POLITICA

IATA CINE ESTE AMANTA PRESEDINTELUI!

Rona Hartner a decis sa rupa tacerea si sa spuna daca povestea de dragoste dintre ea si Mihai Constantinescu a fost reala.

Potrivit Realitatea, Vadim Tudor a primit un jurnal de la cea mai buna prietena a ei, insa sustine ca nimic din ce scrie acolo nu este adevarat.

„Îți dai seama că n-a fost nimic, acum totuși. Hai să-ți spun care e faza, lumea și-a dat seama că a fost totul un scenariu. Vreau să cred că nu prietena mea cea mai bună l-a scris, era o regizoare. Nu știu cine l-a scris, dar mi-e greu să cred că nu e ea.

Erau niște chestii atât de personale. Era să mă bage în r***t, era să mă bage după gratii. Emil Constantinescu nu m-a amenințat, dar m-am trezit cu consilierul prezidențial la ușă. Eu eram în Franța de doi ani, nu știam ce a putut să-i fete mintea prietenei mele.\

Eu stăteam liniștită acolo, ea a inventat un jurnal pe care i l-a vândut lui Vadim, Dumnezeu să-l ierte. Cred că și el a picat în capcana ei. M-am trezit la aeroport cu niște domni care m-au urmat până acasă. Domnul Vadim m-a sunat și mi-a zis că are un document incendiar.

Nu știam nici cine este. A început să-mi spună că are un material paparazzi. Nu înțelegeam de ce….Mi-a povestit el o grămadă chestii și mi-a zis că trebuie neapărat să mă văd cu el pe 8 ianuarie. Eu până pe 8 ianuarie deja uitasem complet. Eu oricum uit repede.

Mergeam pe stradă, era întuneric afară, treceam pe lângă Ambasada Americii și am rămas stană de piatră. Nu știu ce mă ținea. În tot acest timp, fratele meu mă căuta în tot orașul. Niciodată nu m-am întâlnit cu Emil Constantinescu” a spus Roha Hartner pentru Click!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.