JUSTITIENATIONALSTIRI

Gruparea infractionala Politia: inca unul a fost saltat de procurori după ce a luat mită de la „nepoții lui Gelu Duminică” care se ocupau cu proxenetismul

Șeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din Pitești, Ciprian Marangoci, a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană aflată în arest preventiv suma de 500 euro şi un cartuş de ţigări, pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite și a apelurilor telefonice și pentru a primi în incinta unității de detenție pachete cu o greutate mai mare decât limita legală. Acesta a fost reținut, urmând ca pe numele său să fie cerut arestul prevenitv.

„La data de 28.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de politie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au pus în aplicare mandate de percheziţie domiciliară vizând spaţii din incinta unei instituţii publice, într-un dosar privind săvârșirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi luare de mită.

S-a reţinut că inculpatul, şef al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană aflată în arest preventiv, suma de 500 euro şi un cartuş de ţigări, pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite și a apelurilor telefonice și pentru a primi în incinta unității de detenție pachete cu o greutate mai mare decât limita legală.

Totodată, profitând de funcţia deţinută, inculpatul a pretins și primit sume de bani și bunuri de la persoane aflate în arest preventiv, în schimbul cărora le-a permis să primească vizite fără acordul prealabil al procurorului care efectuează urmărirea penală.

Acțiunile inculpatului au avut drept scop favorizarea persoanelor aflate în detenție cu consecința îngreunării cercetărilor în dosare instrumentate de către DIICOT.

Ulterior audierii, procurorii au dispus reţinerea inculpatului, urmând ca în cursul zilei de 29.07.2023 să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş, cu propunerea de arestare preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul oficial al poliției.

preluare veghepatiriei

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.