NATIONALSTIRI

FOTO/VIDEO – Scandal la Vaslui, după ce fiica unei familii de ţigani a fost furată

t1

Poliţiştii vasluieni sunt în alertă după ce o familie înstărită de tigani din Vaslui a reclamat faptul că fiica lor de 16 ani a fost răpită. Părinţii fetei susţin că au fost contactaţi de familia celui care le-a furat fata, un tânăr tot de etnie romă din Paşcani, şi li s-a oferit 60.000 lei, însă au refuzat.

Familia mai are încă trei băieţi şi susţine că niciunul nu a fost căsătorit după tradiţia ţigănească, ci că i-a lăsat să crească pentru a-şi întreţine singuri familiile.

Dinarca (16 ani) este mezina familiei Mihai Băncuţă. Tatăl spune că fetei nu i-a lipsit nimic, nu a logodit-o de la vârstă mică şi nici nu are de gând să îi permită să se mărite. Familia locuieşte într-o vilă pe strada 8 Martie, din cartierul 13 Decembrie, din Vaslui.

Pe 4 ianuarie, Dinarca a plecat de acasă, spunând că merge la farmacie să-şi cumpere un medicament pentru durerea de urechi. De atunci, nu s-a mai întors acasă.

„A furat-o pur şi simplu de pe stradă. Noi am început să o căutăm când am văzut că nu se mai întoarce acasă. Niciodată nu ne-a făcut probleme, nu a plecat fără ştirea noastră. Întrebând de la unul la altul, am aflat că în acea zi a fost văzut aici pe stradă un băiat de-al familiei Stănescu de la Paşcani. Am luat legătura cu părinţii şi cu bunicii care sunt aici la Vaslui şi spun prima dată că ei nu ştiu nimic”, a declarat Mihai Băncuţă.

Bărbatul susţine că fiica lui ar locui cu tânărul care a furat-o, la rândul său minor, de 17 ani, cu chirie, tocmai pentru a nu le da de urmă.

După ce au reclamat dispariţia fetei la poliţie, familia Băncuţă susţine că ar fi fost contactată de familia Stănescu de la Paşcani, care i-a oferit 60.000 lei pentru a lăsa fata să se mărite cu fiul lor. Mihai Băncuţă, în schimb, nici nu vrea să audă.

„Cum să fie luată fără voia noastră. Eu mai am patru băieţi şi pe niciunul nu l-am lăsat să se însoare de mici. Tradiţia este tradiţie, dar eu vreau să îşi întreţină singuri familiile atunci când se căsătoresc. Aveam băiatul de 21 ani, necăsătorit şi râdeau ceilalţi de mine că e bătrân băiatul meu”, spune Mihai Băncuţă.

Soţia acestuia, Nataliţa, este şi mai vehementă faţă de răpirea fetei. Femeia vrea că tânărul care i-a furat fata să ajungă la puşcărie.

„Era printesa familiei”

„I-am luat tot ce a vrut, i-am făcut zestre pentru când o fi să se mărite şi acum să fie furată. Nouă nu ne lipseşte nimic, băieţii sunt la muncă în străinătate, ne trimit câte 5000 de euro în fiecare lună. Ea era ca prinţesa familiei. Mai avea grijă de câte un nepot, îi mai ajuta la teme. La puşcărie cu el, dacă a îndrăznit să o batjocorească.”, spune femeia.

Părinţii Dinarcăi, susţin că „răpitorul” le ştia de mai multă vreme fata pentru că a copilărit la bunici care locuiesc tot în Vaslui.

Poliţiştii, care au dat minora de 16 ani în urmărire naţională, spun că s-au deplasat atât la locuinţa bunicilor, cât şi a părinţilor băiatului de 17 ani, însă fata nu a fost găsită.

„Părinţii minorei Băncuţă Dinarca Gabriela, în vârstă de 16 ani, domiciliată în municipiul Vaslui, despre faptul că aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu în ziua de 04.01.2015 şi nu a mai revenit. La momentul dispariţiei, minora purta bluză de culoare roz, fustă lungă de culoare roz cu motive florale albe, cojoc scurt de culoare crem şi era încălţată cu cizme. Semnalmente: înălţime – 1,65 m, greutate aprox. 45 kg, păr negru lung, ochi negri. Ca semne particulare, minora are mai multe pete de culoare albă pe faţă şi pe mâini. În prezent, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui desfăşoară activităţi specifice în vederea depistării persoanei dispărute. „, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. – de pe Adevarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.