#GHEBOASĂ A BĂTUT CRUNT UN POLIȚIST: „Am avut 75 de zile de zile de îngrijiri medicale”
După scandalul de la Untold 2023, festival unde Gheboasă și-a îndemnat fanii, majoritatea minori, să cânte versurile pieselor lui care cuprind, printre altele, cuvinte obscene, un alt detaliu șocant iese la iveală! Tânărul a bătut, în trecut, un polițist!
Tiganul Gheboasă a stârnit o mare controversă în spațiul public în urma prestației sale de la Untold, Jandarmeria amendându-l pe acesta cu 1.000 de lei pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora”.
Scandalul ține primele pagini ale ziarelor încă de atunci, însă un alt detaliu ireal a ieșit acum la iveală. Gabriel Emil Gavriș, pe numele său real, este inculpat pentru ultraj și lovire într-un dosar penal. Tânărul, acum în vârstă de 21 de ani, este acuzat că în noaptea de 16/17 decembrie 2017 a bătut un polițist, împreună cu alte patru persoane. Pe atunci minor, Gheboasă s-a ales cu dosar penal, potrivit jurnaliștilor de la g4media.ro.
„Nu comentez nimic”, a spus trapperul la vremea respectivă, potrivit sursei menționate anterior.
Agentul de poliție a recunoscut că a fost bătut de cinci persoane, printre care s-a aflat și artistul, în urma incidentului având nevoie de „75 de zile de îngrijiri medicale pentru dublă fractură de mandibulă, echimoze, umflături”, conform sursei amintite.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: