NATIONALSTIRI

Fraudă online de 4,5 milioane de euro comisa de niste ratati care ne fac de ras peste hotare

frauda

Un grup de români ar fi provocat pagube de peste 4,5 milioane de euro în mai multe ţări europene, pe Internet. Peste 1000 de persoane din România, Germania, Cehia şi alte state din Europa, au făcut cumpărături online, dar banii ar fi ajuns în conturile suspecţilor. Procurorii DIICOT au făcut marți 64 de percheziţii în 9 judeţe şi Bucureşti.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vâlcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din structurile de combaterea a criminalităţii organizate Vâlcea, Piteşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa, Buzău, Botoşani, Vrancea, Olt, Vaslui şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut marţi 64 percheziţii într-o anchetă comună româno-germană, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Percheziţiile au avut loc în nouă judeţe şi municipiul Bucureşti, dintre care 26 în Vâlcea, 15 în Cluj, 14 în Capitală, două în Buzău, două în Bihor, una în Hunedoara, una în Dâmboviţa, una în Botoşani, una în Neamţ şi una în Dolj.

Potrivit procurorilor, în aprilie 2015, „suspectul R.I.D.” a format un grup infracţional organizat în Bucureşti la care au aderat 74 de persoane. Scopul grupului a fost de a prejudicia peste 1.000 de persoane din România, Germania, Cehia, Italia, Franţa etc., cu peste 4,5 milioane de euro, potrivit News.ro.

„S-a reţinut că grupul infracţional era structurat pe 3 paliere (primul palier era format din coordonatorul reţelei şi alţi membri care racolau persoane, cetăţeni români şi străini, dispuse să deschidă conturi bancare; al doilea palier era format din membri ai grupului infracţional organizat care aveau rolul de a lansa ofertele de bunuri fictive pe diferite site-uri de profil din Europa, de a coresponda cu victimele prin intermediul poştei electronice şi de a le induce în eroare în vederea transferării sumelor de bani corespunzătoare aşa ziselor bunuri pe care le ofereau, în conturile bancare din străinătate puse la dispoziţie de către liderul grupului; al treilea palier era format din membri denumiţi, care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi străinătate pe care le puneau la dispoziţia grupului, în schimbul unor sume de bani). S-a reţinut că începând cu luna aprilie 2015 membrii grupului infracţional au deschis în acest sens aproximativ 230 conturi în străinătate şi aproximativ 120 de conturi în România”, potrivit unui comunicat al DIICOT.

În acest dosar, anchetatorii vor audia, la sediul DIICOT Vâlcea, 74 de persoane.

La acţiune au participat un procuror şi trei poliţişti germani, precum şi reprezentantul român la Europol, echipa comună beneficiind şi de sprijin logistic, precum şi de finanţare din partea Eurojust.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, la acţiune participând şi jandarmi.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.