Gospodarul pușcăriei, „tramvaiul” deținuților: cerea 200 de euro pentru o zi de învoire
La aproape 49 de ani, Vasile Duțu, unul dintre cei mai cunoscuți agenți de la Penitenciarul Bacău a fost arestat pe motiv că a făcut favoruri deținuților și urmează să fie trimis în judecată. În jargonul pușcăriașilor: a devenit tramvai. Mai exact, este acuzat că, împreună cu iubita lui, a luat mită pentru a le facilita condamnaților permisii sau pentru a înlesni introducerea unor bunuri interzise în penitenciar.
La capătul unei anchete care a durat aproape un an de zile, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au reușit să îl descopere și să îl pună sub acuzare pe unul dintre cei mai „productivi” agenți de penitenciare, acuzat că le facilita fel de fel servicii deținuților, contra cost. Cu alte cuvinte, Vasile Duțu, devenise „tramvai”, cum li se spune, în jargonul deținuților, celor care mijlocesc comunicarea ilegală între deţinuţi sau poliţiștilor care trec cu vederea anumite nereguli.
Agentul arestat, în luna martie, alături de concubina lui, Oana Maria Râncu, este acuzat că negocia cu deținuții prețul fiecărei zi de permisie pe care pușcăriașii ar fi primit-o din partea comisiei de eliberare condiționată, cu ajutorul lui. Pe lângă bani, deținuții și rudele lor au „cotizat” la gospodarul pușcăriei cu băuturi, un cuptor cu microunde și alte bunuri, precum detergenţi, săpunuri, lame de ras, cumpărate de magazinul penitenciarului.
Banii au fost primiţi de agent prin intermediul concubinei sale, pe data de 22 februarie, de la o rudă a deținutului, în faţa scării blocului unde locuieşte agentul, arată procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Anchetatorii mai precizează că, în luna decembrie 2018, agentul Duțu i-a cerut unui alt deținut, aflat sub supravegherea sa, la sectorul deservire, să îi dea o cantitate de băuturi alcoolice. Bunurile au fost trimise, pe 30 decembrie 2018, prin intermediul unui martor, acasă la părinții iubitei sale, Oana Maria Râncu.
De la același deținut, Vasile Duțu a mai cerut, începând cu luna ianuarie 2019, suma de 200 euro pentru 24 ore de permisie. Practic, susțin anchetatorii, agentul gospodar urma să îi faciliteze deținutului obținerea a cinci zile de permisie, la începutul lunii martie 2019, contra sumei de 1000 euro. Totodată, Duțu este acuzat că a mai cerut alți 1.000 de euro pentru introducerea unui telefon mobil în Penitenciarul Bacău, banii urmând a fi primiţi prin intermediul unui martor la data de 16 martie 2019.
Prins cu „mortul” asupra lui
În acea zi, însă, a fost organizat flagrantul, iar Vasile Duțu a fost găsit asupra lui cu „mortul”, adică în timp ce primea suma de 2.000 euro şi telefonul mobil cerut de deținut. În acest caz, concubina lui este acuzată că, pe 22 februarie 2019, a primit 600 euro de la ruda unui arestat căruia agentul de penitenciar îi solicitase banii cu scopul de a o propune pentru recompensa de trei zile de permisie. Anchetatorii au efectuat percheziţii domiciliare la cei doi acasă şi au găsit sume importante de bani şi produse de igienă, detergenţi, săpunuri, lame de ras, care ar fi fost achiziţionate de către deținuți de la magazinul penitenciarului.
Concubinii, arestați împreună
Gardianul Vasile Duțu a fost arestat, pe 17 martie 2019, fiind pus sub acuzare pentru trafic de influență și două infracțiuni de luare de mită, fiecare cu câte două acte materiale. Odată cu el a fost arestată și concubina lui, Oana Maria Râncu, cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la luare de mită. Iubita agentului a ieșit de după gratii, printr-o decizie a magistraților de la Curtea de Apel Bacău, din 20 martie, care au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile. Fostul gospodar al Penitenciarului Bacău a rămas în arest, iar pentru cea mai grea dintre fapte, luare de mită comisă de un funcționar public, riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: