POLITICA

Iata SALARIILE celor care conduc Romania in 2018 – Câţi bani vor câștiga Klaus Iohannis, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă

Salariile demnitarilor se modifică anul acesta, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării, începând cu data 1 ianuarie 2018.

Astfel, potrivit unor surse, președintele Iohannis avea în 2017 un salariu brut de 17400 de lei, în timp ce retribuția netă era de 12204 de lei. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul brut al lui Iohannis va fi de 22.800 de lei, retribuția netă ajungând la 13.338 lei.

În cazul premierului României și a celor doi președinți de cameră, salariul brut în 2017 a fost de 16.675 de lei, iar netul de 11.696 lei.

VEZI SI: RAZBOI CRANCEN intre Ecaterina Andronescu si DRAGNEA – „Executata” fara mila pentru ca…

În urma modificărilor, respectiv a transferului contribuțiilor sociale și a majorării salariului minim pe economie, Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și premierul Viorica Dăncilă vor avea un salariu brut de 21.850 de lei, iar în mână vor primi 12.782 lei.

Vicepremierii României aveau în 2017 un salariu brut de 15.515 de lei, iar netul ajungea la 10.882 de lei, urmând ca din ianuarie 2018, brutul să fie de 22.330 de lei, iar salariul net de 11.890 de lei.

Astfel, în urma modificărilor citate, demnitarii sunt singurii avantajați, deoarece la ei se calculează salariul cu un coeficient înmulțit cu salariul minim brut. (sursa: observator.tv)

VEZI SI: BOMBA: Reacţie a casei de pariuri. MIRCEA BADEA, suspectat de ”spălare de bani”! ”Este un caz individual…”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.