Idioții din România care țin pumnii Rusiei, să câștige războiul din Ucraina, ar trebui să citească asta!
O cucerire completă a Ucrainei de către armata rusă nu e deloc imposibilă, dacă SUA și Europa vor tăia ajutorul militar pentru Kiev. Într-un astfel de scenariu, inclus într-o analiză realizată de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) , armata rusă va ieși călită și cu o mare experiență de luptă de pe urma conflictului ucrainean, În plus, armata lui Putin va avea efective mult mai mari, comparativ cu cele dinaintea invaziei din 24 februarie 2022 și capabilă să amenințe întreaga graniță de Est a NATO, de la Marea Neagră până la Oceanul Arctic.
Conform ISW, Rusia ar putea desfășura trei armate, compuse din 6 divizii mecanizate, la granițele cu România, Polonia, Slovacia și Ungaria. România ar fi direct amenințată din nord și sud-est de două armate ruse și un corp de armată. NATO nu ar putea apăra România în fața unui astfel de atac, dacă luăm în considerare numărul de forțe pe care Alianța le are în prezent în Europa.
Stoparea invaziei de anul trecut și faptul că încă avem o linie stabilă a frontului în Ucraina „ferește” în prezent România (dar și Polonia sau Slovacia) de riscul unui atac terestru din partea armatei ruse. Astfel, în acest moment, Ucraina continuă să funcționeze ca o imensă „zonă-tampon” între aceste țări NATO și Federația Rusă, arată ISW.
„Eliberarea de către ucraineni a regiunii vestice a Hersonului a făcut ca cele mai apropiate trupe ruse de granița cu România să se afle la 350 de kilometri. Majoritatea trupelor ruse se află la peste 560 de kilometri de România și mult mai departe de Polonia, Slovacia și Ungaria”
În acest moment, războiul din Ucraina „ține ocupați” aproape jumătate de milion de soldați ruși – aproape toată forța militară terestră de care dispune în acest moment Federația Rusă (cu totul, „pe hârtie”, armata rusă numără circa 1,3 milioane de soldați – din forțele terestre, aviație, marină etc.).
În actualele condiții, putem sta – încă – liniștiți: forțele convenționale ale armatei ruse nu prezintă un risc pentru NATO pur și simplu pentru ele sunt acum fixate în Ucraina. Unde continuă să fie tocate mărunt: conform serviciilor secrete occidentale, armata rusă a pierdut până acum în jur de 315.000 de militari – echivalentul a aproape 90% din efectivele pe care le avea înainte de invazia din Ucraina.
Rusia câștigă și ocupă întregul teritoriu al Ucrainei: vom avea cel puțin două armate ruse pe granița de Nord și Sud-Est
Scenariul de „groază” este că rușii par să nu dea doi bani pe aceste pierderi imense. Armata rusă continuă să preseze și să atace, iar Putin a declarat cu subiect și predicat că obiectivele Rusiei în Ucraina au rămas aceleași și că nu va exista pace până când ele nu vor fi îndeplinite.
Astfel, Rusia intenționează să continue războiul până cel puțin în 2026 și vrea să captureze zone semnificative din regiunile Zaporojie, Harkov și Dnepropetrovsk.
Rusia elaborează un nou plan de război pe termen mediu, care urmărește extinderea operațiunilor de luptă în Ucraina pentru încă 36 de luni și capturarea unor orașe importante. Obiectivele strategice ale Moscovei până la sfârșitul anului 2024 includ ocuparea completă a regiunilor Donețk și Lugansk ale Ucrainei și a unor părți din Oblastul Harkov, extinzându-se până la râul Oskil.
Iar ajutorul militar al Occidentului pentru Ucraina scârțâie, momentan: ajutorul SUA e blocat momentan în Congres, iar ajutorul UE a fost blocat de Ungaria.
În aceste condiții, experții ISW nu exclud un „scenariu ipotetic” în care Ucraina pierde, iar Rusia ajunge să-i ocupe întreg teritoriul, laolaltă cu „absorbirea” Belarusului în noua Rusie a lui Putin.
ISW precizează totuși că această estimare este una „foarte prudentă”.
Astfel, scenariul presupune că Rusia va fi capabilă – după victoria în Ucraina – să desfășoare la granițele cu NATO cel puțin trei armate, separat de forțele pe care le va ține în Ucraina pentru a face față inevitabilului război de insurgență pe care ucrainenii îl vor declanșa în timpul ocupației militare.
Cele trei armate ruse de la granița cu NATO ar fi: Armata 18 de Arme Întrunite, Armata 25 de Arme Întrunite și Armata 8 de Gardă de Arme Întrunite. În traducere, „armate de arme întrunite” înseamnă pur și simplu „armate de tancuri”.
Dispozitivul militar rusesc de la granița NATO în situația ipotetică în care Ucraina e cucerită. Sursa hărții: ISW
Din harta ISW se constată că România ar fi amenințată direct de două armate: Armata 25 în Nord și Armata 18 în sud-est. Acestora li se adaugă și Corpul 40 de armată.
Comparativ, în cazul contraofensivei ucrainene din vară, rușii au ținut întregul front din Zaporojie cu ajutorul a trei armate și un corp de armată: Armata 35 (Regiunea Militară Est), Armata a 5-a (Regiunea Militară Est), Armata 36 (Regiunea Militară Est), Corpul 68 Armată (RM Est).
Armatele ruse de la granița României și a celorlalte țări NATO ar fi, teoretic, alcătuite din câte două divizii a câte trei regimente. În total, cele trei armate ar număra șase divizii mecanizate sau 18 regimente mecanizate.
Suplimentar, alte divizii ar putea fi staționate în regiunile estice ale Ucrainei ca unități de rezervă. De asemenea, cel puțin o divizie aeropurtată (trei regimente de parașutiști) și o divizie mecanizată de infanterie (trei regimente motorizate) ar putea staționa, prin rotație, în Belarus.
În total, 21 de regimente mecanizate, plus trei regimente de parașutiști pot amenința direct granița NATO. Aceste trupe ar beneficia de o „bulă” de protecție aeriană oferită de sistemele antiaeriene cu rază lungă S-300, S-400 și S-500, capabile să acopere întregul front.
Acoperirea antiaeriană a armatei ruse în situația ipotetică în care Ucraina ar fi cucerită. Sursa hartă: ISW
„NATO nu va putea să se apere în fața unui astfel de atac cu forțele pe care le deține în prezent în Europa”, avertizează ISW.
Și totuși, în ce condiții ar putea NATO să facă față unui atac al Rusiei
Pentru a face față unui astfel de atac, „SUA ar trebui să desfășoare cantități mari de trupe americane pe întregul flancul estic al NATO, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, pentru a descuraja pe ruși și a putea înfrânge un atac al acestora”.
Concomitent, americanii vor trebui să aducă în Europa „o cantitate semnificativă” de avioane „stealth” (greu de detectat pe radar).
Strategia de apărare a NATO în fața Rusiei se bazează pe superioaritatea aeriană: aceasta nu doar că protejează trupele NATO de atacuri, dar e folosită pentru a sprijini direct trupele NATO și suplinește artileria, mai arată experții ISW.
„SUA vor trebui să aibă avioane invizibile într-un număr mare în Europa pentru a putea penetra și distruge sistemele antiaeriene ruse – și să-i împiedice astfel pe ruși să-și poată reface o apărare antiaeriană eficientă – pentru a permite astfel avioanelor normale și rachetelor de croazieră să-și atingă țintele.
„Rusia poate prezenta o amenințare militară majoră pentru NATO pentru prima oară după 1990”
În ciuda pierderilor uriașe suferite pe câmpul de luptă din Ucraina, Rusia reușește în continuare să le înlocuiască – atât în oameni cât și în tehnică de luptă – și și-a trecut, practic, industria pe picior de război, industrie care produce acum armament în cantități mai mari decât cele pre-invazie.
Treptat, rușii vor deveni și mai experimentați și pricepuți în purtarea unui război mecanizat pe un front larg (cum este cel din Ucraina), adaptat la tacticile moderne.
„Rusia va putea prezenta o amenințare militară majoră pentru NATO pentru prima oară după 1990, într-un interval de timp care depinde de cât de mult e dispus Kremlinul să investească în armată. Din moment ce Moscova s-a angajat deja într-un proiect de expansiune militară post-război, SUA nu pot spera ca acest interval să fie foarte lung”, se arată în analiza ISW.
De asemenea, economia rusă a putut să facă față sancțiunilor occidentale, în condițiile în care Kremlinul a reușit să găsească metode – inclusiv „legale” – de evitare a acestor sancțiuni.
„Înghețarea” conflictului e o altă idee proastă. În schimb, o victorie a Ucrainei ar transforma Marea Neagră în „lac NATO”
Este adevărat, în caz de război convențional (fără arme nucleare) „potențialul militar al SUA și aliaților NATO este mai mare decât cel al Rusiei și nu e niciun motiv de a pune la îndoială capacitatea Vestului de a înfrânge armata rusă, chiar în situația în care Rusia va absorbi complet Ucraina și Belarus”.
Însă americanii ar trebui să ia foarte în serios costurile pe care le va avea de plătit SUA, în cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina. „Aceste costuri sunt mult mai mari decât își poate imagina oricine”, susțin experții ISW.
Astfel, SUA vor trebui să desfășoare în Europa de Est un număr semnificativ de trupe și în special de avioane „stealth”. Dar construcția și mentenanța unor astfel de aparate este extrem de costisitoare, iar SUA se va afla în fața unei alegeri dificile: să desfășoare astfel de aparate în Asia, pentru apărarea Taiwanului (de o posibilă invazie a Chinei), sau să le țină în Europa, în cazul unui posibil atac al Rusiei. Dilema aceasta vine cu costuri pe măsură care vor trebui suportate atâta vreme cât va exista amenințarea rusă – „potențial pentru totdeauna”.
În schimb, continuarea ajutorului militar pentru Ucraina este considerată o soluție „mult mai avantajoasă și ieftină” pentru SUA, comparativ cu varianta în care acest ajutor e oprit, iar Ucraina pierde războiul.
O altă variantă cel puțin la fel de proastă ar fi „înghețarea” conflictului din Ucraina. În acest caz, Rusiei i s-ar da pur și simplu răgaz pentru a-și pregăti și mai bine armata și pentru a se dota cu noi arme: apoi, va urma, cel mai probabil, o reluarea a invaziei Ucrainei.
„Ajutorarea Ucrainei pentru a-și recâștiga controlul asupra întregului ori majorității teritoriului va fi mult mai avantajoasă, deoarece ar împinge forțele ruse mult mai mult spre est”, precizează ISW.
În acest caz, cele mai apropiate trupe ruse de granița României s-ar afla la 800 de kilometri distanță iar „Marea Neagră va deveni aproape un lac NATO”, se mai arată în analiza Institutului pentru Studiul Războiului din SUA.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Ucraina trebuie sa dispara, sunt mult mai rai ca rusii