POLITICA

Focar de Covid în COCINA lui Mihai Gâdea. Peste 20 de cazuri la Antena 3 și Antena 1

Un focar de Covid-19 a izbucnit în Antena 1 și Antena 3, indică sursele Universul.net, potrivit cărora numărul jurnaliștilor afectați ar fi de peste 20.

Până în prezent, nu au fost oferite informații oficiale cu privire la situația exactă, dar problema este considerată ca fiind destul de serioasă de către angajați ai celor două redacții.

Printre jurnaliștii care se pare că ar fi afectați se numără și Francesca Simionescu, jurnalist plecat de la Digi24 la Antena 1.

Ieri dimineață a avut loc o ședință în care s-a pus problema informării publicului, dar în final s-a ales tăcerea.

Dat fiind specificul meseriei de jurnalist, dar și creșterea numărului de infecții cu coronavirus din ultima vreme, devine important de cunoscut care este în realitate focarul de Covid-19 din cele două televiziuni ale trustului controlat de familia Voiculescu. Jurnaliștii sunt persoane care, prin excelență, au contact cu un număr mare de persoane, din diverse medii. Mai mult, jurnaliștii de televiziune își fac meseria alături de echipe întregi, inclusiv de tehnicieni, prin urmare potențialul răspândirii unei boli precum Covid-19 devine unul ridicat.

De reținut, totodată, că postul Antena 3 a servit în numeroase rânduri ca platformă exprimare pentru diverse voc care și-au manifestat scepticismul cu privire fie la existența coronavirusului care dă Covid-19, fie la virulență sau pericolul pe care boala o reprezintă pentru populație.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.