POLITICA

Iese „fum alb”! Avem guvern nou până diseară ?!

Negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR au fost reluate de câteva minute la Vila Lac, în încercarea de a se ajunge cât mai repede la o formulă de coaliție în Parlament și de guvernare.

UPDATE 10:20 – Metaforele inspirate din procedura conclavului care-l alege pe Papa par să fie laitmotivul zilei în alianța PNL-USR-PLUS-UDMR. Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, la intrarea pe poarta de la Vila Lac 1, că astăzi va ieși fum alb şi că în mod sigur vom avea guvern.

Și Dan Barna, la intrarea la negocieri, a preluat metafora lansată săptămâna trecută de Dragoș Pâslaru, răspunzând, când a fost întrebat dacă el crede că va „ieși fum alb” astăzi, astfel: „Eu am rumeguş în portbagaj, e ok”.

Un acord definitiv este așteptat pentru finalul acestei zile, potrivit unei surse politice citate de Libertatea, care a declarat că, deși nu există un consens în acest moment, nu este exclus ca, până la finalul zilei, să se ajungă la o înțelegere.

Ziua de joi s-a încheiat fără un acord final, dar cu tranșarea, în linii mari, a jocului de putere dintre PNL, USR-Plus și UDMR.

Potrivit surselor EvZ din interiorul negocierilor, PNL va prelua funcția de premier, USR-Plus pe cea de președinte al Camerei Deputaților, iar UDMR va prelua președinția Senatului.

Toți zic că s-au „flexibilizat”
După negocierile de joi, atât Ludovic Orban, cât și Dan Barna, au anunțat că cele două părți și-au flexibilizat mult pozițiile, după ce cu o seară înainte se ajunsese la un blocaj.

„Astăzi, de la ora 17.00 se negociază pe programul de guvernare iar vineri, de la ora 9.00, pe împărțirea funcțiilor din viitorul guvern”, declara Ludovic Orban joi seara.

„Am găsit o deschidere mai mare la căutarea soluțiilor comune”, a mai spus fostul premier. Luderul PNL a adăugat că, la discuțiile de joi, toți reprezentanții partidelor din proiectata coaliție de guvernare au dat dovadă de mai multă flexibilitate.

În plus, a mai spus Orban, reprezentanții PNL, USR-PLUS și UDMR au convenit să nu dea mai multe detalii despre stadiul negocierilor până când nu se înțeleg asupra fiecărui aspect aflat în discuție.

Iar copreşedintele USR PLUS Dan Barna a informat că echipele de negociere privind programul de guvernare se vor întâlni, joi, de la ora 17,00.

„În această după-amiază, după ora 17,00, colegii din echipele programului politic vor începe să lucreze împreună, tocmai pentru că programul de guvernare este prioritatea principală a acestei viitoare coaliţii. Este o miză importantă să stabilim punctele prin care vom răspunde aşteptărilor românilor şi în ceea ce înseamnă perioada scurtă legată de pandemie şi situaţia economică şi în ceea ce înseamnă reformele importante pe termen lung pe zona de justiţie, administraţie”, a afirmat Dan Barna.

Informația a fost confirmată și președintele UDMR, Kelemen Hunor, la ieșirea de la discuții: „Până la sfârșitul anului vom avea guvern”.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.