Geopolitica momentului

Cu toate că alianţa ruso-chineză este mai vizibilă decât oricând, cu toate că Rusia acceptă primatul Chinei, există o anumită stare de incertitudine în clasa politică rusă. Istoria a demonstrat că în ciuda animozităţilor şi a mizeriilor pe care SUA le-au făcut Chinei, politicienii de acolo nu a avut nicio problemă în a face pasul către SUA atunci când li s-a arătat bunăvoinţă.

În acest moment Rusia este implicată în războiul din Ucraina, luptând practic singură împotriva tuturor. Teoretic chinezii sunt de partea Rusiei, doar că până acum nu au făcut mişcări clare de susţinere, preferând mai degrabă „pasul lateral”. Asta chiar dacă au fost momente în care Rusia avea nevoie ca de aer de suport. La fel se întâmplă şi acum când, după întronizarea lui Xi, mulţi s-ar fi aşteptat la o politică internaţională mai limpede. Încă nu s-a întâmplat.

De fapt care-i problema? Avem un joc în trei: SUA, Rusia şi China. Oricare două puteri s-ar alia, o pot îngenunchea lejer pe cealaltă. S-a văzut cum alianţa SUA-China a distrus URSS. Acum toate cele trei puteri sunt sleite: SUA şi China economic, Rusia economic şi militar. Şi, mai mult ca oricând, oricare dintre puteri ar face un pas către una dintre celelalte, ar înclina definitiv balanţa. Dar oare China nu a făcut alegerea către alianţa cu Rusia? Cel puţin toată lumea a văzut limpede asta. Ei bine, nu, n-a făcut-o.

O alianţă China-Rusia ar fi pus urgent pe tapet un nou framework monetar care ar fi decimat actuala ordine financiară mondială. Nu s-a făcut deoarece China a „temporizat”. Semn că aşteaptă să vadă „ce-o mai fi”. Însă, pentru ruşi, această aşteptare este ucigătoare. Fiecare zi care trece sporeşte şi mai mult incertitudinea. La ora actuală Rusia face faţă singură agresiunii anglo-saxone şi nu e simplu deloc.

Toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, dacă Rusia şi-a făcut temele în actualul conflict. Analizând situaţia de a Moscova, putem vedea limpede că e o mare emoţie în ceea ce priveşte comportamentul Chinei. Cu toate acestea, ruşii au un backup care, pe moment, şi-a demonstrat viabilitatea. Încă de dinainte de izbucnirea conflictului, Rusia a strâns puternic legăturile cu India. De asemenea, de-a lungul timpului, a fost un susţinător al Iranului. Practic, o alianţă ruso-iraniano-indiană ar fi una cât de cât bună în cazul în care China va aluneca din nou în mrejele yankeilor. Însă şi această alianţă are o problemă majoră numită Pakistan. Poziţionarea geografică a Pakistanului, rupe efectiv orice posibilitate de legătură terestră între Rusia şi India. O variantă de pacificare a relaţiei e încercată de ruşi prin intermediul conductei TAPI(Turkmenistan-Afganistan-Pakistan-India). Dacă în Turkemnistan nu-s probleme, în restul ţărilor există probleme majore. În Afganistan SUA a reinventat terorismul Al-Qaeda, apărut imediat după venirea la putere a talibanilor.

În Pakistan, Imran Khan a fost dat jos de SUA deoarece avea o politică pro-rusă. Cu toate că eliminarea sa s-a făcut în aşa fel încât să fie împiedicat să mai canddideze(pe modelul Dragnea de la noi), popularitatea lui Khan a explodat acolo. Peste 69% din populaţie îl susţine, mai ales în condiţiile în care ţara e intrată într-o criză economică fără ieşire. Doar că o apropiere de Rusia este extrem de greu de gândit în condiţiile cunoscutei duşmănii indo-pakistaneze. E greu de crezut că cineva va putea pacifica relaţia dintre cele două ţări. Ruşii se bazează pe interesul reciproc în ceea ce priveşte conducta de gaze, astfel încât proiectul ar putea fi un succes. Însă ştim bine cât de permeabilă e politica, astfel încât, chiar şi în eventualitatea unei victorii al lui Khan, e greu de crezut că nu vor exista amestecuri şi contaminări dinspre SUA. Rusia are un backup chiar şi la această situaţie: culoarul iraniano-indian, prin intermediul căruia, mărfurile indiene ar ajunge în Rusia printr-o combinaţie terestro-marină.

Nu putem însă să nu vedem situaţia extrem de complicată din punct de vedere geopolitic. Rusia face eforturi monumentale să îşi asigure un spate în cazul în care China ar trăda. Până acum, dintre toţi cei care se considerau prieteni ai Rusiei, doar Iranul s-a comportat corect. A făcut-o discret, fără valuri, dar s-a comportat cât se poate de OK. La fel şi India, doar că depărtarea geografică dintre cele două ţări nu are cum să ajute Rusia prea mult.

Planurile Rusiei sunt însă planuri de supravieţuire. O presiune suplimentară dinspre China ar putea-o îngenunchea indiferent de alianţele pe care şi le-ar face. De aceea, oricum am da-o, esenţial e să vedem ce anume va alege China. Indiferent însă de alegere, vom avea o situaţie extrem de complexă.

Personal nu văd Rusia capitulând indiferent de contextul în care se desfăşoară confruntările. Iar acest fapt adaugă propria sa greutate întrucât poate complica extrem de mult situaţia. Imaginaţi-vă doar că Rusia ar da tehnologie nucleară Iranului şi tehnologie balistică Coreei de Nord. Nu spun ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar porni un atac nuclear asupra duşmanilor săi, ci vă pun în faţă două situaţii care ar conduce la dezvoltări geopolitice extrem de interesante.

Cum se va termina nu ştiu. Singura variantă care ar pacifica situaţia actuală – de mult sărită de pe fix – ar fi cea de acceptare de către Vest a denazificării, dezarmării şi repacificării Ucrainei. Altfel vom intra treptat într-un drum în hău, fără absolut nicio cale de întoarcere. Înfrângerea Rusiei nu e posibilă decât într-o singură situaţie, anume cea în care Rusia e parte a unui blat. Posibilitate pe care, eu unul încă n-o iau în calcul.

Dan Diaconu