Gargara lui Ciucă
„Stingem lumina, dar nu plecăm acasă! Ministerul Apărării Naţionale se alătură celei mai mari iniţiative la nivel global pentru a demonstra împreună că ne iubim Planeta! Protejăm astfel natura, fiecare dintre noi separat şi împreună, alături de Armata României. Vă invit să participaţi la această iniţiativă şi, de la 20.30 până la 21.30, să stingeţi toate luminile sau, cel puţin, cele care nu vă sunt necesare. Timp de o oră, prin această acţiune, vom îmbrăţişa împreună Planeta! În acest interval toate luminile din clădirile Ministerului Apărării care nu sunt necesare se vor stinge”. Ciucă dixit!
Bine că s-a exprimat pe facebook, altminteri i se îmbrobona fruntea de atâta vorbă fără rost. Sâmbătă, cu ocazia „Orei Pământului”, ministrul Ciucă a ordonat plantoanelor să sufle în feștilă. Stingem felinarele, dar nu rămânem fără apărare. Se vor activa toate camerele cu termoviziune sau în infraroșu, preciza Ciucă. Îhî! Și bateriile lor cum au fost încărcate? Cu gaz lampant? Sau cu doza de electricitate primită de gospodarul de companie la raționalizarea de anul trecut? Apoi, pun și eu o întrebare de soldat neinstruit. Apărarea se făcea cu reflectoare pe care le vârâm în ochii dușmanului? Iote, ziceam să mă abțin, dar am mai găsit o întrebare. Cine ne atacă?
O fi vrut Ciucă să fugă după imagine de bonton, dar s-a împiedicat. Treaba asta se petrecea sâmbătă seara. În spate, o gargară ieftină. Între 20,30 și 21,30 nu lucrează nici naiba, mai ales că era sâmbătă. Nici Iohannis nu lucrează sâmbăta, la ora aia. Totul este o făcătură mondială, ca să ne înfrățim cu natura și s-o iubim. Să fim mai aproape de pământul care ne dă roade. Roade care nu ajung la săraci și la copiii flămânzi de prin lume. O fi având o altă semnificație, mă gândesc. S-a stins lumina ca să nu vedem contractele semnate de Ciucă pentru fierul vechi american, despre care el spune că ar fi armament de ultimă generație. De ultimă generație înaintea celor expirate, cred eu. Domnu’ ministru, mai ai multe poante din astea răsuflate? N-ai vrea să stingi lumina și de Ziua Cârtiței, să nu deranjeze animăluțul? Uitam, despre ce planetă vorbești? Aia în care se trage cu rachete?
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: