GENERAL

Gromovnic, vechiul horoscop al românilor, PREVIZIUNI pentru anul 2021: „Toamna cu multe boli. Moarte în neamul omenesc“

Gromovnicul este o carte de astrologie din cele mai vechi timpuri. Numit și Zodiacul popii, vechiul horoscop al românilor se presupune că a pătruns pe teritoriul țării înaintea secolului al XVII-lea. Gromovnicul are 7 astre, numite în carte planete, care guvernează soarta persoanelor sau descriu anii guvernați. Anul 2021 este guvernat de prima planetă, Saturn.

Zodiacul popii sau Gromovnic: Prevestiri despre timp, evenimentele politice şi întâmplări omeneşti, sub stăpânirea celor şapte planete. Potrivit Gromovnicului, fiecare din cele şapte planete stăpâneşte (domină) din şapte în şapte ani. Anul 2021 este dominat de Saturn.

Potrivit cărții Gromovnicul din bătrâni, apărută în anul 1993 la Editura Porțile Orientului din Iași, „Saturn stăpâneşte zodia Sâmbetei şi este mai mare decât pământul de 22 ori; aduce rău oamenilor flegmatici şi fricoşi; face pe oameni beţivi şi curvari şi crezători lesne minciunilor. Sub planeta Saturn este bine a „începe învăţătura a schimba vechile obiceiuri““

Gromovnic românesc, previziuni pentru anul 2021: „Toamna cu multe boli. Moarte în neamul omenesc“

„Saturn (stăpâneşte în anii 1993, 2000, 2007, 2014, 2021, 2028 etc.) Când se naşte Cronos, care se numeşte Saturn cu zodia Vărsătorului de apă care este locuinţa lui, atunci iarna va fi vânturoasă, mijlocul potrivit, sfârşitul cu înghețuri şi cu vânturi, primăvara potrivită cu puţine ploi.

Toamna cu multe boli. Însemnează și moarte în vite şi în neamul omenesc.

Într-acest an, Împăratul și prietenii care sunt la palat cu el, vor avea mari gânduri şi griji şi poporul va avea mari nevoi. Stăpânirea lui Saturn cu Zodia Berbecului, locuinţa lui Marte, roada anului aceluia, va fi potrivită; în oi va fi belşug iar în peşte pieire.

Iarna va fi cum s-a arătat mai sus. Primăvara și vara de mijloc. Într-acest an vor să fie multe hoţii și mari războaie.

Însemnează și moarte la vestiţi oameni, pentru că aflându-se Venera în marginea casei a 7-a, însemnează mare nenorocire şi spre oameni iubitori de femei. Stăpânirea lui Saturn cu zodia Cumpenei (n.r. Balanță), locuinţa anului aceluia însemnează înjumătățirea rodurilor.

Vara asemenea arată, însă nu va fi roditoare de grâu, numai stricătoare la pomi. Toamna asemenea spune, precum mai sus arată, vor să cadă multă grindină şi vor face mare stricăciune. Stăpânirea lui Saturn cu zodia Fecioarei, locuinţa lui Mercur: Anul pleacă spre rodire. Pe mare vor fi primejdii. larna, primăvara şi vara asemenea ca mai sus. Toamna se vor adăuga apoi și înecuri“, apare în Gromovnic.

Sursa: stiridiaspora.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.