FOTO: Plasme, parabolice şi electrocasnice scumpe, în bagajele TIGANILOR evacuati din sectorul 3
Cele 25 de familii de tigani evacuate, luni, în sectorul 3, din case retrocedate şi-au luat la plecare plasmele, parabolicele şi electrocasnicele scumpe, îndreptându-se majoritatea spre rude sau prieteni, în timp ce câţiva au rămas în stradă, în semn de protest. Stirea a fost prezentata de nationalisti.ro aici: VIDEO: Scandal de proportii provocat de TIGANI in centrul Bucurestiului
Evacuaţii aveau contracte de închiriere pentru casele pe care le ocupau, într-un gang de pe strada Vulturilor, care le-au expirat în 2007, iar în 2009 instanţa a dispus evacuarea lor.
Şi chiar dacă au fost anunţaţi, de la începutul lunii, că vor trebui să îşi părăsească locuinţele, cei peste 100 de oameni s-au arătat luaţi prin surpindere şi totodată indignaţi. Acţiunea de evacuare s-a lovit de un protest al acestora, câţiva dintre ei urcându-se pe un acoperiş şi ameninţând că nu vor pleca de acolo.
După câteva ore însă, evacuaţii s-au resemnat şi-au început să-şi strângă lucrurile. Printre acestea, electrocasnice de ultimă generaţie – frigidere, maşini de spălat -, plasme şi antene parabolice, deşi din spusele executorului judecătoresc, la adresa respectivă nu există un contract încheiat cu un furnizor de electricitate.
Unii şi-au instalat bagajele pe trotuarul din faţa curţii, iar alţii le-au încărcat în maşini pentru a le duce la rude sau la prieteni.
Evacuaţii au refuzat oferta Primăriei Sectorului 3 de a se muta în centrele sociale ale autorităţii locale, pentru că aceasta presupunea ca femeile şi copii să stea separat de bărbaţi. „Primarul stă cu nevastă-sa. Dacă primarul poate să stea despărţit de familie, să stea el, că doar nu o să mă despart acum de femeia mea”, a spus unul dintre cei evacuaţi.
„Vrei să stai afară? Nu eşti mulţumit că te cazează şase luni de zile şi ai cazare şi masă fără să plăteşti nimic?”, a întrebat , în replică, preşedintele Partidei Romilor- Filiala Sector 3, Mihai Cincă, venit la faţa locului pentru a le propune soluţia centrelor sociale.
Unii dintre evacuaţi au explicat că sunt îndreptăţiţi să refuze oferta, din cauza situaţiilor dificile în care se află familia.
„Nu pot să mă duc la adăpostul de noapte unde zic dânşii, pentru că am soţul bolnav de cancer, stau pe stradă la poartă. Am fetiţa la şcoală, la Liceul ‘Elie Radu’, are 16 ani. Eu stau aici din 1996, altă soluţie nu am. Am fost la primărie (Primăria Sectorului 3, n.r.), am dosar din anul 2000 depus acolo şi nu ni s-a dat nimic. Ni s-a spus că suntem pe listă, dar ne-a pus foarte departe, la numărul o sută şi”, a spus o femeie, de 46 de ani.
O altă evacuată a susţinut că, atunci când a aflat că va fi evacuată din casa care pe vremuri i-a fost repartizată de stat, după ce a lucrat „la spaţii verzi” 20 de ani, a depus cerere pentru o locuinţă la primărie, dar nu a primit răspuns.
Executorul judecătoresc a spus că evacuarea este făcută după ce chiriaşii nu au respectat termenele prevăzute în înţelegerea făcută cu proprietarul de drept al clădirilor, iar o parte din ei au subînchiriat la rândul lor case.
„Imobilul a avut 19 familii de chiriaşi, adică 19 contracte de închiriere. Instanţa a apreciat că retrocedarea se poate duce la îndeplinire, s-a obţinut încuvinţarea în urmă cu doi ani, proprietarul a renunţat la executare considerând că se poate înţelege cu persoanele ocupante, acestea nu au respectat termenul din această înţelegere, drept care azi ne aflăm la o altă executare în baza aceluiaşi titlu. Toate casele vor fi evacuate atât de către titularii contractelor, cât şi de terţii ocupanţi. Avem o situaţie mai specială pentru că parte din foştii chiriaşi au închiriat la rândul lor fără forme legale aceste imobile, deci o să avem mai mulţi terţi ocupanţi de evacuat”, a spus executorul judecătoresc.
Evacuarea, la care au participat, jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, a început luni dimineaţă şi a durat mai multe ore.
Potrivit unui comunicat al Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL), somaţiile privind executarea silită au fost trimise la începutul lunii septembrie tuturor celor 25 de familii ce locuiesc în casele din gang. Printre cei vizaţi se numără copii, bătrâni, persoane cu handicap.
În dimineaţa zilei de 2 septembrie 2014 toate familiile au primit, pe lângă somaţia de eliberare a caselor în termen de opt zile, o înştiinţare privind executarea silită în caz de neconformare, programată pentru 15 septembrie, ora 9.00.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: