George Floyd – infractorul transformat „corect politic” în sfânt și erou național

În ziua în care cea mai mare putere a lumii își lua „rămas bun” de la unul dintre cei mai „buni” fii ai săi , în acea zi America a arătat că a cam ajuns la finalul jocului.

Sicriu aurit, sute de mii de americani în lacrimi, mii de idioți căzuți în genunchi, cerându-și iertare de la populația de culoare, pupându-le pantofii, toată această mascaradă grotescă a devenit simbolul marii Americi.

Imaginea cu primarul Mineapolisului, agățat de sicriu, ca să nu se prăbușească de durere, vărsând lacrimi de crocodil, este cireașa de pe tort. Așa ceva?

Soția eroului național, cea care nu își mai văzuse soțul de 6 ani, după ce o părăsise lăsând -o singură cu o fiică de trei luni, țipă de când a murit eroul, că a rămas fără pâine, deși timp de 6 ani nu a primit nici o firimitură de pâine de la soțul care o lăsase cu ochii în soare. Și uite cum americanii, rușinați si complexați de „sindromul omului alb”, s-au mobilizat și au făcut donații de 20 000 000 de dolari pentru sărmana văduvă a eroului național. Ce, nu este tare?

Și mai este: Universitatea Massachusetts a înființat o bursă George Floyd. Nimic nu este prea mult pentru eroul de culoare, nu?

Urmează premiul Nobel pentru pace, acordat post mortem. Ce tare ar fi, nu credeți?

Marele Floyd, marele erou, arestat pentru jaf armat, trafic și consum de droguri (ultimul act de eroism fiind când a pus cuțitul la burta unei femei însărcinate, cerându-i bani), iar după ce și-a turnat complicii a primit o pedeapsă redusă.

Un adevărat erou pentru care America stă în genunchi…

Și în numele lui, jafurile, violențele cresc în orașe ca New York, Los Angeles: unele surse spun că 89 de polițiști ar fi fost omorâți, o fată de 17 ar fi fost violată, sute de polițiști incendiați în mașinile de poliție, străzi în flăcări, magazine distruse, parcuri … până și lebede omorâte, sărăcele victime colaterale ale unui război al oamenilor.

Jon Biden, candidatul democrat la președinția marii puteri mondiale, SUA , cu o formă gravă de demență senilă, a căzut și el în genunchi în fața coșciugului aurit, cerându-și, în lacrimi, iertare de la eroul de culoare.

SUPERB! Mai este ceva de comentat? Nu .

Aaaaa, ba da: „Pe aripile vântului”, interzis. Minunat! Ce poate fi mai minunat decât minunata viață, cu minunatele ei surprize pe care le trăim în aceste minunate vremuri? WTF (what the fuck)? cum zice americanul.

Amalia Elena