Hells Angels: istoria celui mai controversat club de motocicliști din lume

Hells Angels Motorcycle Club este cel mai faimos club de motocicliști din lume. Admirați, huliți, condamnați sau idolatrizați, motocicliștii HAMC stârnesc sentimente variate în sânul societăților unde sunt activi, numai indiferență nu. Și asta de mai bine de șase decenii, de la înființarea clubului în 1948. Cine sunt însă „îngerii iadului”?

Hells Angels Motorcycle Club a fost fondat în Fontana, California, în 1948. Era la câțiva ani după război, când motocicletele erau ieftine datorită surplusurilor militare, iar veteranii întorși de pe front aveau probleme în a se readapta la viața liniștită, lipsită de aventuri. Fondatorul clubului a fost, se pare, un anume Otto Friedli, care părăsește grupul Pissed Off Bastards, unul din primele cluburi de motocicliști înființate după război, și decide să-și înființeze un club propriu.

Originile denumirii de Hells Angels trebuie căutate tot în istoria războiului, când Hell’s Angels era o poreclă populară pentru escadrilele de bombardiere din Primul și Al Doilea Război Mondial. La momentul fondării HAMC, în S.U.A., mai ales în California, au luat naștere mai multe cluburi de motocicliști, fără ca acestea să fie asociate între ele. Totodată, în anii ’50, au apărut mai multe cluburi Hells Angels, care s-au unit după câțiva ani, stabilind un set comun de criterii pentru admitere.

La început, Hells Angels a fost un fenomen exclusiv californian, dar din 1961 el depășește granițele statului și se extinde chiar dincolo de granițele americane: primul club din afara Californiei a apărut în Auckland, New Zealand, și a fost apoi urmat de altele pe coasta de est a Americii și din zona Midwest. Prima filială sud-americană a fost înființată în 1984, la Rio de Janeiro, iar în 1993 motocicliștii au ajuns și în Africa, la Johannesburg. Astăzi, clubul are 230 de filiale în întreaga lume, inclusiv în Turcia, care a devenit, în 2009, prima țară musulmană în care există o filială Hells Angels.

Clubul a devenit faimos încă din anii ’50-’60, când imaginea sa a fost popularizată pe marile ecrane, prin filmul The wild one, din 1954, cu Marlon Brando, și în scris, prin relatarea jurnalistului Hunter S. Thompson. În 1966, controversatul Thompson petrece un an alături de HAMC și publică ulterior Hell’s Angels: The Strange and Terrible Saga of the Outlaw Motorcycle Gangs, prima și cea mai importantă incursiune necenzurată în lumea motocicliștilor Hells Angels.

Club de motocicliști sau sindicat de crimă organizată?

În Statele Unite, Hells Angels este catalogat de către autorități drept sindicat de crimă organizată. Membrii clubului resping însă ideea potrivit căreia HAMC este un club de delincvenți sau o organizație criminală. Ei susțin că HAMC este doar un club pentru iubitorii de motociclete, reuniți pentru organizarea unor evenimente precum călătorii de grup, petreceri și mitinguri, și că activitatea criminală a unor membri nu reflectă întreaga activitate și filosofie a clubului. Cu toate acestea, cazierele multor membrii HAMC sunt mai mult decât edificatoare: arestări și condamnări pentru trafic de droguri, vătămări corporale, posesiuni ilegale de arme și chiar crime. Pe de altă parte, clubul organizează periodic evenimente caritabile, în general pentru veteranii de război și copiii defavorizați. Acest contrast a inspirat unul din motto-urile clublui, cu o uşoară notă victimizatoare: „When we do right, nobody remembers. When we do wrong, nobody forgets” („Când facem un bine, nimeni nu își aduce aminte. Când facem un rău, nimeni nu uită”).

Însemnele îngerilor

Motocicliștii Hells Angels pot fi recunoscuți ușor după gecile din piele sau denim cu logo-ul capului de mort înaripat, acronimul HAMC și, uneori, numărul 81 (care reprezintă literele H și A, a opta, respectiv prima literă din alfabet). Frank Sadilek, fost preşedinte al filialei din San Francisco, a fost cel care creat logo-ul, iar culorile şi forma emblemei – înainte de 1953 – au fost copiate după însemnele Escadrilei de Luptători 85 şi al Escadrilei de Bombardiere Medii 552.

Hells Angels foloseşte un sistem de gradaţii similar cu cel al militarilor. Deşi nu se ştie oficial care este însemnătatea fiecărei medalii, acestea indică acţiuni sau credinţe specifice şi importante ale fiecărui motociclist. Culorile oficiale ale clubului sunt scrisul roşu, pe un fundal alb – de unde vine şi porecla clubului, „Roşu şi Alb”.

Highway to Hells Angels: cum să devii un „înger al iadului”

Pentru a face parte din faimosul grup Hells Angels, candidatul trebuie să aibă un carnet de conducere valabil, o motocicletă cu motor de peste 750 centimetri cubi şi, bineînţeles, atitudinea potrivită. Se spune că grupul îi exclude pe cei acuzați că ar fi molestat copii sau persoane care au dorit să poliţişti sau gardieni de penitenciar.

După un proces de selecţionare lung şi bine etapizat, candidatul are mai întâi dreptul să stea „prin preajmă”, adică e invitat la câteva evenimente ale clubului şi îi cunoaște membrii la diverse puncte de întâlnire.

Dacă dorește să continue procesul de selecţie, candidatul este apoi chemat să devină un „asociat”, statut care poate fi deţinut până la doi ani. La finalul acestui stagiu, el trece în rândul membrilor „posibili” şi participă la activităţi, fără să aibă, însă, drept de vot. Ultima etapă este cea a membrulului „cu drepturi depline”. Pentru aceasta, candidatul trebuie să primească voturile tuturor membrilor, să fie acceptat în unanimitate. Până la acest moment, trebuie să îi fi cunoscut pe toţi membrii, din toate sectoarele, şi să fi răspuns întrebărilor lor cu privire la intenţiile sale de a deveni membru. Primeşte apoi toate însemnele clubului şi participă la o ceremonie de iniţiere, unde jură credinţă clubului. Interesant este, totuşi, că însemnele nu îi aparţin noului membru, ci clubului, şi trebuie predate atunci când acesta se hotărăşte să părăsească grupul.