NOUTATIPOLITICA

Gheorghe Funar: “Pentru fraudarea alegerilor prezidentiale, PSD anunta planul suspendarii lui Traian Basescu”

vot-suspendare-fraudare

Liderii P.S.D., U.D.M.R., U.N.P.R. şi P.C. acţionează prin toate mijloacele (legale şi ilegale) pentru a-l anunţa câştigător al alegerilor din noiembrie a.c. la funcţia de Preşedinte al României pe candidatul Victor Viorel Ponta, actualul prim-ministru, agreat de stăpânii străini ai României şi jefuitorii internaţionali ai Poporului Român. Ei nu pun pe prim-plan Poporul Român, Ţara-Mamă şi Interesul Naţional, ci interesele lor mărunte şi meschine de partid şi vor să consolideze diktatura partidelor politice minoritare împotriva Neamului Românesc, pe care o practică, cu multă abilitate de 25 de ani, aici în Grădina Maicii Domnului. Ei au învăţat de la tovarăşul I.V.Stalin, criminalul care a condus Regimul comunist din U.R.S.S. şi fostele ţări socialiste (până în anul 1953), că la alegeri nu contează câţi şi pentru cine votează, ci este important cine numără şi anunţă rezultatul voturilor.

Încălcând Poruncile Dumnezeieşti şi pentru a putea frauda alegerilor la funcţia de Preşedinte al României, liderii P.S.D., U.N.P.R. şi P.C. în cârdăşie cu U.D.M.R. au pregătit mai multe planuri de acţiune, inclusiv pentru derutarea şi păcălirea electoratului. Până acum au fost puse în aplicare Planurile A, B, C şi D, după cum urmează:

– Planul A: Modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, prin O.U.G. nr.45/2014 cu un dublu scop, respectiv legalizarea turismului electoral şi interzicerea pentru candidaţii independenţi să aibă reprezentanţi în Biroul Electoral Central (B.E.C.) şi în birourile secţiilor de votare. La recenta întâlnire de la Tulcea a liderilor P.S.D. cu cei din conducerea filialelor din toate judeţele României s-a organizat turismul electoral din noiembrie a.c. pentru a obţine cel puţin un milion de voturi multiple, fiind stabilite numărul de autocare care să fie închiriate (de pe acum) şi sumele alocate pentru „cinstirea” excursioniştilor penali. La suma ordonată de 1.000.000 de voturi urmează să se adauge 2,2 milioane de voturi fictive ale cetăţenilor inexistenţi şi neînregistraţi la recensământul populaţiei din anul 2011. În mod incredibil dar adevărat, în listele electorale pentru alegerile din noiembrie a.c. figurează 18,2 milioane de alegători, iar la începutul lunii august a.c. s-au publicat rezultatele recensământului din anul 2011 când au fost înregistraţi numai 16 milioane de cetăţeni majori, cu drept de vot. În ultimii trei ani, cu toate că a scăzut efectiv populaţia României, în listele electorale falsificate apar în plus 2,2 milioane de persoane fictive, unele dintre ele care ne privesc din ceruri. Pentru a nu fi eliminate persoanele fictive din listele electorale, actuala Putere a suspendat Legea care interzice migraţia primarilor şi caută să-i achiziţioneze rapid pe primarii de la alte partide, din aşa-zisa Opoziţie.

– Planul B: Cumpărarea voturilor alegătorilor cu bani publici prin diferite acte normative ale Guvernului Ponta III, româno-maghiar, ca de pildă: plata anticipată a subvenţiilor pentru agricultori; achitarea biletelor la ordin pentru cei care au depus banii la C.E.C., până în anul 1989, pentru cumpărarea autoturismelor „Dacia”; amnistia fiscală pentru funcţionarii publici, pentru unii pensionari şi tinerele mame. La acestea se adaugă amânarea, până după alegeri, a creşterii preţului la gaz metan şi a tarifelor la gigacalorie, precum şi a creşterii de zece ori a impozitelor pe clădiri şi pe terenuri, iar pentru autoturisme numai de cinci ori, începând cu anul 2015.

– Planul C: Achiziţionarea, în viu, a primarilor şi aleşilor locali de la alte partide politice prin suspendarea acum şi numai pentru 45 de zile, prin O.U.G. nr.45/2014 a Legii care le interzice migraţia celor aleşi de locuitori în iunie 2012, în administraţia publică locală.

– Planul D: Strângerea a peste un milion de semnături pentru candidatul Victor Viorel Ponta, în principal, prin oferirea de cadouri cetăţenilor care semnează în orb tabelele de susţinători, fără a şti măcar ce promite sau ce minte premierul. Cei care au fost sărăciţi material şi spiritual, de Regimurile post-decembriste şi de partidele politice, sunt momiţi cu produse alimentare şi băuturi alcoolice pentru a-l susţine, prin semnătura lor, pe cel care speră să poată continua diktatura împotriva Poporului Român şi în următorii cinci ani. Cei care au fost şi sunt la Putere au avut grijă ca să nu existe nicio îngrădire legală privind modalităţile de strângere a semnăturilor pentru candidaţii partidelor politice la funcţia de Preşedinte al României. Cei care au furat Poporul Român, în ultimii 25 de ani, inclusiv voturile cetăţenilor, au bani mulţi şi cheltuiesc o parte din ei pentru strângerea semnăturilor şi pregătirea fraudării alegerilor la funcţia de Preşedinte al României. Se pregăteşte terenul pentru o nouă culme a hoţiei şi a dispreţului faţă de Poporul Român, respectiv să se fure şi funcţia de Preşedinte al României.

În ziua de 5 septembrie a.c., P.S.D. şi U.D.M.R., prin purtătorul de cuvânt Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, chipurile de la alt partid anunţat şi neînregistrat legal, au înştiinţat alegătorii că se pregăteşte Planul E pentru fraudarea alegerilor prezidenţiale. Acest Plan E are mai multe obiective, respectiv:

a) Suspendarea din funcţie, pe timpul campaniei electorale, a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, sub pretextul că în ultimii doi ani a încălcat grav Constituţia României.

b) Demiterea tardivă a Preşedintelui României, prin referendum naţional organizat în 2 noiembrie a.c., odată cu alegerea viitorului Preşedinte al României. Liderii P.S.D. şi U.D.M.R. vor ca Poporul Român să intre în istoria politică a lumii prin demiterea şi alegerea Preşedintelui ţării în aceiaşi zi. S-ar putea ca Poporul Român să nu-l demită pe Preşedintele Traian Băsescu şi referendumul să fie invalidat şi totodată, din primul tur, cetăţenii români să-l aleagă pe noul Preşedinte al României, un candidat independent.

Liderii şi parlamentarii P.S.D., U.D.M.R., U.N.P.R. şi P.C. au uitat să-l suspende din funcţie pe Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, în ultimii doi ani, deşi le-a oferit numeroase motive. Acum, cu circa două luni înainte de a-şi încheia ultimul mandat ca Preşedinte al României, actuala Putere ţine morţiş ca să-l trimită în campania electorală pe domnul Traian Băsescu pentru a se apăra şi pentru a o susţine pe candidata Elena Udrea, din partea P.M.P. Liderii P.S.D. au uitat repede ce a declarat public Preşedintele suspendat Traian Băsescu: „i-am ciuruit”. Este adevărat, acesta „i-a ciuruit”, dar nu mortal, ci doar politic, şifonându-le puţin imaginea publică.

c) Punerea Serviciilor Secrete sub controlul viitorului Preşedinte interimar Tăriceanu sau Valeriu Zgonea (varianta agreată), cu scopul de a influenţa decisiv alegerea noului Preşedinte al României.

d) Abaterea atenţiei alegătorilor de la Programul electoral al candidaţilor partidelor politice parlamentare (care deocamdată este ţinut la secret) şi de la Starea Naţiunii, pe care au ascuns-o Poporului Român în ultimii 25 de ani.

e) Lauda de sine, în perioada 2-16 noiembrie a.c. cu „succesul” suspendării şi demiterii degeaba a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

f) Să-l împiedice pe Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, să instituie, conform articolului 93 din Constituţie, starea de asediu sau starea de urgenţă în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş unde U.D.M.R. vrea să declare autonomia teritorială pe criterii etnice, în data de 23 octombrie a.c., de ziua naţională a Ungariei.

Înţelegerea ultra-secretă dintre liderii P.S.D. şi U.D.M.R. prevede că viitorul Preşedinte interimar al României, Tăriceanu sau Zgonea (amândoi fiind susţinători ai U.D.M.R.), nu vor institui starea de asediu sau starea de urgenţă în cele trei judeţe româneşti şi, ca urmare, Parlamentul nu v-a fi convocat şi nu v-a funcţiona pe toată durata stării respective. Liderii P.S.D. şi U.D.M.R. s-au înţeles ca Parlamentul României să-şi întrerupă lucrările pe toată perioada campaniei electorale, din 3 octombrie până în 17 noiembrie a.c., iar în turul doi al alegerilor prezidenţiale membrii U.D.M.R. şi cei ai partidelor politice etnice maghiare să se prezinte la urne şi să-l voteze pe candidatul Victor Viorel Ponta, care le-a facilitat toate acţiunile îndreptate împotriva Poporului Român şi cele vizând dezmembrarea teritorială a României. O dovadă de loialitate faţă de U.D.M.R. a dat-o premierul Ponta în timpul vizitei efectuate (relativ recent) în judeţul Harghita unde a fost întâmpinat de autorităţile locale cu intonarea imnului Ungariei şi numai cu drapele ale Ungariei, cu steaguri ale Ungariei mari şi cu steagurile ungureşti ale Ardealului (aşa-zise steaguri secuieşti, fabricate şi purtate de unguri).

g) Păcălirea românilor prin mediatizarea intenţiei P.S.D. de a elimina formal reprezentanţii U.D.M.R. din Guvernul României sub pretextul că au înregistrat la Parlament iniţiativa legislativă vizând înfiinţarea Ungariei mici, prin declararea autonomiei teritoriale a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.

Cetăţenii români din Ţara-Mamă şi de pretutindeni au parte de un nou episod palpitant din nesfârşitul serial „Balamucul”, care rulează de 25 de ani. La 2 sau 16 noiembrie a.c. Poporul Român, prin prezenţa masivă la vot, are şansa şi obligaţia să decidă că acest serial a ajuns la FINAL.

Poporul Român va decide reunificarea Patriei (după aproape 100 de ani) şi, în sfârşit, românii să fie fericiţi.

Dr.Gheorghe Funar
Candidat independent pentru funcţia de Preşedinte al României

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.