FOTO Imaginea neputinţei: fotografia care surprinde criza coronavirusului din Wuhan
O imagine înfiorătoare reflectă realitatea sumbră a epidemiei cu noul tip de coronavirus din oraşul chinez Wuhan: un bărbat grizonat care poartă o mască de protecţie, mort pe un trotuar, cu o sacoşă de cumpărături în mână, înconjurat de poliţie şi personal medical.
Pe o stradă care în mod normal ar fi fost plină de oameni, din Wuhan, un oraş industrial de 11 milioane de locuitori, aflat cu totul în carantină, există doar câţiva trecători, însă aceştia nu îndrăznesc să se apropie, nici măcar de curiozitate, de bărbatul decedat.
Jurnaliştii de la agenţia France-Presse au văzut trupul neînsufleţit al bărbatului joi dimineaţă, cu puţin timp înainte ca un vehicul cu personal al serviciilor medicale de urgenţă să ajungă la faţa locului. AFP nu a putut determina cauzele morţii persoanei în cauză, care avea în jur de 60 de ani.
Însă reacţiile poliţiei şi personalului medical echipat cu costume de protecţie, precum şi ale celor câtorva trecători, au scos în evidenţă frica generală care şi-a pus amprenta pe oraş.
AFP a contactat poliţia şi oficiali din domeniul sănătăţii, ulterior, dar nu a putut afla detalii legate de acest caz.
Bărbatul era întins pe spate, în faţa unui magazin de mobilă închis. Cadrele medicale protejate de costume speciale au învelit cu grijă trupul său într-o pătură albastră. Ambulanţa a plecat şi poliţia a creat un zid din cutii de carton ca să ascundă scena.
O femeie care stătea în apropierea bărbatului a spus că ea crede că acesta a murit din cauza virusului.
„E groaznic”, a afirmat ea. „Zilelea astea au murit mulţi oameni”.
Wuhan este centrul epidemiei noului coronavirus, despre care se crede că s-a transmis de la animale sălbatice la oameni, într-o piaţă din oraş.
Virusul, care a apărut la sfârşitul anului trecut, a dus la moartea a 213 persoane şi a infectat alte câteva mii în China şi în multe state de pe tot globul. Doar în Wuhan, virusul a ucis 159 de oameni până acum.
Autorităţile au luat măsuri fără precedent, izolând practic oraşul, blocând şoselele de ieşire din Wuhan şi interzicând zborurile, în încercarea de a opri răspândirea virusului mortal. Mai multe state, inclusiv SUA, Franţa, Marea Britanie, Japonia, Australia şi Coreea de Sud şi-au evacuat cetăţenii din zonă.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: