SOCIETATE

FOTO: Un polițist a fost obligat de un superior ”agramat” să șteargă de pe Facebook poza cu el în uniformă!

După ce s-a asigurat că legea e de partea lui, Robert Popa, un polițist din Mehedinți, nu doar că a refuzat să execute un ordin, dar a și publicat convorbirea avută cu șeful său, în care apar greșeli gramaticale, notează 3dots.ro.

Robert Popa lucrează la Serviciul Rutier. Polițistul are o pagină de Facebook urmărită de 14.000 de persoane, iar în urmă cu două zile, a povestit cum i s-a cerut să șteargă fotografiile în care apare în uniformă.

”Șterge poza de o ai în uniformă, e un ordin!

Eram de serviciu și aveam la poveste o poză în care opream un autocar. Mă sună șeful să-mi spună că din dispoziția adjunctului inspectoratului să șterg poza de o am în uniformă.

Eu, inteligent din fire, am întrebat care poză pentru că aveam una la profil și una la poveste. Mi-a zis să șterg pozele pentru că așa a dispus adjunctul inspectoratului. Știind că nu este interzis să pozez în uniformă, i-am zis că nu șterg poza și că mă poate suna și adjunctul și nu o șterg.

După câteva minute, mă sună un număr de telefon pe care nu-l aveam în agendă. Am răspuns și s-a recomandat a fi adjunctul inspectoratului. Mi-a spus că din dispoziția domnului secretar de stat să șterg poza de o am în uniformă.

⁃ Care dintre poze?, zic eu.

⁃ Poftim?

⁃ Am două, una publică la profil și una la poveste pe care o pot vedea doar prietenii, iar eu nu-mi amintesc să fiu prieten cu domnul secretar de stat pe Facebook.

⁃ Pe ambele!

⁃ Șeful meu mi-a transmis că este dispoziția dumneavoastră să șterg pozele, iar dumneavoastră îmi ziceți că este a domnului secretar de stat. Până vă edificați, să mă sune domnul secretar de stat să o șterg.

⁃ Poftim, să vă sune domnul secretar de stat pe dumneavoastră??!

⁃ Da! – zic și eu răspicat, atât de răspicat încât s-a închis apelul”, a povestit polițistul în prima postare.

O zi mai târziu, polițistul a povestit cum a evoluat situația.

”M-au obligat să semnez că nu mai pun poze în uniformă pe Facebook!

Imediat după ce am avut curajul să ridic capul din pământ și să nu respect niște ordine comuniste, ordine care nu existau decât în capul împuterniciților de la acea vreme, am fost sunat de șeful meu și mi s-a spus că trebuie să semnez un tabel că am luat la cunoștință să nu mai pun poze în uniformă.

Știind că am dreptate, am căutat repede prin toate dispozițiile cu privire la portul uniformei și nu am găsit nimic care să menționeze așa ceva. I-am dat șefului un mesaj pe whatsapp și i-am spus că nu există o asemenea dispoziție, iar tabelul nu l-am semnat pentru că nu are anexată la el dispoziția la care se face referire.

Ca să vedeți cât de rău fac aceste funcții de împuternicire, făcându-i pe cei împuterniciți să se creadă stăpâni, iar pe noi niște sclavi pe plantație, mi s-a spus că dispoziția este verbală.

⁃ Knd vi la sediu i ei tabelul si vi cu el la mine, zise șeful meu

⁃ Bine dar tot nu semnez, spun eu în prostia mea.

⁃ Asta e părerea ta…

⁃ Șefu, dacă nu văd dispoziția nu semnez. Dispoziții ilegale nu semnez.

⁃ Cred că vrei să ne stricăm “prietenia”, a dezvăluit polițistul.

Postările polițistului au fost apreciate de mii de oameni.

”Fiindcă am tot fost întrebat după ultima postare cine este șeful din poliție care a fracturat limba română în asemenea hal, revin acum și vă întreb dacă merită să-l facem cunoscut.

La 10.000 de reacții voi dezvălui cine este șeful!”, a anunțat Robert Popa.

Mulți colegi au reacționat imediat. Unii, în semn de solidaritate, au postat și ei poze în uniformă, alții au început să strângă ”reacții” cât mai multe pentru a afla cine este superiorul care dă astfel de ordine.

Reprezentanții IPJ Mehedinți nu au comentat până acum situația.

Cine este polițistul Robert Popa
Robert Popa face parte din generația tânără de polițiști. Este polițist la Serviciul Rutier și a devenit cunoscut în toată țara când a avut curajul să oprească în trafic un personaj influent din Mehedinți. I-a suspendat permisul, iar în momentul în care individul l-a amenințat, l-a și dat în judecată.

Instanța a dispus ca polițistului să i se plătească daune morale în valoare 5.000 lei. Robert Popa a dat toți banii unui ONG care se ocupă de problemele copiilor cu dizabilități neurologice. Gestul său a fost apreciat atunci de toată lumea, iar cele mai multe dintre postările sale au devenit virale.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.