News alert. Germania, zguduita de o CRIMA șocantă
Poliţia şi Parchetul din Germania au lansat o anchetă pentru omucidere după găsirea corpurilor fără viaţă ale unui bărbat şi doi copii, cu vârste de 11 şi 13 ani, într-un bloc de apartamente de lângă oraşul Hamburg (nordul ţării), informează dpa.
Potrivit poliţiei, corpurile celor trei victime prezentau răni provocate de gloanţe. O femeie care fusese grav rănită de gloanţe a fost de asemenea găsită de poliţişti.
Anchetatorii au afirmat că evaluarea iniţială indică faptul că toate cele patru persoane aparţin aceleiaşi familii.
Duminică seară, poliţia a fost chemată la un apartament din localitatea Glinde, unde a găsit corpurile fără viaţă a doi copii şi un bărbat de 44 de ani care a murit ulterior, după ce manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile.
O femeie în vârstă de 38 de ani, cu răni grave, a fost spitalizată. Ea se află în comă indusă, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Lubeck. Femeia ar fi întrebat care este soarta copiilor săi.
Rămâne deocamdată neclar cine este autorul atacului, mai multe informaţii urmând a fi furnizate după raportul medicilor legişti. Primele date indică un incident legat de familie, informează Agerpres.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: