HALUCINANT! Deputat PSD: mesaj FURIBUND si UMILITOR pentru pensionari după condamnarea lui Dragnea: Să dea pensiile și salariile înapoi
Condamnarea lui Liviu Dragnea i-a șocat pe toți membrii Partidului Social Democrat. Cătălin Rădulescu, deputat PSD cunoscut și ca „deputatul mitralieră”, a răbufnit și a făcut niște declarații inadmisibile după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani și 6 luni de închisoare.
Deputatul Cătălin Rădulescu consideră că momentul în care Liviu Dragnea a fost condamnat “a fost o execuţie ca în stilul anilor ’50”. Politicianul a mai spus că românii și salariații care au primit pensii și salarii mai mari „să dea banii înapoi și să plece din țară”.
“O să se bucure cei care au votat ieri şi probabil că oamenii care au primit pensiile mari o să le dea înapoi – că USR şi ceilalţi o să le ceară asta, cei care sunt agricultori o să dea înapoi subvenţiile, pensionarii la fel, salariaţii. Şi să le fie bine cu cei pe care i-au votat! Se vede foarte clar că există o execuţie a anilor ’50, au fost toţi achitaţi sau condamnaţi cu suspendare. Sigur, trebuia dat un exemplu. (…) Rămâneţi voi (jurnaliştii – n.r.) aici în ţară cu securiştii. Eu nu am văzut în viaţa mea niciun fel de justiţie independentă, în ultimii 10 ani de zile, pentru că o justiţie independentă funcţionează altfel, nu cu protocoale, nu cu echipe mixte, nu cu securişti care inventează denunţători. Pentru că n-o să găsiţi niciunde în Europa felul ăsta de a fi. Îi suntem alături. Să fie tare acolo unde va fi şi… ce mai putem să spunem altceva. Dacă o să putem să îl vizităm, o să îl vizităm, categoric o să îl vizităm”, a precizat Rădulescu, la sediul PSD.
”A fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea. PSD a greşit că a acceptat referendum împreună cu alegerile europarlamentare. Sigur că PSD câştiga. Lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea. PSD renaşte din cenuşă. Vom face un Congres pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Nu poate fi un singur om vinovat pentru ce s-a întâmplat în PSD. Medicii care au primit salarii de patru ori mai mari să le dea înapoi şi să plece din ţară. Pensionarii, la fel. Şi fermierii să dea subvenţia înapoi la USR. Dacă le place ce măsuri propune PNL şi USR să rămână cu ele“, a spus Cătălin Rădulescu la Digi24.
Deputatul Cătălin Rădulescu a răbufnit de-a dreptul s-a arătat foarte deranjat de faptul că PSD a pierdut alegerile, aceasta explicând și care ar fi fost motivul pentru care majoritatea voturilor s-au îndreptat către PNL.
“Asta-i viaţa. Au câştigat în celelalte ţări, la noi n-au câştigat. (…) Românii au vrut altceva pe fondul ăsta de ură. De azi e liber la dat în cap. Le spun tuturor care şi-au dorit astfel de voturi: daţi în cap, violaţi, faceţi tot ce vreţi că ăsta este trendul!”
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: