POLITICA

Gușă: „Cum se va frauda la locale. Apare-n schemă și covidu’!”

Cozmin Gușă spune că a aflat metodele prin care se va încerca fraudarea votului la alegerile locale de duminică.

CUM SE VA FRAUDA LA LOCALE. APARE-N SCHEMĂ ȘI COVIDU’!

„Alaltăieri mă anunță cei din presa constănțeană că au descoperit cum Cristian Radu, primarul corupt al Mangaliei, a mai adus în oraș vreo 300 de flotanți în ultimele săptămâni, domiciliați claie peste grămadă în blocurile dărăpănate, câte 15-20 per apartament. Tot ei îmi reamintesc cum favoritul Lu’ COVID a câștigat precedentele alegeri cu 1400 (!) de flotanți, cazați la hotelul Prahova din Neptun.

Mi-am zis atunci că e util să mă interesez, să aflu rapid metodele de bază prin care se va frauda și-n 2020. Așadar, enumăr aici și pentru voi:

  1. FLOTANȚII
    Asta e la-ndemâna primarilor în funcție, ce s-au pregătit din timp cu persoane nou domiciliate prin urbe, și care vor veni mâine să voteze.

  2. BĂGATU-N URNĂ
    Se aleg din listele de votanți din fiecare secție persoanele plecate în străinătate, și se comunică reprezentantului. Acesta își face calculul ca să nu bată la ochi, iar în timpul dimineții de votare introduce pe șest în urnă câteva zeci de buletine ștampilate corespunzător. Apoi, de-a lungul zilei, îi bifează ca fiind prezenți și votați, semnând în locul lor, desigur și cu complicitatea altora din secție (așa mai apar și morții ca fiind votanți efectivi).

  3. COVIDU’
    Asta e o metodă nouă, care se practică în acest an pe seama celor reveniți în țară, fiindu-le înregistrate datele la frontieră, inclusiv telefonul mobil (vorbim despre peste 1 milion de români!). Pentru cei care au plecat din nou, reînregistrați la graniță, se aplică metoda BĂGATU-N URNĂ. Pentru cei rămași, se accesează baza de date și au fost deja contactați telefonic, indicându-li-se cu cine să voteze, în schimbul unor avantaje eventuale. Această metodă este accesibilă celor de la putere care pot avea acces la baza de date centralizată la Guvern.

  4. MĂNUȘILE NEGRE
    Acest procedeu se va practica la numărătoarea voturilor, prin reprezentanții dotați cu mănuși sanitare negre, pe care își vor aplica discret câte o ștampiluță de cauciuc cu VOTAT. Când vor număra, vor anula buletinele contracandidatului periculos, prin aplicarea încă a unei ștampile oriunde pe buletin, acesta apărând apoi va fiind VOT ANULAT.

Desigur că vor mai fi destule alte metode, izvorâte din disperarea celor ce au putere și vor să câștige cu orice preț, mai ales că e de notorietate că în România nimeni n-a pățit nimic, chiar dacă a fost prin cu FRAUDA-N SAC.

ROMÂNIA „EUROPEANĂ” NENE! (…)” este mesajul lui Cozmin Gușă.

Dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.