Furtuna Iadului și Moartea Germaniei Național-Socialiste

Semnalăm şi
FURTUNA IADULUI
–––––––––––––––––
Moartea Germaniei Național-Socialiste
1944–1947
THOMAS GOODRICH
Versiune românească
de Meșterul Manole
Cu un cuvânt înainte de George Piscoci-Dănescu

https://www.incorectpolitic.com/wp-content/uploads/2018/09/Hellstorm-roumain-1.pdf

TABLA DE MATERII
Cuvânt înainte
Prolog
I. Iadul coboară din cer
II. Moartea și moartea ce vine
III. Între foc și gheață
IV. Distrugere în crescendo
V. Râsul Satanei
VI. Ultimul glonț
VII. O mare de sânge
VIII. Indescriptibil
IX. Războiul fără de sfârșit
X. Culisele Iadului
XI. Crima Mileniului
Epilog: Despre Învingători și despre Victime
Note
Bibliografie
Index

FOTOGRAFII
Hamburgul bombardat
Arthur Harris
Bombe incendiare peste Germania
Ilya Ehrenburg
«Războiul democrat»
Infanteriștii germani (Landser)
Henry Morgenthau
Pachebotul Willhelm Gustloff
Jan Montyn
Yalta: Winston Churchill, Roosevelt și Stalin
Dresda bombardată
Bătălia Berlinului
Adolf Hitler: Ultima Revistă de Front
Berlin: Bătălia subterană
Căderea Berlinului
Pe Drumul Siberiei
« Denazificarea! »
Masacrul american de la Dachau
Dwight D. Eisenhower
Leni Riefenstahl
Camerele de Tortură americană
Un Lagăr american al Morții
Cavaler Cazac
Expulzarea Milioanelor de Deplasați
Victor Gollancz
Războiul Total: Lumea întreagă contra lor!
Pradă de război
Shlomo Morel
Kurt Vonnegut
Fără Acoperiș, Fără Speranță

Lacrima învinșilor. Cuvânt înainte

Nu puteam refuza să scriu câteva rânduri în fruntea versiunii românești a acestei cărții, deja publicată în marile limbi de circulație internațională. Cum să refuzi a anunța vestea cea bună ?

Despre Vestea Bună este vorba, vestea pe care o așteptăm de trei sferturi de veac ! În plus, ea vine din America, adică este și mai bună, ca tot ce vine din țara celor mai exacte raporturi cantitative din acest sfârșit de epocă sumbră, pe care o trăim sub dominația ei. Sau, mai degrabă, o murim. O murim, probabil, pentru că cele trei sferturi de veac, de după victoria celor, din ultimul război, nu au fost o epocă de pace, ci un război continuu, psihologic, anti-spiritual, cu deportări, revoluții culturale, comisii inter-aliate de control, colectivizare, denazificare, drepturiminciună și alte blestemății.

În aceste trei sferturi de veac, memoria și amintirea părinților și bunicilor noștri, ce au luptat și au murit pe Nistru, la Cotul Donului, în Gulagul siberian sau cel autohton, a fost permanent insultată de învingătorii și de toboșarii lor, cărora a sosit momentul să le-o spunem de la obraz. Mai moale cu vitejiile ! Luați-vă comunismul, pornografia, coca-cola, drepturile mincinoase ale omului, comisarii și politrucii europeni, rachetele… Lăsați Deveselul. Duceți-vă unde și-a înțărcat Dracu drăcușorii. În țara lui sfântă. Nu ne mai murdăriți pământul, retina, memoria ! Nu numai voi aveți memorie. Apa are și ea memoria ei, ca și pietrele, peste care trece. Pietrele au memoria lor, iar noi locului ne ținem – ca Babele Bucegilor, Caraimanul, Ceahlăul, Omul, Masa tăcerii… Cum am fost, așa rămânem !

Dracul nu este atât de negru pe cât ni l-au prezentat, exorcizat și văicărit « teologii » postbelici – falșii istorici, cronicarii oficiali și oficioși ai celui de al doilea război. Nu este exclus ca dușmanii lui, îngerașii anglo-saxoni și sovietici, să fii fost ei înșiși, dacă nu negri, ca smoala iadului, oricum mai negri decât își imaginează drept-credincioșii contemporani – păpușile cuminți, cu atitudine civică sănătoasă, ce votează la toate alegerile și sunt permanent dezamăgite de cei pe care i-au votat, fie pe vremea lui Ceaușescu, fie sub regimul ucigașilor președintelui din Scornicești !

Cuminți și la locul lor, veșnic pe sforile celor ce le manipulează, păpușile în chestiune sfârșesc, uneori, prin a deschide ochii. Adesea însă cam târziu. Totuși, decât niciodată, mai bine mai târziu !

Mulți cred că Istoria face obiectul manualelor școlare sau universitare, al lucrărilor oficiale sau oficioase, al propagandei partidelor și guvernelor, ce ne păzesc, să nu greșim. Să nu citim vreo carte neaprobată de urmașii lui Roller, Leonte Răutu, Popescu-Dumnezeu sau un alt Savonarola – vreunul, de exemplu, dintre cadeții cărora le-au crescut dinții, trimiși pe vremuri, de Securitatea năpârlită, să-i facă tartine lui Constantin Noica și să-i aprindă luleaua, în Păltinișul Cibinului, unde se pregăteau noile cadre, de nădejde, la foarte ortodoxa mânăstire de acolo, sub ochii unui mitropolit reeducat penitenciaricește, răspopit și împielițat, în anii cincizeci. A mărturisit-o singur !

[..]

Cititorii acestei cărți vor afla că Nemții nu au avut și nu puteau să aibă monopolul crimelor de niciun fel – că nu există crimă germană pe care Aliații să nu o fi comis înzecit, poate însutit ! Până acum însă, adică de aproape trei sferturi de secol, rătăciți între relige și idolatrie, teologii-istorici i-au prezentat pe Nemți și pe aliații lor, printre care și pe noi, Românii, sub culori din cele mai demoniace. Drăcești ! Nu fără interes. Bineînțeles.Interesul poartă fesul. Se măsoară în dolari ! Nimic nou sub soare.

[..]

Acum câteva secole, în fața creștinilor inchizitori, judecători în sutană, ce îl siliseră să nege realitatea, Galilei a spus « Și totuși se mișcă ! ». Pe urmele lui și ale altor oameni de știință, autorul spune cam același lucru. Da. Se mișcă ! Realitatea nu poate fi ucisă, pedepsită – cum a crezut democratul Xerxes, care a biciuit valurile mării, ce se împotriveau corăbiilor sale, într-un alt război.

Tom Goodrich a avut ideea cercetării ascunsului aisbergului ultimului război. Fără să neglijeze pe Stalin și pe Aliații acestuia, nici întâlnirile tovărășești, de la Teheran sau Yalta, autorul a împins cercetarea istorică până în tranșeele soldaților ambelor tabere, până în cozile din fața magazinelor alimentare, a robinetelor de apă potabilă, până în pivnițele și adăposturile antiaeriene ale sugarilor, copiilor, femeilor și bătrânilor cu care se războiau aviatorii englezi și americani.

Grație lui Goodrich și a celor peste o mie de surse consultate de el, pentru prima oară, în cele trei sferturi de veac, cititorul pătrunde nu numai în preajma celor ce au făcut războiul, de o parte sau de alta, ci în chiar intimitatea celor ce l-au suportat, a copiilor măcelăriți, a femeilor răstignite, violate, a Berlinezilor, Dresdanilor, a celor cinci milioane de civili, femei, copii și bătrâni, exterminați, cu trotil și cu fosfor, de democrațiile dătătoare de lecții – scăpate parcă din biciul lui Xerxes.

Bombardarea Vietnamului, a Belgradului, Irakului, Libiei, Afganistanului, halal vitejie de rumegători de gumă, la zece mii de metri înălțime. Autorul a pătruns în intimitatea milioanelor de refugiați și de soldați, în teroarea femeilor ce nu găseau gaură de șarpe, în fața glorioșilor căutători de davai-ceasuri, lănțișoare, multi-violatorii soldați aliați. Nu toți violatorii și davai-ceasornicarii au fost Ruși ! De reținut !

Cum să clădim viitorul pe scornelile sacerdotalo-pseudoistoricilor, care șterg din Istorie cele ce nu le convin, introducând, în căcăstoarea lor istorică, cele necesare, din perspectiva anumitor socoteli și interese ? Evident, secrete !

Din acest punct de vedere, față de epoca-lumină cea mai stalinistă, ba chiar și față de cea biblică, post-bailoniană, modelul tuturor stalinismelor, nu s-a schimbat mare lucru : după nevoile momentului, ale secretarului general, ale vreunui Ezra sau Neemia, comisari iahveici la Bruxelles, « istoricii » freacă țiparul și minciunile în proza lor infectă, fără de care Stalin, de exemplu, nu ar fi ajuns marele lingvist, ce uimise Occidentul, iar Ceaușescu nu ar fi fost nici el împăunat mare revoluționar, la cincisprezece ani – pe care tot Occidentul l-a pupat îndelung în fund și l-a răsplătit cu clauza națiunii celei mai favorizate. Să aibă cu ce să ne dea la cap ! Așa s-a scris și rescris, istoria cu pricina. Modelul clasic este Vechiul Testament, care încă se rescrie. În zilele noastre !

Ca și hârtia, realitatea suportă, cât suportă, prăpăstii peste prăpăstii. Mulți l-au cunoscut și răsfățat pe marele revoluționar, fiul lui Andruța. Patriarhul îi trimitea telegrame. Caragielești, dar telegrame. Moftul nu era tocmai românesc. Majestatea ei grațioasă, regina Elisabeta a II-a, a Angliei, l-a primit pe marele revoluționar la Westminster, sub Big Ben.

L-a plimbat cu caleașca și a fost cucerită până la orgasm de marea lui vârtoșenie revoluționară. Nu mai vorbim de președintele De Gaule, de Brejnev, Gorbaciov, Nixon, Africa neagră, loja B’Nai Brith, intelectualii progresiști ce l-au răsfățat pe marele scornicean. Toate iudele l-au pupat ! Până când scorniceanul-maimuțoi și democrat-popular a deschis ochii, iar socialismul științific și internaționalist, al lui Mordecai și Lenin-Blanc, a început să devină național. Adică omenesc. Poate chiar adevărat !

Utopic sau științific socialismul a avut vântul în pupă nu numai în Utopia lui Morus, Cetatea Soarelui, Capitalul și alte cărțulii, ci și în Uniunea Sovietică, de exemplu, în lagărul ei de concentrare socialistă și exterminaționistă, în China, Coreea, Cuba, Germania național-socialistă, ale cărei lagăre, de altfel, au fost singurele falanstere viabile, cu monedă proprie, echipe sportive, orchestre simfonice, curent și în garduri, lucruri ignorate de Charles Fourier, edilii lui Ceaușescu sau boierul Bălăceanu, din Scăenii Prahovei. Ce vremuri, dom-le ! La doi pași de Blejoi ! Lângă Dealul Mare, Valea Călugărească… La butucul vinului !

În România paukero-dejistă, după modelul Jdanov, înalt preot și rabin bolșevic, al lui Stalin, Mihail Roller, rabin popit și el, din secta Pauker-Dej, a făcut o astfel de istorie – istoria bandiților și a veneticilor de astăzi. Roller s-a dus. Istoriile și istoricii lui au rămas. Când vom scăpă de blestemații sectei Jdanov-Roller, Pauker-Dej și ceilalți ?

Răspundem cu anticipație celor ce cred că unele dintre aceste cuvinte-înainte sunt prea tari. Nu avem alte arme decât cuvintele – spunea un poet controversat, foarte popular într-o vreme.

Dușmanii adevărului și ai omenirii dispun de servicii și de arme secrete, de justiția injustă, polițaii ghiftuiți, privilegiați și adânc tăiați împrejur la creier. Poate și în altă parte. Dușmanii omenirii dispun de închisori, temniceri și blestemății născocite de Talpa Iadului. Noi nu avem decât cuvinte. Nu avem alte arme, decât cuvântul ce exprimă gânduri și idei.

Cu excepția artiștilor și a altor trăiriști, adevărul nu poate fi exprimat altfel. Deși nu poate fi transmis decât prin cuvinte, el este sigura armă ce pune Talpa Iadului cu botul pe labe. Pornografia nu stă în cuvinte, nu stă în adevăr, cum credeau puriștii, nu foarte subtili, care, în loc să-l asculte, și să recitească Sonata Kreutzer, îi reproșau lui Hasdeu, acum un secol, replica lui la proza tolstoiană, în chestiunea femeii. Era vorba de aceeași Rusie, cu aceleași năravuri și înainte de năpârlirea comunistă ! Dincolo de imaginile pe hârtie sau televizualo-internetice, pornografia stă și pleacă din legile ce promovează sodomia și sexualitatea aberantă, semănând confuzia între iubire și sex, între iubire și viciu, între dragostea de copii și pedofilie. Pornografia stă între cei ce promulgă legile scelerate ce pătează obrazul omenirii, distrug familia și lumea lui Dumnezeu.

Din această perspectivă, de la oarecare altitudine, cartea de față se citește ca un best-seller. Pentru a-și păstra cumpătul, a nu fii podidiți de lacrimi și a duce lectura până la capăt, cititorul poate să prevadă o batistă de rezervă !

Puțini sunt cei cărora Furtuna Iadului nu le-a dăruit o lacrimă. Lacrima învinșilor ! Care ordonanță de urgență va interzice lacrima pentru învinși, pentru ceea ce ar fi putut fi și ar fi fost, dacă nu se puneau dracii și Stalin de-a curmezișul?

O lacrimă pentru șansa, pentru experiența ce s-a pierdut poate pe vecie. Pentru învinșii noștri, care rămân ai noștri, după cum învingătorii lor rămân ai lor. Dacă vor rămâne învingători ! Vom trăi și vom vedea. De aici, sau de dincolo!

George Piscoci-Dănescu / Sursa: Incorect Politic