Haideți Doamnelor, injurați-mă!

Preambul
Un bun prieten m-a criticat pentru faptul că am dezvăluit povești de alcov ale unor celebre doamne care pozau ca sfinte dar care cu voia soților preacurvăsăreau pe rupte pentru plăcerea lor sau pentru interesele familiei. Eu nu am scris acele texte (cred că au fost vreo 4 astfel de doamne) pentru scandal, ci pentru a dovedi că de la Caligula și Nero pînă în prezent nu s-a schimbat nimic, doar că acum adulterele celebre nu mai sînt cunoscute de vulg.

Pot să mai continui. Fratele marelui nostru actor Cristea Avram, care era directorul IAS „30 Decembrie” (ferma gospodăriei de partid), a murit la sfîrșitul anilor ’80 ca generalii în retragere, călare pe secretara cu propaganda de la sectorul 4.

Tot prin anii ’80 (poate și mai înainte, dar nu știu eu) tinerele soții ale mahărilor de partid care nu aveau timp să se ocupe de ele făceau nevroze, motiv pentru care se internau la sanatoriul de la Predeal, unde se mai aflau internați tot cu nevroze tineri vînjoși care ofereau tovarășelor ce nu le ofereau acasă tovarășii.

*

Probabil că multe feministe (dar și mulți efiminizați) mă vor înjura pentru rîndurile de mai jos, dar cred că femeile cu capul pe umeri vor fi de acord cu mine.

Tocmai ce am auzit-o la RRA pe Vasilica (Veorica cum spun unii, șefa Europei cum spun alții) vorbind la Bruxelles despre cele mai importante teme ale continentului.

Prima este legată de egalitatea de șanse între bărbați și femei.

Stop! Cu infime excepții, în istorie atît bărbații cît și femeile au avut o viață grea. Este greu de spus cine a muncit mai mult, bărbații care de dimineață pînă seara desfășurau munci istovitoare sau femeile care aveau mult mai multe activități gospodărești.

Mă uit la copilăria mea. Tata făcea naveta în țară, pleca luni în zori și se întorcea sîmbăta. Mama și-a întrerupt serviciul ca să mă crească pe mine (și îi mulțumesc încă o dată din toată inima pentru cum m-a crescut și educat!) după care s-a reîncadrat în muncă. Dimineața la servici, apoi acasă gătea (Doamne! cît de minunat gătea!), spăla vasele, spăla rufele, călca, cosea, făcea curat și nu mai știu cîte făcea. Ajutam și eu cum puteam, făceam cumpărăturile, spărgeam lemnele (mulți ani ne-am încălzit cu sobe de teracotă), curățam iarna zăpada din curte și altele. Bărbații erau obișnuiți să muncească, femeile erau obișnuite să muncească, copiii erau obișnuiți să muncească.

Între timp, în doar cîțiva ani, totul s-a dat peste cap: munca brută este (ca și înainte) rezervată bărbaților, copiii nu trebuie să fie învățați cu munca iar femeile trebuie să fie promovate tot mai mult ca președinte de țară, prim-ministru (draga Vasilica!), miniștri, europarlamentari, parlamentari, etc.).

Din cîte am citit, președinta Croației este o femeie patrioată, de valoare și potrivită (în plus, este și foarte drăguță, nu ca Merkel). În America de Sud, singurul continent în care mai există spiritul revoluționar, în acest deceniu au fost alese femei președinte în Argentina, Brazilia, Chile, dar erau de stînga, deci nu pe placul SUA, deci au fost debarcate.

Nu neg faptul că o femeie poate fi președintă a unui stat, dar aceasta trebuie să aibe la bază un merit personal, nu necesitatea de a respecta o statistică prognozată de nu știu cine.

Haideți să vedem acest aspect dintr-un alt punct de vedere. Evident, există miniștri, parlamentari, alți demnitari tîmpiți și corupți – asta este, de altceva nu sînt buni. Dar niște femei proaste și corupte, de ce se zbat să ajungă demnitare cînd ar putea să-și ducă la capăt menirea, aceea de a naște, a crește și a educa copiii?

Acum, bătrîn fiind, nu mai sînt la curent, dar am cunoscut în trecut femei tinere care (întrucît la noi încă mai exista morala creștină) se căsătoreau pentru a avea un copil legitim după care divorțau, puneau copilul în brațele mamei lor (adică al bunicii copilului) după care se culcau liniștite cu toți cei care le ofereau posibilitățile de avansare politică sau profesională.

Acum mulți ani, pe cînd Ludovic Orban încă era întreg la cap, a rostit un mare adevăr, că tinerele care promovează în politică țupăie dintr-un pat în altul. A ieșit un mare scandal, a fost acuzat de mulți și de multe. Însă într-adevăr tinerele blonde și drăguțe care au ajuns demnitare, au ajuns desfăcîndu-și larg picioarele și/sau gura.

Știți că cea mai celebră actriță porno a anilor 70, Cicciolina (pe numele ei Ilona Staller, unguroaică la origine) a ajuns în parlamentul italian?

*

Vasilica a mai atacat o problemă, violența bărbaților asupra soțiilor, temă care implicit, prin extensie, ne duce și la hărțuirea sexuală.

Precizez de la bun început că sînt atît împotriva violenței în familie, cît și împotriva hărțuirii sexuale (dar trebuie să vedem ce înseamnă asta).

Am avut acel har, să zic așa, ca oamenii (mai ales femeile) să își deschidă sufletul în fața mea ca în fața unui duhovnic, fie ca procuror, fie ca avocat, fie în cadru intim. Nu pot să uit cum în anul 1978, pe la ora 5 dimineața, cînd martora pe care o audiasem toată noaptea, după ce a semnat declarația pe care am luat-o și am pus-o în dosar, parcă s-a trezit dintr-o hipnoză și mi-a spus: „Domnule procuror, trebuia să vă faceți artist!”

Ca avocat am aflat lucruri multe din procesele de divorț. Pe vremea aceea (azi nu mai știu cum este) principalele culpe ale soțului erau beția, violența și adulterul. La femei, în principal era adulterul.

Femeile au avut o imaginație extraordinară pentru a-și ascunde legăturile extraconjugale. Țin minte și acum cazul povestit de un prieten al meu a cărui amantă pleca în timpul serviciului, făcea cumpărăturile și după aventura adulterină spunea soțului că a stat cîteva ore la coadă.

Am avut și eu un alt fel de experiență. Intrat într-o legatură cu o femeie măritată (îmi spusese că este despărțită în fapt), într-o zi a hotărît să ramină peste noapte la mine. Mirat, am întrebat-o cum va motiva lipsa de acasă. Mi–a răspuns: „ Nu știi tu cum poate să mintă o femeie îndrăgostită”. Întîmplarea a făcut că în acea noapte soțul ei a fost reținut de miliție pentru braconaj piscicol, astfel că nici nu a știut că soția nu a ajuns noaptea acasa!

Dar ce înseamnă hărțuirea sexuală?

Am văzut cu un timp în urmă un filmuleț ironic în care, pentru niște gesturi care îmi păreau foarte firești (ca de pildă un bătut pe umăr), o femeie urîtă rău de tot apasă un buton și în secunda următoare apărea poliția care îl aresta pe pretinsul agresor.

Am aflat din procesele de divorț un lucru, o soție bătută rezistă fără a cere divorțul pînă în momentul în care își găsește un amant. De abia atunci, avînd relativa siguranța a unui viitor ipotetic, cerea divorțul.

Hărțuirea sexuală la Hollywood? Tot mai multe actrițe de marcă reclamă după zeci de ani că au fost hărțuite sexual de producători sau regizori (tac din gură! nu le dau numele și religia). Ele cînd s-au dus la bariera de intrare la studiourile cinematografice erau deja pregăgite să se culce cu toți (începînd cu portarul), prin care puteau să ajungă dive, prin care puteau primi Oscar-ul. Acum, vor și alte despăgubiri! Ei da, asta prostituție de superlux! De milioane de dolari pentru ce ai făcut din plăcere sau din interes acum zeci de ani!

Eu personal am fost hărțuit sexual de multe ori. Cel mai grav caz a fost cînd s-a apelat la șantaj. Pe cînd eram tînăr procuror și aveam anchete ample, cu foarte mulți inculpați și redactasem rechizitorii de zeci de pagini, dactilografa mea mi-a pus în față alternativa, ori mă culc cu ea, ori se duce după program acasă la copii și la soțul de care îmi spunea că este despărțită în fapt. Am cedat șantajului. Nu am reclamat-o nimănui, și nu aș reclama-o nici azi.

În categoria perversiunilor sexuale intră și masochismul. Unele femei, pentru a fi satisfăcute, simt nevoia să fie bătute. Dar la un moment dat, se poate ca, din interes material, o femeie masochistă să reclame violențele pe care ea însăși le-a cerut. Cine poate face o astfel de anchetă?

*

Un articol serios are, pentru mine, trei pagini.

Ca să completez și dacă tot am scris despre regretata mea mamă și despre gastronomie, completez cu acest text scris mai de mult.

“ Dacă cineva m-ar pune astazi să jur cu mîna pe Sfintele Evanghelii ce îmi plac mai mult, sarmalele sau chiftelele? nu aș putea să o fac. Cum să spun că îmi plac mai mult chiftelele făcute de regretata mea mamă, fierbinți, pufoase, piperate după gustul meu decît sarmalele? Sau cum să spun că îmi plac mai mult sarmalele făcute tot de regretata mea mamă, fierbinți (dar și reci) cu crusta de bulion pe care o prindeau la cuptor? Desigur, erau diferențe esențiale – chifteluțele nu mergeau cu ardei iute, ci cu muștar (cînd aveam noroc să îmi plece în excursie in URSS prieteni, îi rugam să îmi aducă măcar un borcan de muștar Garcița – pe atunci credeam că Garcița este o marcă – apoi, am aflat că înseamnă, pur și simplu, muștar) în timp ce sarmalele nu mergeau cu muștar, ci cu ardei iute.”

Cred că am făcut de trei pagini.

Dan Cristian IONESCU / Sursa: Incorect Politic