HALUCINANT. „Circul sistemului medical românesc”. Experiența DEZASTRUOASĂ a unui gălățean

Printr-o postare pe Facebook, Viorel Pleșa, un bărbat din Galați, a povestit prin ce a trecut.

Gălățeanul a informat că „debutul a fost unul clasic. O stare generală ce mergea rapid către apatie și disconfort”. Spre seară, după ce a sesizat și o senzație de frig, a crezut că a răcit.

A luat ceva pentru răceală și, „sub pilotă fiind, frisoanele au atins o amplitudine nemaiîntalnită. Tremuram violent aproape și nu-mi puteam stăpâni clăntănitul mandibulei. „A trecut” pe alt medicament, a băut un ceai fierbinte și a mai pus o pătură pe el.

În următoarele două zile însă, starea i s-a alterat. „Au apărut febra, accesele de tuse seacă și sâcâitoare, transpirațiile, dar mai ales durerile în tot corpul.

„Orice cută a cearceafului parcă mă apăsa direct pe plămâni și aveam senzația că mă dureau efectiv enorm. Îmi venea să-i scot afară ca să mă lase să stau întins în pat pentru că nici în picioare nu puteam sta. Noaptea mi-a suplimentat suferința cu dureri atroce aproape, apărute brusc în partea lombară a coloanei. Trebuia să răman nemișcat ca să nu risc senzțtia de înjunghiere în zona rinichilor.

Bărbatul a mai spus că a vrut să cheme un echipaj de la Ambulanță, dar a renunțat. Ziua următoare, trebuia să se întoarcă la serviciu.

„Și de aici intră în scenă circul sistemului medical românesc”

Viorel Pleșa a luat între timp și legătura cu medicul de familie, care l-a sfătuit ori să sune la 112, ori să se prezinte la Spitalul Județean.

„Băieții de la poartă m-au îndrumat către zona cu barăci-container albe și corturi albastre din curte. Era trecut bine de ora 9. La geamul primei barăci mai așteptau două persoane așa că am păstrat distanță. Pe la 10 am fost luat și eu în primire de o asistență. Acolo afară pe alea dintre barăci ea stand pe pălețîi ce o fereau de noroiul din curte, iar eu printre mășinile de salvare. „Dumneavoastră ce așteptați aici?” Trec peste absurdul întrebării și îi explic ce și cum. „Nu păreți bolnav” îmi zice apoi se întoarce repede pe călcâie și pleacă. Revine din baracă cu un pistol termometru. „36 cu 7, am zis eu bine! ” O iau de la capăt cu explicațiile. Că abia stau în picioare, ș.a.m.d.

„Știu eu că veniți aici să vă faceți gratuit testarea. D-na doctor e în spital completează fișe, nu are timp acum să va vădă” Rămân interzis. „Mi-e rău tare doamna, eu am venit aici să mă internez!” Am ridicat eu un pic tonul. Pare să fie argumentul suprem. O sună pe mobil. Anamneză mea s-a făcut acolo afară între barăcile goale de pacienți prin telefon având-o pe asistență că repetor. Sunt admis în cele din urmă și condus în zona de așteptare. „O să vină d-na doctor să va vădă.” Ulterior aveam să văd ora scrisă pe fișa: 10:18. Zona de așteptare e tot afară în curte și am primit recomandarea că e mai bine să stau aici decât în corturi. „Vă recomand…” așa s-a exprimat asistenta. Aveam să aflu mai târziu că în unele corturi erau deja pacienți confirmați pozitiv care așteptau un pat liber în spital.

Păi cum să amesteci, doamne iartă-mă, bolnavii între ei? Adică dacă eu voiam să nu țin cont de recomandare puteam să aleg să aștept în cort că nu mă oprea nimeni? Cu asfel de recomandări o să stopăm noi pandemia asta la Sf. Așteaptă! Locurile pe băncile improvizate de acolo erau ocupate așa că cer un scaun să-l pun la soare pentru că mă luaseră iar frisoanele. Infirmiera care mi-l aduce îmi spune „Să șțiți că de acum nu aveți voie să va mișcăți de aici. Masca pe față tot timpul și așteptați. O să dureze mult”. „Cam cât?”, îndrăznesc eu. „Foarte mult!” Păi dacă a durat mai mult de o ora să va conving că trebuie să fiu văzut de un medic îmi dau seama de ce e așa. Și s-a scurs așa mai mult de-o ora timp în care singurele evenimente (în ceea ce mă privea pe mine) au fost momentele în care asistență mai ieșea din baracă și strigă la mine de la distanță întrebându-mă ce boli am mai avut eu personal de-a lungul vieții, mamă, tată, dacă beau și dacă fumez, etc. „Nu, nu vă ridicați să veniți aici, spuneți-mi de acolo.” Și uite așa toată suflarea prezența acolo a ajuns să mă cunoască foarte bine. D-na doctor tot nu a apărut”, precizează bărbatul.

După ceva timp, i s-a luat și o probă. Iar pe la ora 15, „spiritile s-au mai inflamat un pic”. Era un haos, la cum descrie gălățeanul pe Facebook.

Într-un final, o aude și pe d-na doctor. O mai văzuse pe acolo, mergând printre corturi, dar nu știa cine e. Viorel Pleșa menționează că, chiar și așa, docorița a plecat fără să-l vadă.

„Curtea s-a golit. Rămăsesem eu, cei din corturi pozitivi și încă două persoane cărora li s-a pus în vedere că vor petrece noaptea aici că erau din mediul rural și nu aveau voie să plece acasă cu mijloace ale transportului în comun. Ora 16. „Dumneavoastră ce așteptați aici?” mă trezesc interpelat de o asistență „Tramvaiul” am răspuns cu insolență aproape, surprins fiind (again) de absurdul întrebării. Și asta o fi în fișa postului? „Adică stau de la nouă dimineața aici, m-ați tot văzut pe scaunul ăsta și mă întrebați ce aștept?” „Vreau să semnez să pot pleca acasă.”A făcut ochii mici la mine și s-a îmbățoșat și ea. „Nu aveți voie să urcați în autobuz!” „Nu-i problema, vine soția să mă ia cu mășînă sau plec pe jos.Dau și asta în scris.” „Cum vă numiți?” Îi spun. „Așteptați” Aoleu, asta fac de 7 ore. Se întoarce cu mâna goală. Cică nu am fișa. De noaptea minții.

Și începe cu întrebările, când ați venit, că de ce nu am fișa, dacă mi s-a recoltat proba, dacă sunt sigur că mi s-a recoltat proba, dacă am făcut radiografie ș.a.m.d. Nu mai era nimeni în jur să confirme ce-i spuneam. La întrebarea „V-a văzut d-na doctor?” m-am blocat. „Nu se poate așa ceva, e un nou coșmar. Dacă îi spun că nu m-a consultat risc să mă prindă tură de noapte pe scaunul ăla. Cu gândul la cele câteva vorbe schimbate cu doctoriță răspund afirmativ. „Așteptați” Doamneeeee o să fac un blocaj mental la cuvântul asta! Pe la 5 am ajuns acasă. Mi-a dictat tot ce să scriu, s-a găsit și fișa, am semnat tot ce a vrut, am lăsat adresa, e-mail și număr de telefon. Până și ora și minutul la care am semnat le-am consemnat. Seară am adormit având în minte imaginea acelui 97% dar și cu telefonul aproape în caz că voi fi căutat. Dar nu a sunat nimeni”, povestește bărbatul.

După 11 zile de la recoltare… a fost sunat

Până a doua zi, n-a avut niciun rezultat. Bărbatul susține că a sunat la Direcția Publică să se se intereseze, iar acolo i s-a spus că îl vor căuta ei. De la restul, nimic. La 11 zile de la recoltarea probei, a fost sunat pentru… ancheta epidemiologică.

„Nimeni nu m-a sunat să-mi dea rezultatul, sau să mă întrebe dacă vreau internare sau nu, sau să mă întrebe cum mă simt sau dacă mai trăiesc! Abia la 11 zile de la recoltare am fost sunat de la Direcție. Trecuseră mai mult de două săptămâni de la debutul bolii. Și m-au sunat doar pentru ancheta epidemiologică ,de fapt. După atâta amar de timp, contacții mei se puteau duce în lumea largă și boală se împrăștia în cele patru zări. Ce anchetă mai e și asta? Repet: O să stopăm noi pandemia asta în România la Sf. Așteaptă! În aceeași zi am primit pe e-mail o decizie cu antetul lor, de confirmare/infirmare a măsurii de izolare. Nu s-a obosit nimeni să taie cu pixul unul din cei doi termeni”, a mai scris gălățeanul.

Dcnews.ro