Foc si violenta in carantină. Una din cele mai mari tabere de refugiați, devastată
Un incendiu care a urmat violenţelor declanşate de decesul unei migrante irakiene a devastat una din cele mai mari tabere de migranţi din Grecia, au informat duminică oficialii din această țară. Toate serviciile administrative au fost distruse, iar sute de oameni nu mai au unde dormi, în contextul în care toate celelalte tabere sunt supra populate, iar autoritățile nu au unde să îi mute pe oameni.
A fost nevoie de o intervenție în forță, care s-a soldat cu arestări. Incendiul din tabăra Vial de pe insula Chios a distrus instalaţiile serviciului de azil european, o cantină, corturi şi numeroase containere amenajate pentru locuire, a declarat, pentru AFP, Manos Logothetis, responsabil din Ministerul pentru Migraţii.
Conform purtătorului de cuvânt de la Atena al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Boris Ceşirkov, ”sute de persoane vor fi probabil afectate pentru că adăposturile lor au ars”.
Violențele au izbucnit sâmbătă, după ce în tabără s-a aflat că o femeie de 47 de ani, originară din Irak a decedat. Ea fusese spitalizată în urmă cu câteva zile, cu febră, însă testele la SARS-COV 2 au ieșit negative. Trei locuitori ai taberei au fost arestaţi în legătură cu violenţele care au izbucnit, și care, abia aduminică dimineața au fost oprite de intervenția forțelor de ordine.
Toate taberele de migranţi din Grecia sunt plasate în carantină de câteva săptămâni, pentru ca aceştia să fie ţinuţi la distanţă de localnici. În tabere din Grecia continentală au început să apară cazuri de contaminare, însă nu și pe insule. Totuși, autorităţile elene au anunţat joi că vor să înceapă, de duminică, transferul spre partea continentală a sute de solicitanţi de azil vârstnici sau bolnavi care trăiesc în taberele suprapopulate de pe insule, pentru a-i proteja de coronavirus.
În paralel, a început relocarea în mai multe state din Uniunea Europeană a peste 1.600 de minori care trăiesc singuri din aceste tabere.
Sursa: Agerpres.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: