GENERAL

GHIORGHIU A FĂCUT ANUNȚUL ÎN ULTIMĂ CU PUȚIN TIMP: VINE MARELE CUTREMUR ÎN ROMÂNIA

Avertisment de ultimă oră pe care l-a făcut Ghiorghiu: va fi cutremur în România, ba unul mare! Asta după ce zilele trecute s-a înregistrat un cutremur în țara noastră.

Celebra prezicătoare Maria Ghiorghiu susține că se apropie un cutremur intens de pământ, care va fi destul de lung ca durată. „În această după amiază, în timp ce scriam aici pe blog, deși eram cu ochii pe monitor, văd înspre Sud-Est o întindere mare de pămant, pămant ce începe a se cutremura îndelung și intens.

Dragii mei, vom auzi de un cutremur intens, un cutremur mai lung că durata de manifestare, dar să nădăjduim că nu vor fi și victime omenești.

Să ne rugăm la Bunul Dumnezeu și la Măicuța Domnului ca să ne ocrotească cu milă și cu dragostea Sa, iar noi să-i dăruim inima și sufletul nostru ca să le curețe de păcate și să facă că să rodească în ele, iubirea, credința, nădejdea și dragostea”, a scris Maria Ghiorghiu, pe blog.

Maria Ghiorghiu a mai spus că iarna nu s-a dus încă. „Prieteni dragi, IARNA nu a plecat de tot! Iarna va reveni și chiar cu viscol!

Vedeam înspre Sud, Sud-Est ,deși eram cu ochii pe monitor, vedeam oameni care înaintau cu greu prin viscol, oameni care plecaseră de acasă cu bicicleta, iar la întoarcere, zăpadă le ajungea la lanțul de la bicicletă.

Din păcate dragilor, încă nu ne putem bucura pe deplin de PRIMĂVARĂ. Știu că pare de necrezut, dar o să vedeți că așa va fi,din păcate.

Dacă va fi la noi în România, sau șî la noi în România, dar și în altă Țară, rămâne de văzut”, a scris Maria Ghiorghiu.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.