Fratele cel Mare e cu ochii pe tine!

Acum șase luni am fost contactat de Big Brother Watch, grupul în apărarea libertăților civile, care m-a întrebat dacă vreau să ajut cu o investigație despre supravegherea de către agențiile de stat a persoanelor care au contestat răspunsul guvernului la pandemie. Voi fi de acord să depun cereri de acces la diferitele departamente ale guvernului pentru a vedea dacă mă număr printre cei care au contestat răspunsul guvernului la pandemie, printre cei care au fost monitorizați de Unitatea de Combatere a Dezinformarii, Unitatea de Răspuns Rapid, de Unitatea de Informații și Comunicații și de Brigada 77?

Am decis să intru în joc și, luni seara, Big Brother Watch și-a publicat raportul, care dezvăluie că sunt unul dintre zecile de jurnaliști, oameni de știință și parlamentari care au fost spionați în acest fel. Printre aceștia au fost și Peter Hitchens, Julia Hartley-Brewer, Carl Heneghan, Tom Jefferson și David Davis. Este destul de ciudat că membrii guvernului lui Boris Johnson au reușit să-i convingă pe oamenii care lucrează în aceste agenții, unii dintre ei cu experiență în serviciile de securitate, că aceia dintre noi care au pus sub semnul întrebării validitatea politicii lockdown-urilor și a pașapoartelor de vaccinare sunt actori potențial periculoși, de care statul trebuia să se protejeze.

Ei au făcut asta marcând scepticismul nostru cu etichete precum „dezinformare” sau „misinformare”. Unele dintre aceste agenții au fost înființate inițial pentru a proteja integritatea democrației britanice de actori de stat ostili care răspândesc informații false pentru a influența alegerile. Aceasta este „dezinformarea” după definiția ei standard și, la prima vedere, are prea puțin de-a face cu, să zicem, un profesor de medicină de la Oxford care scrie un articol pentru The Spectator, în care pune sub semnul întrebării soliditatea „regulii celor șase”, articol care este apoi distribuit pe rețelele sociale. Dar ministrul responsabil cu apărarea acestei politici poate mai întâi să eticheteze articolul drept „misinformare” [informații false rezultate din eroarea umană, fără intenție de a face rău], apoi să decidă că se încadrează în categoria „misinformare/dezinformare”, după care să convingă Unitatea de Răspuns Rapid (RRU) să monitorizeze activitatea profesorului pe rețelele sociale și să raporteze.

Știm că RRU a transmis Cabinetul guvernului rapoarte despre Heneghan și Jefferson, deoarece acestea au fost dezvăluite ca răspuns la solicitarea de acces depusă de profesorul Heneghan. Dar nu știm dacă cineva din Cabinetul guvernului nu a folosit statutul „semnalizator de încredere” al departamentului pentru a cere Facebook să eticheteze ca fiind „informație falsă” o postare cu un articol ulterior de la The Spectator. Acel articol era despre un studiu din Danemarca cu grup de control, care a concluzionat că măștile nu au avut niciun efect pentru a opri transmiterea Covid.

Solicitările mele de acces dezvăluie că Unitatea de Contra-dezinformare a recomandat să nu se solicite Twitter să elimine o postare de-a mea despre o petiție împotriva pașapoartelor de vaccinare, avertizând că ar exista „implicații pentru libertatea de exprimare”. Îmi imaginez că este o referire la statutul meu de director al Uniunii pentru Libertatea de Expresie. „Este îngrijorător faptul că oficialii guvernamentali aveau de gând să recomande ca un gigant străin Big Tech să cenzureze un jurnalist britanic, dar nu au făcut acest lucru din cauza profilului individului”, notează autorul raportului. Este clar că oponenții față de politica guvernamentală care au profiluri inferioare nu a fost atât de norocoși.

Citind raportul, avem impresia că e vorba de un guvern care nu s-a reținut să folosească agențiile de securitate pentru a-și spiona adversarii politici interni sau să-și folosească accesul la Big Tech pentru a-i reduce pe aceștia la tăcere. Dar, în mod frustrant, nicio dezvăluire nu pare suficient de scandaloasă pentru a declanșa o anchetă oficială. Aceasta poate fi din cauza faptului că departamentele Whitehall au decis să țină în ascuns cele mai sensibile detalii sau pentru că nu s-a întâmplat nimic scandalos.

Însă nu aceasta este problema principală. În opinia mea, Rubiconul a fost trecut atunci când guvernul a convins oamenii care conduc aceste unități că cei care s-au opus puterilor ce și le-a arogat guvernul în timpul pandemiei reprezintă un pericol pentru stat. Este posibil ca aceste agenții să nu fi mers și mai departe de monitorizarea activităților noastre jurnalistice și pe rețelele sociale, dar ce le va împiedica să meargă mai departe data viitoare? Un motiv pentru care a acționat în acest mod constrângător poate fi faptul că mulți dintre oamenii pe care i-au monitorizau sunt conservatori și au prieteni în guvern. Ce se va întâmpla dacă un guvern laburist va decide că suntem în mijlocul unei „urgențe climatice” și că oricine îi critică politicile distribuie „misinformare/dezinformare”? În astfel de circumstanțe, bănuiesc că Hitchens, Hartley-Brewer și cu mine am avea de înfruntat o perioadă mult mai dificilă.

Toby Young