Harta durerilor de cap: află ce boală ai în funcţie de durere
Durerile de cap nu ocolesc pe nimeni şi probabil ştim cu toţii că ele pot avea cauze diferite. Ne poate durea capul pentru că suntem prea stresaţi sau pentru că nu am mâncat cum trebuie pe parcursul zilei, însă, în acelaşi timp, durerea de cap poate fi simptomul unor afecţiuni precum sinuzita, alergia sau artrită. Pentru a putea să tratezi durerea, trebuie să ştii care este cauza ei. Iată de ce este necesar să cunoşti harta durerilor de cap, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Durerile cauzate de tensiunea arterială crescută, primele pe harta durerilor de cap
Pe harta durerilor de cap, prima cauza a acestora o reprezintă valorile crescute ale tensiunii arteriale. Această durere este resimţită că o presiune în jurul capului, în special la tâmple, în spatele capului şi în zona cefei. Nu este atât de severă că migrena, care este însoţită, în plus, şi de greţuri şi vărsături, şi poate dispărea la administrarea de medicamente pe bază de acid acetilsalicilic, ibuprofen sau acetaminofen. Experţii cred că acest tip de durere apare că urmare a contracţiei muşchilor gâtului şi scalpului (o reacţie la stres) sau a unor schimbări în structura chimică a creierului.
Harta durerilor de cap include dureri cauzate de sinuzită
De pe harta durerilor de cap nu pot lipsi durerile provocate de sinuzită, o inflamare a sinusurilor, care apare de obicei că urmare a unei infecţii. În acest caz, durerile de cap sunt însoţite frecvent de febră şi de prezenţa puroiului în sinusuri. Durerile de cap cauzate de inflamatia sinusurilor cedează la antibiotice, antihistaminice şi decongestionante. La nevoie, se apelează şi la drenaj chirurgical.
Harta durerilor de cap: dureri cauzate de alergii
Dacă nu ştiai până acum, printre numeroasele simptome ale alergiilor se numără şi durerile de cap. Acest tip de durere de cap este generalizată şi se însoţeşte de congestie nazală şi de senzaţia de ochi care “curge”. Durerile de cap cauzate de alergii sunt specifice doar alergiilor respiratorii, la polen şi la praf, nu şi celor alimentare. Pentru ameliorarea simptomelor alergiilor, se recomandă tratament cu antihistaminice, spray nazal pe bază de cortizon şi injecţii de desensibilizare.
Astigmatismul şi strabismul, vinovate de durerile de cap
Pe harta durerilor de cap este necesar să includem şi durerile în spatele cărora se află defectele de vedere. Durerile de cap sunt adesea simptome ale astigmatismului, dar şi ale dezechilibrelor musculare oculare (în strabism). În cazul defectelor de vedere, durerile de cap sunt localizate frontal sau bilateral. Singurul şi cel mai eficient tratament pentru dispariţia acestui tip de durere îl reprezintă intervenţia chirurgicală pentru corectarea respectivului defect.
Harta durerilor de cap: dureri cauzate de artrită
Artrita este o boală care se manifestă prin inflamarea articulaţiilor, ceea ce duce la dureri acute ale acestora. Modificările osoase în structurile gâtului şi inflamarea vaselor sanguine de la nivelul capului sunt principalele cauze ale apariţiei durerilor de cap. Acestea se manifestă cu precădere în partea din spate a capului şi în regiunea gâtului, accentuandu-se la mişcări. Durerile de cap cauzate de artrită cedează la tratamentul pe bază de medicamente inflamatorii şi relaxante musculare. Poziţia incorectă şi hainele care o determina (corsetele, sutienele prea strâmte), precum şi lipsa activităţilor fizice pot duce, de asemenea, la dureri de cap, în special în zona dorsală.
Harta durerilor de cap include dureri cauzate de menstruaţie
Pe harta durerilor de cap trebuie incluse şi durerile cauzate de menstruaţie. Deşi menstruaţia nu este o afecţiune, este una dintre condiţiile printre ale cărei simptome se află nu de puţine ori durerile de cap. Acest tip de durere apare cu puţin înainte de menstruaţie, dar poate apărea şi în timpul sau imediat după terminarea acesteia precum şi la mijlocul ciclului menstrual, adică în perioada ovulatiei. Cauza ei o reprezintă variaţiile nivelului de estrogen. Durerea de cap cauzată de menstruaţie cedează la analgezicele obişnuite, dar totodată se recomandă doze mici de medicamente vasoconstrictoare sau antiinflamatoare. Administrate înaintea şi în timpul menstruaţiei, acestea previn durerile de cap.
Mahmureala, printre cele mai comune motive ale durerilor de cap
Departe de a fi o boală, mahmureala ocupă un loc binemeritat printre cele mai comune motive ale durerilor de cap. Acest tip de durere de cap este o durere pulsatilă şi i se asociază greţurile. Cauza este lesne de identificat: alcoolul în exces provoacă dilatarea şi iritarea vaselor de sânge din creier şi din ţesuturile înconjurătoare. Cele mai eficiente remedii împotriva durerii de cap cauzate de alcoolul în exces sunt consumul de lichide şi de fructoza (mierea de albine şi sucul de roşii sunt cele mai bune alegeri în acest sens). Printre alte cauze ale durerilor de cap ce nu presupun existenţa unei boli se numără şi exerciţiile fizice intense sau orgasmul, care provoacă dilatarea vaselor de sânge şi contractarea muşchilor. – Sursa: Divahair
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: