GENERAL

Horoscop luna martie 2019

Horoscop Luna Martie 2019

Martie 2019 este o lună palpitantă. Prima parte a lunii este cea mai bogată în oferte, iar partea a doua a lunii este mai complexă și mai puțin expansivă.

Horoscop Martie Berbec

Prima săptămână din martie 2019 este palidă în materie de relații, poate chiar incomodă. Prin urmare, nu este cazul să faci planuri mari pentru Ziua Mărțișorului.

Totuși, îți poți făuri speranțe pentru 8 Martie și toate celelalte zile până la sfârșitul lunii.

Ultima decadă poate aduce împliniri suplimentare, fiindcă la 20 martie ajunge în Berbec și Soarele, stăpânul casei pasiunii și a sexualității.

Horoscop Martie Taur

În martie, Taurii se pot baza pe Marele Benefic, Jupiter.

Totuși, nu este cazul să visezi doar la lapte și miere. La 17 martie Marte, stăpânul casei cuplului Taurului, își începe ciclul retrogradării, care-l va purta du-te vino între Capricorn și Vărsător.

Primele efecte ale ciclului retrogradării lui Marte apar în a doua jumătate a lunii martie. Pot fi efecte subtile, greu de sesizat, așa că ai face bine să cercetezi cu luare-aminte toate noile situații ivite.

Până atunci, însă, bucură-te de prima parte a lunii, care îți poate aduce împliniri frumoase în plan relațional!

Horoscop Martie Gemeni

Ai inițiativă, acționezi, decizi, te străduiești să faci ceva pentru cuplu, pentru partener(ă).

Oricum, Marte pune sarea și piperul, fiindcă în rest, prognoza este excelentă: Mercur, stăpânul Gemenilor, se află pe tot parcursul lunii martie în case bune și norocoase.

Toată luna martie este favorabilă realizărilor comune.

Horoscop Martie Rac

Viața relațională este privită cu seriozitate, implică anumite responsabilități sau trece prin momente dificile.

Lucrurile devin mai vizibile în partea a doua a lunii martie, când energicul Marte intră și el în casa cuplului Racului, jucând un rol catalizator, de precipitare sau declanșare a evenimentelor.

Pe de altă parte, te poți bizui pe efectul binefăcător al lui Jupiter, care radiază șansă în casa dragostei Racului, și pe sprijinul lui Venus.

Cu alte cuvinte, chiar dacă apar complicații, problemele își găsesc soluții și până la urmă izbândești.

Horoscop Martie Leu

În primele două decade din martie (mai ales în a doua), Soarele, stăpânul Leului, face un frumos trigon cu Jupiter, stăpânul casei dragostei, ceea ce anunță șansă, fericire și satisfacție.

Martie este o lună palpitantă, care te poate duce până în al șaptelea cer, dar care favorizează mai mult legăturile de lungă durată.

Horoscop Martie Fecioară

Primele două decade ale lunii martie se profilează într-un mod foarte promițător. Această configurație poate aduce o împlinire de natură sentimentală, la care contribuie, probabil, o întâlnire, o discuție, un drum sau anumite preocupări intelectuale comune.

Venus, planeta dragostei și a uniunii, tranzitează casa a opta, ceea ce ar putea anunța interese financiare pe care le împărtășești cu perechea, sau o înclinație de a cerceta, analiza ori investiga ceva legat de relație.

Horoscop Martie Balanţă

Luna martie îți aduce o amplă disponibilitate sufletească, o nevoie sporită de a împărtăși sentimente, gânduri, impresii sau informații cu omul drag, fiindcă Venus, stăpâna Balanței, se află în casa cuplului, împreună cu Mercur.

În ultima decadă din martie, lângă Venus și Mercur vine și Soarele, focalizându-ți și mai mult atenția asupra celuilalt și întețind dorința de apropiere.

Se simte o adiere înnoitoare și este posibil chiar să se producă o schimbare, facilitată de trigonul care se formează între Marte, stăpânul casei cuplului Balanței, și novatorul Uranus, aflat în casa cuplului.

Atmosfera ar putea să devină mai sobră sau mai încordată după data de 17 martie, când Marte intră în Capricorn, unde îi va întâlni pe Saturn și Pluto.

Horoscop Martie Scorpion

Martie este o lună romantică.

În primele două decade, Soarele străbate casa iubirii Scorpionului.

Prima săptămână se anunță chiar excelentă, fiindcă Venus se mai află încă în casa iubirii Scorpionului.

Având în vedere că Soarele este stăpânul casei carierei Scorpionului și că în data de 7 martie Venus, stăpâna casei cuplului, intră în casa muncii, se pare că între viața sentimentală și cea profesională se creează anumite conexiuni.

Horoscop Martie Săgetător

În prima jumătate a lunii martie 2018, prezența lui Marte în Săgetător iti da elan.

Începând din a doua săptămână a lunii, Venus, planeta iubirii, și Mercur, stăpânul casei cuplului Săgetătorului, se află în casa dragostei.

Punând lucrurile cap la cap, rezultă că luna martie are un foarte mare potențial.

Acum poți întâlni o nouă dragoste sau poți vedea cum se întețește sau renaște o iubire mai veche.

În partea a doua a lunii nu este exclus să apară și unele complicații. Financiar stai bine.

Horoscop Martie Capricorn

În martie 2019, la locul de muncă se iscă tot felul de neînțelegeri și de împotmoleli. Sau, dacă ai propria afacere, relația cu angajaţii pare mai în ceață decât de obicei. Îți organizezi cu greu activitatea. E dificil să inspiri și să impui o anumită disciplină.

Din punct de vedere financiar, nu prea ai de ce să te îngrijorezi. Situația ta se poate îmbunătăți simțitor în martie 2019 și ai putea încerca chiar mici mișcări speculative.

Horoscop Martie Vărsator

La 6 martie 2019 , Luna Nouă activează casa II a Vărsătorului (banii munciți) și favorizează idealuri financiare noi, dar și conturarea unei noi viziuni asupra modului în care câștigi și asupra modului în care îți gestionezi resursele.

Oboseala te poate ajunge din urmă și, de aceea, e important să găsești activități recreative. Cititul ar putea fi o soluție pentru a îmbina utilul cu plăcutul, spre exemplu.

Horoscop Martie Peşti

În plan profesional te faci foarte ușor remarcat în martie 2019, deși poate să apară și riscul unor supraevaluări. Faci impresie bună, ești încrezător în forțele proprii și ți-ai putea găsi ușor de muncă dacă ești șomer.

În perioada 13-17 martie 2019, negocierea unui salariu s-ar putea dovedi imposibilă, sau modul în care pui problema banilor nemulțumește un potențial angajator.

Tot în această perioadă, pot apărea nemulțumiri legate de bani sau de salariu și pentru Peștii activi în câmpul muncii, iar șeful nu pare prea deschis spre negocieri. Astrologul subliniază că nu este cel mai bun moment să insiști.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.