POLITICA

Gafă imensă la vârful USR PLUS! News alert

Preşedinta Senatului, Anca Dragu, a generat un scandal imens după declaraţiile lansate duminică la Prima TV despre guvernul condus de Adrian Năstase, cosiderat de membra PLUS „cel mai „performant” executiv din punctul de vedere al continuităţii.

Gafă imensă la vârful USR PLUS! Ce vor spune alegătorii lor acum? E despre PSD. Rămâne de văzut felul în care vor reacţiona alegătorii şi copreşedinţii USR PLUS (Dan Barna şi Dacian Cioloş) după aceste declaraţii despre un guvern al social-democraţilor, principalii rivali politici ai Alianţei.

„Noi suntem aici să construim. Noi vrem să aplicăm programul de guvernare în care credem foarte mult, la care am contribuit. Avem sute de membri USR PLUS care au contribuit la acest program şi credem că România are nevoie de un program coerent de guvernare pe patru ani.

De fapt, întotdeauna, personal, am insistat pentru evitarea fragmentărilor la guvernare, fie că vorbim de câte un minister sau de un guvern întreg. Pentru că politicile publice fragmentate nu duc la rezultate. Ştim bine că ministerele, în momentul în care se schimbă miniştrii, devin destul de greoaie şi reactive.

Ai nevoie de această continuitate. Să ne amintim că cel mai performant guvern care ne-a adus şi ne-a deschis drumul către aderarea la Uniunea Europeană a fost guvernul de la începutul anilor 2000, guvernul condus de Năstase.

Gafă imensă la vârful USR PLUS
Nu este vorba despre un model, spuneam de continuitate şi este foarte important să ai un program foarte bine structurat – şi noi avem acest program – şi trebuie să ai şansa să îl implementezi pentru că aceste schimbări, aceste rupturi de ritm, astea nu fac bine implementării politicilor economice şi sociale.

Şi în cele din urmă ne trezim că avem foarte multe decalaje dacă ne comparăm cu ţările europene în toate domeniile: educaţie, sănătate, infrastructură. Asta este una dintre explicaţii. Vrem să construim, vrem să avem şansa să punem acest program de guvernare în aplicare, dar nu oricum.

Noi vrem să ne aşezam la masa discuţiilor, asta cred că ar face orice om politic responsabil”, a declarat Anca Dragu într-o emisiune difuzată duminică la Prima TV.

Sursa:evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.