ȘTIRI BUZAUUMOR

Hingher buzoian cu fetișuri pentru bețișoare nazale, INTERZIS la testarea COVID dupa 192 de teste negative

Nicușor P. – hingher buzoian

Un judecător din Buzău a emis o restricție neobișnuită în această dimineață, revocând dreptul unui hingher local de a fi testat pentru virusul COVID-19 după ce a fost controlat de 192 de ori „numai pentru propria lui plăcere sexuală”.

Potrivit celor 47 de persoane și organizații înregistrate ca reclamanți în acest caz, Nicușor S., de profesie hingher si psihoterapeut canin, în vârstă de 49 de ani, a folosit clinicile de testare COVID drept „clinici de servicii sexuale finanțate de stat”, fiind testat de până la trei ori pe zi pentru plăcerea sexuală.

Nicușor S. este un „nazofil” auto-declarat, care are un vlog, gazduit de PornHub, despre fetișurile sexuale nazale.

Alina Hodor, asistentă care l-a testat de două ori în decembrie și s-a numărat printre reclamanți, a declarat că a fost ușurată cand a aflat decizia instanței.

„De îndată ce i-am introdus tamponul de bumbac în nas, el a început să gemă puternic și să ejaculeze, lăsând o pată umedă pe blugi. Apoi s-a întors cinci ore mai târziu și a facut același lucru. ”

Un alt reclamant care l-a testat pe Nicusor S. la începutul lunii ianuarie, dr. vet. Emiluț P.., a descris întâlnirea lor ca fiind cea mai tulburătoare din cariera sa.

„Am luat locul asistentei pentru că am crezut că un bărbat ar putea să-i strice fetișul. Am fost dur și nepoliticos cu el, dar mi-a spus că o să mă mai ceară și data viitoare. S-a întoars două ore mai târziu”.

Nicușor S. susținuse că interdictia primita la testare i-ar putea amenința sănătatea și securitatea, dar argumentul său a fost respins de instanță.

Dr. vet. Emiluț P. a depus mărturie în instanță în timpul procedurilor, cerând judecătorului „să protejeze personalul medical de acest prădător pervers”.

Ordonanța de astăzi îi va interzice hingherului local să se apropie la mai puțin de 100m de oricare dintre clinicile de testare COVID ale Mun. Buzau pentru următoarele 24 de luni sau va face închisoare.

El și-a anunțat intenția de a contesta decizia, spunând că hotărârea „violează drepturile fundamentale ale omului”, dar a refuzat să comenteze în continuare și a respins cererile pentru un interviu.

DISCLAMER: Acest articol este un pamflet. Orice asemănare cu persoane reale este un adevărat compliment pentru noi. Oricine se simte lezat de conținutul editorial este îndemnat să se împace cu situația, asta dacă nu știe de glumă.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.