Geoană, despre sansele lui Klaus Iohannis de a deveni șeful NATO
Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marți, că decizia cu privire la cine va fi noul Secretar General al Alianței Nord-Atlantice va fi luată de statele membre atunci când postul va deveni liber, notează Mediafax.
Întrebat ce șanse are președintele României, Klaus Iohannis, să ocupe o funcție la vârf în cadrul NATO, adjunctul lui Jens Stoltenberg a spus că nu au început încă discuțiile cu privire la succesiunea la conducerea Alianței.
„Din câte știu eu, discuții cu privire la succesiunea la conducerea NATO încă nu au început. Dar – încă o dată – deciziile cu privire la NATO sunt luate de către statele aliate și, în momentul potrivit, aliații vor lua o decizie cu privire la viitorul Secretar General când acest post va deveni liber și acest moment îl vom vedea în perioada următoare”, a răspuns Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Întrebat, totodată, când își va anunța candidatura pentru Președinția României, Mircea Geoană a spus că „sunt lucruri mult mai importante și mai serioase în acest moment. Mă concentrez pe job-ul de aici și viitorul ne poate rezerva foarte multe lucruri”.
Mircea Geoană a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, când a pierdut cursa în fața președintelui în funcție atunci, care candida pentru al doilea mandat, Traian Băsescu.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: