Gest şocant al unui pastor la adresa unei fete de 12 ani: „Am strâns-o de gât, până când s-a bulbucat”, „te tranşez bucăţi”, „pentru tine-s moartea” (VIDEO)
Declaraţii şocante, făcute de controversatul pastor din Beiuş Vladimir Pustan. Într-un podcast pe care l-a lansat online, acesta se laudă cum, enervat de gestul unei fete de 12 ani, „o spurcăţenie” care „zâmbea ca o satană”, a urmărit-o şi a prins-o de gât „până când s-a bulbucat”, iar apoi a ameninţat-o că dacă nu se cuminţeşte „vin şi te tranşez bucăţi, tot la kilogram”. „Tre să-nţelegi că eu pentru tine-s moartea”, i-ar fi spus.
Apariţia înregistrării online a fost sesizată BIHOREANULUI de un cititor, enervat de declaraţiile pastorului. „În clipul de mai jos pastorul Vladimir Pustan relatează cum a urmărit-o şi a strâns-o de gât pe o fetiţă de 12 ani. Omul acesta ar trebui să fie anchetat de către autorităţi (dar nu de către cele din Beius, pentru că acolo cred că îi cunoaşte pe toţi…)”, transmitea cititorul revoltat, precizând că Vladimir Pustan este pastorul bisericii Sfânta Treime din Beiuș.
„Spurcățenie”, „satană”
Clipul la care acesta face referire a fost postat pe 17 iunie pe canalul de YouTube Medievalii, sub titlul „DE-A VALMA 162 „Îngheţată în Tenişi” – Vladimir Pustan – Ştiri & satiră”, iar în el, pastorul împreună cu un intelocutor abordează diverse teme, inclusiv de politică externă şi sport.
În înregistrare e povestit și un episod în care pastorul ar fi potolit o fetiţă, despre care părinţii i se plângeau că nu ascultă şi creează probleme (video jos).
Lăudându-se pentru modul în care o pune la punct, Pustan (56 de ani) relatează că se afla într-un restaurant cu familia fetei, venită din străinătate, iar părinţii se declarau „terorizaţi de fată”.
„Stând cu ei la masă la restaurant, tot am vorbit despre domnul Isus Cristos. Ea, de exemplu, tot lua câte o bucată de pâine şi o arunca tot la taică-său în ochi, făcea cocoloşi şi îi dădea la taică-său în cap. Când se plictisea, o lua pe maică-sa şi îi dădea în cap. Eu deja fierbeam, ştii cum fierbe ceaiul în ibricele ruseşti? Amu deja eram ca la desenele animate, sunt taurii ăia care scot aşa pe (nas fum n.r.)”, explică Pustan.
L-a scos din sărite faptul că fata i-ar fi turnat îngheţată în tenişi: „Ce-o făcut, mă, spurcăţenia aia? Ea mânca îngheţată. Mi-a băgat globul de îngheţată în tenişi. Ea se tot uita către mine şi zâmbea ca o satană. Când mi-am băgat piciorul în tenis am simţit instantaneu. N-am zis nimic”.
Bărbatul consideră că „Dumnezeu mi-a dat o mână în chip surprinzător” când adolescenta a zis că vrea să coboare la parterul localului, la baie.
Tenișii, „obiect sfânt”
„Am zis: «mă duc să plătesc». Am coborât pe scări, ea atunci urca scările. Numai noi eram acolo (…) Am apucat-o de gât, am strâns-o tare până s-o bulbucat şi am ridicat-o în sus, pe perete. (…) I-am explicat: «eşti mort»! (…) Tenişii la noi sunt un obiect sfânt şi nu bagi îngheţată. «Aici îţi e sfârşitul», zic. Şi cu asta am terminat”, se laudă Pustan, în vreme ce intelocutorul său râde.
„Dacă nu îţi schimbi comportamentul, dacă mă sună tată-tău sau maică-ta şi îmi spune că le faci probleme, vin şi te tranşez bucăţi, tot la kilogram! Deci tre să înţelegi că eu pentru tine-s moartea!”, a mai relatat pastorul că i-ar fi zis copilei.
Pustan a susţinut că, în urma episodului, fata s-ar fi potolit.
„Ne-am rugat la restaurant. S-a dus acasă. Mă sună după vreo lună (tatăl). Zice: «frate, Dumnezeu lucrează cu semne şi minuni». Zice: «nu mai cunoşti fata din ziua aceea, când v-aţi rugat din ziua aceea pentru ea». Zice: «e model»!”, a povestit râzând.
Întrebat de interlocutor dacă fata l-a mai căutat, acesta a spus că nu, dar că acum „o duce extraordinar”, „e lipită de părinţi” şi ar fi la vârsta măritişului.
„Atunci așa credeam”
Chestionat de jurnaliştii de la Libertatea despre filmarea de pe YouTube, pastorul a dat înapoi: „Acum nu consider că e corect. Atunci aşa credeam. Eram jucător. Acum sunt spectator. Care vede de 10 ani cum părinţii sunt decăzuţi din drepturi sau duşi prin puşcării pentru că şi-au luat în braţe copiii, gest obscen de altfel și plin de conotaţii sexuale. Sau, Doamne fereşte, au folosit nuiaua când copiii le-au furat verighetele şi le-au dat pe ţigări. Sunt doar un martor tăcut al dezastrului familiei în care ideea de autoritate e necunoscută”, le-a transmis Pustan, marți, jurnaliștilor.
Exclus, reinventat
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, Vladimir Pustan este un pastor protestant controversat, dar cunoscut în comunitate. În 2014, el s-a aflat în centrul unui scandal, după ce mai mulţi „fraţi” l-au turnat că avea mai multe case şi apartamente în Beiuş, Cluj şi Timişoara, spaţii comerciale, terenuri şi 10 maşini.
În urma dezvăluirilor, a fost suspendat din funcţie de conducerea Cultului Penticostal Român, dar, ca să nu se lase mai prejos, la o zi după suspendare şi-a şi dat demisia din biserică și şi-a înfiinţat propriul cult, numit Biserica Creştin Liberală, la care au aderat încă de atunci sute de adepţi.
Inregistrarea este disponibila pe eBihoreanul.ro.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: