HAOS in spitalele COVID. Dr. Virgil Musta, in pragul DISPERARII: Vom pierde controlul pandemiei
Mulţi dintre bolnavii asimptomatici sau cu forme uşoare refuză internarea, alţii, tratamentul. Aceştia profită de decizia CCR, care le permite să se trateze acasă. Doctorul Virgil Musta spune că în curând cadrele medicale vor pierde controlul asupra epidemiei.
Doctorul Virgil Musta a ajuns în pragul disperării. El spune că în curând cadrele medicale vor pierde controlul asupra epidemiei. Deşi zilnic în judeţul Timiş sunt cel puţin zece cazuri noi, la spital ajung maxim şapte. Iar dintre aceştia, unii vin doar să anunţe că sunt infectaţi după care fac cale întoarsă, informează Mediafax.
Ceilalţi nici măcar nu se prezintă pentru a fi luaţi în evidenţă.
„Din păcate nu toată lumea are responsabilitate şi pleacă chiar cu mijloace de transport în comun, noi nu putem să-i oprim. Dacă ei doresc să se externeze, putem să le recomandăm şi externarea doar că acolo nu pot beneficia tratament specific”, a declarat medicul Virgil Musta, şef secţie Infecţioase.
Situaţia este scăpată de sub control şi în privinţa bolnavilor internaţi, care refuză tratamentul.
„Să ne tratăm acasă cu ce? Şi de către cine? Pun şi eu o întrebare. Dar ce se întâmplă dacă un asintomatic sau un pacient cu simptome uşoare cum a fost la noi, în două, trei zile se degradează şi nu mai ajunge să sune la ambulanţă? Ce se întâmplă dacă face un stop respirator acasă?”, a declarat medicul Cristian Oancea, manager Spital Victor Babeş.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 641 de noi cazuri de coronavirus în România, iar 21 de persoane au murit. În total, până miercuri, au fost confirmate 34.226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar decesele au ajuns la 1.952.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: