Filme Online Subtitrate

Geralt din „The Witcher” și alte 9 personaje TV interpretate de mai mulți actori

Așadar, iată câteva dintre cele mai șocante înlocuiri de distribuție care i-au lăsat pe fani stupefiați și, în unele cazuri, nemulțumiți.  

harry-cavill-in-the-witcher-Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Albus Dumbledore din „Harry Potter” 

În primele două filme din franciza „Harry Potter”, directorul de la Hogwarts, Albus Dumbledore, a fost interpretat de Richard Harris, care ar fi trebuit să joace acest personaj pe toată durata seriei de filme. 

Harris a acceptat rolul pentru a-i face pe plac nepoatei sale de 11 ani, dar, din păcate, acesta a murit înainte de lansarea celui de-al treilea film. Lui Ian McKellen i s-a oferit rolul, dar acesta i-a revenit în cele din urmă actorului Michael Gambon, care l-a interpretat pe Dumbledore în toate celelalte filme. 

Victoria în „Twilight” 

În primele două filme ale francizei cinematografice „Twilight”, vampirul Victoria a fost interpretat de actrița Rachelle Lefèvre. Ulterior, aceasta a fost uimită că a fost înlocuită pentru că era „pe deplin angajată” să facă mai multe filme din franciză și chiar a refuzat alte roluri pentru a continua seria. 

Ea a fost înlocuită de actrița Bryce Dallas Howard în cel de-al treilea film al francizei, „The Twilight Saga: Eclipse”.

Charlie Harper în „Doi bărbați și jumătate” 

„Two and a Half Men” a fost difuzat timp de 12 sezoane, care au inclus 262 de episoade. Dar în timpul celui de-al optulea sezon al serialului, actorul principal Charlie Sheen a intrat într-un program de dezintoxicare, iar contractul său cu serialul a fost reziliat.  

În timpul absenței sale din serial, Ashton Kutcher a fost adus pentru a fi noul protagonist al serialului și a interpretat un personaj care a cumpărat casa personajului Charlie după moartea acestuia. 

Carol în „Friends” 

Deși Carol a fost un personaj recurent în serial, ea a fost și mama fiului lui Ross din „Friends”. Bineînțeles, majoritatea fanilor își amintesc de interpretarea personajului de către actrița Jane Sibbett, dar în primul sezon, actrița Anita Barone a fost cea care a jucat-o pe Carol. 

Barone a părăsit serialul pentru că a considerat că rolul nu era suficient de important pentru ea. 

Catelyn Stark în „Game of Thrones” 

În episodul pilot al serialului epic HBO „Game of Thrones”, Catelyn Stark a fost interpretată de actrița Jennifer Ehle. Actrița britanică era proaspătă mamă la momentul filmărilor și a decis în cele din urmă că trebuie să se concentreze pe familia ei în loc să își asume un rol solicitant din punct de vedere emoțional, astfel că a fost înlocuită de actrița nord-irlandeză Michelle Fairley, potrivit obsev.com.

Daario Naharis din „Game of Thrones” 

În primele trei sezoane ale serialului, Daario, iubitul lui Khalessi, a fost interpretat de actorul Ed Skrein în „Game of Thrones”. Dar, undeva pe parcurs, Skrein a plecat pentru a juca în filmul din 2015 „The Transporter Refueled”. Astfel, actorul Michiel Huisman a preluat rolul lui Daario. Din fericire, fanii l-au adorat pe Huisman la fel de mult ca și pe Skrein. 

Robin Hood în „Once Upon a Time”

Tom Ellis a întruchipat personajul Robin Hood într-un singur episod al programului fantasy de la ABC, în sezonul doi al serialului. Din cauza unor conflicte de program, el nu a putut reveni în acest rol, așa că a fost înlocuit de actorul Sean Maguire, care a interpretat personajul în 56 de episoade ale serialului. 

Laurie Forman din „That 70s Show” 

Toată lumea știe că regretata actriță Lisa Robin Kelly a făcut o treabă minunată în rolul fetei din vecini, Laurie Forman, în serialul „That 70s Show”. Dar Kelly a fost concediată din serial din cauza unor probleme legate consumul de substanțe și a fost înlocuită de actrița Christina Moore. 

Miss Ellie în „Dallas” 

Domnișoara Ellie a fost interpretată de Barbara Bel Geddes în serialul „Dallas” timp de șase sezoane, dar când a fost nevoită să se supună de urgență unei operații de bypass cvadruplu, și-a luat o pauză din serial. 

Actrița Donna Reed a intrat în rol în această perioadă, dar ulterior a dat în judecată compania de producție a serialului pentru încălcarea contractului, după ce a fost concediată când Geddes a decis să revină în rolul ei. 

Harry Cavill în „The Witcher” 

Vestea că Henry Cavill părăsește serialul a explodat în octombrie 2022, când a fost anunțat și actorul care-i va lua locul în rolul vânătorului mutant, Liam Hemsworth. 

Desigur, online-ul este plin de tot felul de zvonuri despre plecarea neașteptată a lui Cavill din „The Witcher” (inclusiv acela al existenței unor „divergențe” artistice între el și producători), dar actorul s-a păstrat de la început departe de orice speculații. 

Liam Hemsworth, starul din The Hunger Games, va prelua rolul lui Geralt începând cu sezonul 4 din „The Witcher”. 

Sursa foto: Hepta, captură ecran YouTube

Citește și:

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.