POLITICA

„GREII” au pregătit DEBARCAREA lui Dragnea. Protestele din August, COȘMARUL liderului PSD

Fostul premier Mihai Tudose, care a anunțat marți că își dă demisia din PSD, urmând să treacă la Pro România, susține că partidul condus de Liviu Dragnea a devenit preocupat cu salvarea liderului său.

„Prăbuşirea PSD în preferinţele electoratului se simte şi e prezentată în toate sondajele de opinie date publicităţii. Însă alegerile europarlamentare vor reprezenta primul test real. (…) Vedeţi dumneavoastră, toată lumea este de acord că în Justiţie trebuie făcut ceva – o punere în acord cu o serie de decizii ale CCR, cu decizii ale Uniunii Europene, dar şi corectarea unor abateri grave, acolo unde acestea au avut loc. Însă una este să armonizezi nişte decizii şi să corectezi cu bună-credinţă nişte aspecte, iar alta e să declanşezi o ofensivă permanentă împotriva Justiţiei şi să te intereseze doar rezolvarea unor anumite speţe, dosare”, a declarat Tudose.

Fostul premier a spus că oamenii au dreptate să protesteze dar este „incalificabil să trimiți Jandarmeria să bată protestatari”

„De aceea iese lumea în stradă şi protestează, fiindcă toate acestea fac mult rău şi se văd cu ochiul liber. Cât am fost premier, m-a preocupat faptul că iese lumea în stradă şi uneori am reuşit să port un dialog cu protestatarii, fiindcă nu-i poţi ignora pe românii nemulţumiţi. Eu am dialogat cu ei, înainte de a pleca de la Palatul Victoria, ce a urmat după, pe 10 august… E incalificabil să trimiţi Jandarmeria să bată protestatari. Este grav că s-a ajuns la aşa ceva”, a mai spus Tudose.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.