GENERAL

Fost consilier prezidențial, il face praf pe Florin Cîțu

Sociologul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidențial, spune că Florin Cîțu are o credibilitate foarte scăzută, la nivelul Vioricăi Dăncilă, și-l consideră un personaj penibil, chiar mai penibil și decât Victor Ponta.

Cîțu e un comunicator de excepție. Credibilitatea lui este în jur 10-12%, cam la nivelul Vioricăi Dăncilă, doar că după vreo 9 luni de guvernare.

În mod normal, te aștepți să-și aleagă niște grupuri țintă și să-și amelioreze poziția. Chiar și dacă ai conduce un guvern majoritar, tot ai nevoie de credibilitate, mai ales că trebuie să iei măsuri nepopulare (astea-s vremurile). Când stai agățat într-un cabinet minoritar, e o chestiune de supraviețuire politică să se uite oamenii in gura ta și să pună preț pe ce zici.
Retorica și stilul seamănă foarte mult cu repertoriul lui Victor Ponta din vremurile de glorie. O rafală de panglici (mitraliate haotic și ușor bâlbâit) care plutesc dezolant în urma emisiilor sonore.

Un pic de obrăznicie amestecată cu o lipsă de modestie mai degrabă caraghioasă decât revoltătoare. Dar Ponta era talentat, să recunoaștem. Atât de talentat încât chiar reușea să te scoată din sărite. Mai devreme sau mai târziu, Cîțu ajunge să cadă în registrul comic. Diferența e că Ponta se adresa unui tip de electorat care îl detestă pe Cîțu din capul locului, e vorba de electoratul PSD/AUR. Greu să-și facă adepți acolo. În partea cealaltă, cea pe care – abia îndrăznesc să bănuiesc – vrea să o seducă, nu trezește decât dispreț sau râsete. O bună parte din simpatizanții liberali se uită in jos, jenați, sau își ascund un zâmbet condescendent cu palma.

Așa că mă tot întreb cui se adresează? Pe cine vrea să aibă alături? Cum și-a propus să-și ridice cota?

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.