GENERAL

FMI- scenariu NEGRU: Sistemul financiar global este aproape de COLAPS


Fondul Monetar Internaţional a avertizat marţi că actuala criză economică provocată de pandemia mondială de coronavirus reprezintă o ameninţare „foarte gravă” pentru stabilitatea sistemului financiar global, relatează agenţia EFE.

„Această criză reprezintă o ameninţare foarte gravă pentru stabilitatea sistemului financiar mondial. Continuând pandemia, condiţiile financiare se vor înăspri cu o viteză fără precedent, expunând anumite fisuri pe pieţele financiare mondiale”, semnalează raportul de Stabilitate Financiară Globală al FMI, conform Agerpres.ro.

În analiza lor, experţii instituţiei cu sediul la Washington au explicat că, de la începutul crizei sanitare, volatilitatea pieţelor şi costurile de creditare au crescut, în acelaşi timp cu apariţia semnelor de tensiune pe principalele pieţe de finanţare.

„Aceste evenimente au majorat riscul ca incapacitatea împrumutătorilor de a-şi plăti datoriile să pună presiune pe bănci şi să ducă la o congelare a pieţelor de credit”, au avertizat aceştia.

Potrivit FMI, o durată prelungită a acestei situaţii ar putea da naştere la dificultăţi în cadrul instituţiilor financiare, ce ar putea avea ca rezultat o criză a creditării, care va agrava recesiunea economică aşteptată pentru acest an.

FMI a lansat marţi previziuni sumbre: economia globală va cădea cu 3% în 2020, din cauza impactului pandemiei, influenţată de contracţiile din SUA cu 5,9%, zona euro cu 7,5% şi Japonia cu 5,2%.

În acest scenariu, FMI a salutat faptul că băncile centrale au relaxat politica monetară, furnizând lichiditate sistemului financiar pentru a menţine fluxul de creditare în economie.

„Datorită acestor eforturi, pieţele financiare s-au menţinut funcţionale şi încrederea investitorilor a dat semne de îmbunătăţire”, a precizat FMI.

De asemenea, FMI a calificat drept „esenţiale” politicile la nivel naţional care sprijină persoanele fizice şi companiile prin intermediul unor măsuri fiscale „considerabile, oportune, temporare şi specifice”, precum amânarea plăţilor şi creditele garantate.

„O dată ce evoluţia virusului este sub control, politicile trebuie să fie îndreptate către consolidarea recuperării, precum evaluarea şi curăţarea daunelor provocate de pandemie balanţelor companiilor non financiare, instituţiilor financiare şi guvernelor”, subliniază FMI.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.