Identitatea reală a lui Lucifer, numele asociat frecvent cu Diavolul

În tradiția religioasă creștină, Lucifer este un înger căzut care a fost alungat din ceruri pentru că a încercat să se ridice deasupra lui Dumnezeu. În alt context, Lucifer este o referinţă la planeta Venus, numită astfel de către vechii romani. Pe meleagurile noastre, planeta Venus mai este numită şi Luceafărul.

Legenda pe care o ştim cu toţii este că Lucifer a fost unul dintre primii îngeri creați la început de Dumnezeu. Mai exact cel de-al doilea. S-a spus despre Lucifer că a fost preferatul lui Dumnezeu, până într-o zi, când păcatul a pus stăpânire pe el. Greșeala lui cea mare a constat în ambiția uriașă, care l-a făcut să se întoarcă împotriva Creatorului său. A tânjit după poziția lui Dumnezeu. Se mai spune și faptul că în momentul în care Dumnezeu a creat omul, le-a cerut îngerilor să respecte omenirea. Lucifer s-a împotrivit, considerând că omul este inferior. El și-a format o armată de îngeri, pe care i-a convins să-l urmeze, și s-a întors împotriva lui Dumnezeu.

Ulterior, Lucifer ar fi ajuns pe Pământ și s-a întruchipat în mai multe forme ale răului, făcându-i pe oameni să cadă în păcate. Potrivit informațiilor vehiculate, Lucifer a fost Șarpele din Grădina Edenului care a ispitit-o pe Eva, convingând-o pe aceasta să mănânce fructul interzis și să-l împartă cu Adam.

Pentru a afla detalii despre originea lui Lucifer, trebuie, totuși să ne uităm în Vechiul Testament. În ebraică, numele Lucifer este tradus din cuvântul ebraic Hêlēl (ebraică: הילל), care înseamnă, ca adjectiv, „aducător de lumină”. La fel se traduce și din latină, de la „lux, lucis”, care înseamnă „lumină” și „ferre”, care înseamnă ”a aduce”.

Această asociere a lui Lucifer cu cea a unui înger căzut din Rai reiese dintr-un fragment din Biblie, respectiv Isaia 14:3-20. Pasajul respectiv vorbește despre o ființă care primește numele „Steaua Zilei” sau „Steaua Dimineții”, care reprezintă un om căzut din Paradis.

Acest pasaj reprezintă o trimitere la împăratul Babilonului, prezentat în toată mândria și splendoarea sa. Cu toate acestea, puterea regelui Babilonului ar fi fost susținută de forțele răului. Regele muritor ar fi pretins că scaunul lui de domnie ar fi fost superior celui al lui Dumnezeu. Profetul Isaia a afirmat despre tiranicul rege babilonian că va cădea.

Ulterior, această referinţă s-a aplicat prințului demonilor, astfel că numele de „Lucifer” a început să fie folosit pentru Satana și a fost răspândit cu ajutorul unor lucrări strict literare, precum „Infernul”, de Dante Alighieri și „Paradisul pierdut”, de John Milton. Pentru vorbitorii de engleză, însă, cea mai mare influență a fost determinată de utilizarea în traducerea Bibliei – ediția Regelui Iacob (King James).

După cum am menționat și mai sus, deși Lucifer este asociat Satanei, în Bibilie nu se face nicio mențiune despre acest lucru. În Biblie, Diavolul este numit în multe feluri (Satan, diavol, adversar, inamic et.), însă niciodată Lucifer.

Cu toate acestea, în teologia creștină Lucifer este considerat un simbol al răului și al rebeliunii împotriva lui Dumnezeu. El este considerat a fi o forță diabolică care încearcă să înșele oamenii și să-i atragă într-un comportament păcătos.

Un pasaj din Ezechiel 28:11-19, privind „regele din Tir”, a fost aplicat, de asemenea, și lui Satana, contribuind la imaginea tradițională a Satanei și a căderii sale. Tot aici se indică faptul că Satana sau Lucifer ar fi stat în Grădina Edenului, fiind un heruvim.

„Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe […] Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse, te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.” – Ezechiel, cap. 28.

În același capitol se vorbește și despre căderea acestui heruvim.

Căderea lui Lucifer:

„Prin mărimea negoțului tău te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit. De aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau priveliște împăraților. Prin mulțimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoțului tău, ți-ai spurcat locașurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toți cei ce te cunosc între popoare rămân uimiți din pricina ta. Ești nimicit și nu vei mai fi niciodată!”

Acestea sunt pasajele care exprimă decăderea lui Lucifer. Un heruvim frumos, înțelept, perfect în creația sa, care rămâne fără strălucire după ce cade în păcat.

În versetul 22:16 din Apocalipsa, Iisus vorbește despre sine ca fiind Lucifer, Luceafăr sau Steaua strălucitoare a dimineții (stella splendida matutina). Astfel, primii creștini au folosit numele de Lucifer ca fiind un nume al lui Hristos.

Specialiștii în teologie afirmă că Dumnezeu nu l-a creat pe Lucifer cu intenția de a deveni rău. El a devenit rău.

Singura explicație în acest caz este faptul că Dumnezeu a oferit doctrina alegerii libere, sau liberul arbitru. Așadar, chiar dacă Lucifer este creatura lui Dumnezeu, acesta a primit capacitatea de a alege. Acest drept Dumnezeu L-a oferit tuturor oamenilor.

Însă acest liber arbitru înseamnă că oamenii pot alege și răul, nu doar binele. Lucifer a fost heruvimul preferat al lui Dumnezeu, însă acesta și-a dorit să fie ca Cel Prea Înalt. A tânjit să îi ia locul Lui Dumnezeu. Atunci când lăcomia a pus stăpânire pe el, nelăcuirea a pătruns în sufletul lui.

„Mă voi înălța la cer; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi ședea pe muntele adunării, pe înălțimile din nord! Mă voi înălța deasupra norilor și mă voi face asemenea Celui Prea Înalt!” – Isaia 14:13-14.