște controverse este cel legat de remanierea miniștrilor. Premierul va trebui să trimită partidului care îl susține pe respectivul ministru o evaluare și o informare prealabilă. Evident, respectiva evaluare poate fi contestată și riscăm în orice moment un nou scandal politic pe modelul remanierii lui Vlad Voiculescu.

”Dat fiind că prim-ministrul a fost învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție.”.

Premierul Florin Cîțu nu va mai atribuția exclusivă de evaluare a miniștrilor. Aceștia vor intra la judecata partidului și chiar premierul va intra în același malaxor al deciziei de partid. Episoade recente din politica românească ne arată că ”partidul nu greșește niciodată”, iar dacă Florin Cîțu va intra în conflict cu Ludovic Orban, evaluarea Guvernului va intra imediat în discuție.

”Performanța ministerială este evaluată periodic având ca reper programul de guvernare votat de Parlament și deciziile de parcurs, ulterioare, ale Coaliției de guvernare, iar performanța guvernului va fi evaluată periodic în cadrul Coaliției de guvernare.”.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.