NATIONALSTIRI

Gunoaiele bolnave psihic din Politia Romana: TANARA RUPTA CU BATAIA SI UMPLUTA DE SANGE! Animalele dezlantuite din Ministerul de Interne: „Te rup cu bataia, fa!”.

Tânăra cântăreață de muzică populară, Roberta Opre, împreună cu soțul ei Ionuț Miclăuș au ajuns la urgențe după ce au fost agresați de cinci luptări MMA, doi dintre ei fiind frații Prian – George Adrian și Tudor Mihai, ultimul fiind și polițist în Cluj. Incidentul s-a petrecut aseară pe Piezișă, în London Pub.

Roberta Opre împreună cu cu soțul ei Ionuț se aflau în localul London Pub de pe strada Piezișă. Cei doi au ieșit afară, iar când au intrat din nou în local, masa acestora era ocupată de cinci luptători MMA. Roberta susține că le-a explicat frumos acestora că masa a fost rezervată și lucrurile pe care aceștia sunt așezați (geanta, geacă) îi aparțin, moment în care au început amenințările din partea bărbaților: ”Voi știți de cine vă legați, fraierilor?”.

După o altă serie de amenințări și jigniri, Tudor Prian și George Prian i-au tras ușor spre ieșire din local pe cei doi tineri, iar Ionuț s-a ales cu un pumn. Afară, Tudor Prian care este și polițist, a continuat amenințările spunându-i lui Ionuț că-l va taxa și va plăti grav, iar George Prian a început să-l lovească pe acesta, provocându-i răni grave. Roberta Opre a fost amenințată cu moartea și s-a ales cu capul spart, după ce George Prian a lovit-o cu un pahar în cap, iar Tudor Prian i-a dat acesteia un pumn, tânăra rămânând inconștientă.

Cei doi tineri s-au prezentat la urgențe, fiind răniți foarte grav, iar cariera Robertei Opre va fi afectată, din cauza cicatricilor aceasta nu va putea fi prezentă la următoarele concerte.

Contactat telefonic, Tudor Prian a comunicat că nu poate face declarații cu privire la incident, urmând ca IPJ Cluj să trimită un comunicat de presă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.