Gata, vine frigul! Ploi, ninsori si viscol. Alertă meteo ANM
Alertă meteo ANM privind zilele următoare! Un nou val de frig va lovi România începând de sâmbătă. Unde se vor înregistra cele mai multe ninsori?
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoza specială pentru Bucureşti, potrivit căreia vremea va fi închisă în Capitală în următoarele zile, iar temporar va ploua, în general moderat cantitativ, însă vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.
Începand de sâmbătă, de la ora 10:00, până luni, la ora 10:00, vremea va fi închisă, iar temperatura maximă în timpul zilei nu va depăşi 6 grade Celsius.
Temporar va ploua în general moderat cantitativ – se vor acumula în jur de 15 – 20 litri/mp, iar pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie) şi în primele ore ale zilei de duminică (27 decembrie) vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când la rafală se vor atinge viteze de 40 – 45 km/h, potrivit meteorologilor ANM.
Pe parcursul zilei de sâmbătă (26 decembrie), temperatura maximă va fi de 5 – 6 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de un grad. Duminică (27 decembrie), temperatura aerului se va menţine la valori în jurul a două grade Celsius, însă în noaptea de duminică spre luni (27/28 decembrie) pe fondul pătrunderii unei mase de aer foarte cald, se vor înregistra 5 – 6 grade Celsius.
Ninsori puternice la munte
De altfel, începând de sâmbătă de la ora 10:00, va intra în vigoare o informare meteo de precipitaţii şi intensificări ale vântului, valabilă până luni, la ora 10:00, în toate regiunile ţării.
În intervalul menţionat, la munte vor predomina ninsorile, în special la altitudini de peste 1.500 de metri şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Pe parcursul zilei de duminică (27 decembrie) vântul va avea intensificări, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80-90 km/h şi va fi viscol.
În jumătatea de sud a ţării temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, local se vor depăşi 15-25 litri/mp şi izolat 30 litri/mp. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, exceptând seara de sâmbătă (26 decembrie) şi noaptea de sâmbătă spre duminică (26/27 decembrie), când în sudul Banatului, al Transilvaniei şi al Moldovei şi pe alocuri în Oltenia şi Muntenia, vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă. Vântul se va intensifica treptat, iar duminică (27 decembrie), local va atinge la rafală viteze în general de 40-50 km/h.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: